x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Kafka

Kafka

de Ionuț Bălan    |    03 Mar 2020   •   08:10
Kafka

Vânzarea la preţuri mai mici decât concurenţa este dovada practicilor comerciale neloiale, vânzarea la preţuri mai mari decât concurenţa este dovada poziţiei monopoliste, vânzarea la aceleaşi preţuri precum concurenţa este dovada că operatorii de pe piaţă conspiră pentru a stabili preţurile. Care ar fi soluţia? Vânzarea gratis sau la preţuri negative.

Negative? După spor natural negativ, creştere economică şi dobânzi negative, cu siguranţă că noile manuale de economie vor consacra şi noţiunea de dividende negative, caz în care deţinătorii de acţiuni vor fi consideraţi colecţionari în loc de investitori.

Iar cei ocupaţi să facă trafic cu ceea ce culeg din buzunarele celor productivi sunt - aţi ghicit! - politicienii. Ei au făcut din filantropia liber consimţită o obligaţie, prin efectul legii. Până când protecţia - socializarea pierderior - a devenit mai importantă decât capitalul şi munca.

Şi nu ştiu dacă acum, când unii recomandă să se rescrie cărţile de economie, mai are sens să discutăm de anticipaţii raţionale. Fiindcă nu e musai ca ele să fie aşa. Expectaţiile pot avea încărcătură emoţională, când intră în scenă politicul şi denaturează prin reglementări comportamentul natural.

Cu acest prilej se poate trece de la teoria anticipaţiilor raţionale la asimetria informaţională, care intervine atunci când nivelul educaţional scăzut le permite propagandiştilor să inducă în eroare, să-şi asigure un avantaj comparativ şi să conserve o formă de putere.

Da, dar ştiţi ce primesc în schimb cei manipulaţi, ca să nu perceapă cultivarea asimetriei? Democraţia. Chiar dacă ea nu funcţionează în absenţa educaţiei.

Cred că am adus suficiente dovezi că trăim în plin suprarealism economic. Asistăm la o diluare a instinctelor, deşi acestui fenomen i se dă o interpretare economică, în căutarea încrederii.

 

 

×