x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Kalaşnikovul albanez, noul simbol UE

0
Autor: Radu Tudor 21 Feb 2008 - 00:00
Kalaşnikovul albanez, noul simbol UE


Sub privirile îngrijorate ale ţarilor care ştiu ce înseamnă lupta cu de­monul numit drepturi colecti­ve pentru minorităţi, Statele Uni­te ale Americii şi principalele puteri europene au devenit garanţi ai independenţei Kosovo.

Sub privirile îngrijorate ale ţarilor care ştiu ce înseamnă lupta cu de­monul numit drepturi colecti­ve pentru minorităţi, Statele Uni­te ale Americii şi principalele puteri europene au devenit garanţi ai independenţei Kosovo. Pe fondul lipsei de experienţă istorică ce domină uneori deciziile americane, o gaşcă paramilitară dintr-o pro­vincie sârbească a devenit guvern le­gitim. Probabil acest deznodământ putea fi anticipat prin prezenţa internaţională masivă în zonă – NATO, ONU, OSCE, UE – şi prin antecedentele serioase de autonomizare, sprijinite via Albania.

Cred că elementul fundamental ce a făcut posibilă independenţa Kosovo a fost poziţionarea separatiştilor UCK în timpul războiului. Intervenţia militară şi politică a Statelor Unite în anii ’90 în Balcani a separat apele. Proaspăt învin­gătoare în Războiul Rece şi încă deţi­nătoare a statutului de unică super pu­tere mondială, SUA şi-au ales aliaţii funcţie de afinităţi. Ţările şi entităţile care au sprijinit masiv ofensiva împotriva armatei sârbeşti au devenit mai apoi beneficiare ale puterii de influenţă ame­ricane. Nu-i mai puţin adevărat că Belgradul se poziţionase deja într-o relaţie specială cu Moscova, alimentând astfel motivaţia taberei adverse.

 

La momentul la care Miloşevici îşi tâ­râse ţara într-un război imbecil, prin să­vârşirea unor crime abominabile şi a pu­rificării etnice în Bosnia şi Kosovo, sârbii erau ca şi condamnaţi. Un popor curajos, dar foarte încăpăţânat, înclinat is­toric la nesu­pu­nere şi foar­te sentimental era supus bla­mului in­terna­ţional.

Evident că sârbii meritau o soartă mai bună, dacă ştiau la timp să scape de lu­naticul naţionalist ce a făcut din crima et­nică şi religioasă un element emblema­tic pentru armata lor. Au sfârşit însă prin a prelua pe nota lor toa­te costurile us­turătoare ale răz­bo­iului iugoslav: în­frânţi de drept, pră­bu­şire economică, pier­derea Kosovo, tragedii politice intermi­nabile.

Albanezii kosovari, care au săvârşit şi ei crime cot la cot cu for­ţele militare şi parami­litare sârbeşti, au ştiut că alianţa cu SUA le va garanta succesul.

Îngrijorătoare e însă ignoranţa ma­rilor puteri precum SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa. Evident, fiecare dintre aceste ţări are raţiunile sale politice şi geostrategice. Nu cred în motivarea că se simt vinovate pentru incapa­citatea de a fi prevenit genocidul iugoslav.

 

Este de neacceptat ca o bandă ma­fiotă, subzistând 16 ani din contrabandă cu ţigări şi produse petroliere, trafic de arme, maşini şi persoane, care a organizat asasinate la comandă şi acte de terorism, să fie acum legitimată drept admi­nistraţie a unei provincii europene. Precedentul grav pe care îl creează majoritatea statelor UE este aducerea la masa discuţiilor de la Bruxelles a unui pretins politician, care până mai ieri ţinea Kalaşnikovul în mână. Hashim Thaci, primul-ministru al Kosovo, va putea împărtăşi din experienţa sa lui Gordon Brown sau Angelei Merkel spunând câte milioane de dolari mai face din traficul de ţigări sau ce arme noi au apărut pe piaţa neagră albaneză. Thaci, supranumit Şarpele, e un personaj cu un trecut tenebros, care va fi primit cu toate onorurile unui şef de cabinet prin capitalele occidentale. La fel s-a întâmplat cu Yasser Arafat, care după ce a ucis mii de evrei, americani şi europeni, a primit Premiul Nobel pentru Pace.

E o involuţie decizională de la Bru­xelles. Artificiile bucuriei de la Priştina ar putea să reaprindă butoiul cu pulbere al Europei.

 

Dacă nu exista sprijinul masiv al SUA, Kosovo n-ar fi ajuns niciodată independentă. Iritaţi la maximum de intervenţia în Irak, europenii se dezic acum de propriile convingeri bazate pe experienţa lor istorică şi acceptă un compromis pe­riculos. Un comunicat al UE nu e suficient atunci când afirmi că modificarea graniţelor în Balcani nu poate fi un precedent. E cu atât mai grav cu cât Rusia a prins un curaj fantastic, ameninţând voalat inclusiv România că ar putea avea probleme cu minorităţile. Asta ca să ştim pe viitor, dacă se va întâmpla ceva prin Transilvania, cine se află la originea stimulării tensiunilor. I-am văzut pe creatorii de matrioşka ce bine le-a reuşit aplicaţia din Decembrie 1989. Ceva cunoscători afirmă că nici de evenimentele din Martie 1990 de la Târgu-Mureş n-ar fi fost străini. România s-a comportat ca un stat cu o conducere raţională, preşedintele Băsescu dând tonul unei armonii decizionale dezirabile când vine vorba de politica externă şi securitatea naţională. Excepţie a făcut ieşirea în decor a generalului Degeratu, care a ratat un foarte bun prilej să tacă.

Statele puternice din punct de vedere e­co­nomic, politic şi militar nu prea au pro­bleme cu integritatea teritorială sau cu e­lanul separatist al minorităţilor. Dacă ne vom concentra să fim şi noi un astfel de stat, ne va fi bine. Şanse sunt. Cu politici­e­nii mai avem însă unele mici probleme...

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de