Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Confirmarea Elenei Udrea în funcţia de preşedinte al filialei PDL Bucureşti nu are nimic surprinzător. Nimănui nu-i trecuse prin cap să o contracandideze – nici măcar de dragul suspansului sau pentru mimarea mai veridică a democraţiei de partid. Dar duminică, democrat-liberalii nu au organizat nişte alegeri interne, ci un exerciţiu colectiv de adulaţie, o prosternare publică în faţa favoritei prezidenţiale. Fascinant spectacol al slugărniciei complet dezinhibate.
Ambiţiile şi ascensiunea Elenei Udrea nu mai şochează de mult – ceea ce, desigur, nu e tocmai un semn de normalitate. Ceva trebuie să fie profund disfuncţional într-o societate în care nu competenţa legitimează puterea, ci invers. La noi, puterea legitimează orice. Şi pe oricine. Accesul la urechea prezidenţială şi la resursele statului se substituie cu brio oricărui alt criteriu de performanţă. În partidul care ne guvernează, acest gen de influenţă generează un respect aproape religios. Dar ce spun eu respect? Mai degrabă un delir mistic!
Parcă nici corifeii "epocii de aur" nu ştiau să practice cultul personalităţii cu entuziasmul cu care s-au întrecut în osanale duminică lingăii portocalii. Cei mai sobri i-au lăudat Elenei Udrea frumuseţea, inteligenţa, tenacitatea şi hărnicia. Teodor Baconschi a mărturisit că "trebuie să facă eforturi monumentale pentru ca să nu cadă sub farmecul ei". Aceste complimente au pălit însă în faţa omagiilor cu adevărat elaborate: "motor al unei generaţii", "locomotivă" şi "soare" al partidului, personaj mesianic "chemat să dea ora exactă în politica românească". Evident, în spatele acestui pupincurism delirant se ascund calculele cât se poate de pragmatice ale unor lichele oportuniste. Totuşi, alegerile de la PDL Bucureşti au stat sub semnul delirului, nu al pragmatismului. Doar un refuz total al realităţii poate explica discursurile triumfaliste într-un partid care s-a prăbuşit sub 10%. Şi numai o eclipsă a raţiunii îi poate atribui Elenei Udrea capacitatea de a recuceri electoratul din Capitală, pierdut în mare măsură tocmai din cauza promovării unor personaje controversate ca ea. Şi asta pe vremea când popularitatea lui Traian Băsescu se afla încă la apogeu... Democrat-liberalii par însă incapabili să-şi mai evalueze cu luciditate circumstanţele. Preferă să se refugieze într-un univers ficţional, în care Zeus e etern, omnipotent şi infailibil. "Elena Udrea poate fi un veritabil Kill Bill al politicii româneşti", a declarat Raluca Turcan. Probabil că are dreptate. Pe ideea filmului lui Tarantino – "tu m-ai făcut, eu te omor" –, Bill se află la Cotroceni. O să moară ultimul. PDL-ul riscă însă să piară cu mult înainte, într-o baie de sânge electorală.
