Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
Fidel Castro rămăne in istorie drept unul dintre cei mai mari regizori mediatici. Şi cănd afirmăm asta, nu ne referim la spectacolele transmise, timp de peste 45 de ani, de televiziunea cubaneză, ci la tragerea pe sfoară chiar a presei cubaneze şi americane dinainte de Revoluţie.
Pe cănd se afla in Sierra Maestra, cu Armata sa rebelă incă zdrenţăroasă, Fidel Castro a exploatat pănă la ultima picătură de sănge nevoia de senzaţional a presei americane. In timp ce Administraţia Eisenhower manifestă prudenţă, dacă nu chiar suspiciune, CIA mizănd pe loviturile de stat date de sergenţi precum Fulgencio Batista, la bază sergent dactilograf, ziarele şi televiziunile americane ii făuresc şi adăncesc imaginea de Robin Hood al luptei impotriva Sistemului Putred. Atraşi de senzaţional, jurnaliştii americani dau năvală in Sierra Maestro. Articolele lor elogioase au influenţă nu atăt in SUA, căt mai ales in Cuba. Elita din insulă e fascinată de Marele Vecin. E suficient ca de dincolo de Strămtoare să vină o adiere rece pentru ca preşedintele sau Dictatorul să se şi neliniştească.
Una dintre cauzele căderii lui Batista a fost decizia Americii de a nu-i mai furniza arme după inăbuşirea unei rebeliuni militare din Cienfuegos prin bombardarea civililor. Pe căi confidenţiale, Batista e asigurat că ajutorul va continua, graţie unor ţări din Carraibe. Pentru elita cubaneză, pentru ofiţerii şcoliţi la Miami, măsura e semnul că Batista e in dizgraţia Marelui Licurici. Reportajele mai mult decăt binevoitoare sunt republicate in presa de la Havana sub semnul smereniei faţă de ceea ce s-a tipărit despre querillos in presa americană.
Şi cum presa americană se bucură de un respect fără limite, elita cubaneză capătă respect pentru Fidel Castro. Astfel, apar in SUA căteva materiale senzaţionale. E vorba mai intăi de seria de editoriale iscălite in New York Times, intre 24 şi 26 martie 1957, de prestigiosul gazetar Herbert L. Matthews, după vizita in Sierra Maestro, unde i-a luat un interviu lui Fidel Castro. Urmează, la 4 ianuarie 1958, un interviu cu Fidel Castro in revista Look.
INTERES MEDIATIC. Căteva săptămăni mai tărziu, o echipă de la Columbia Broadcasting Systems vine să filmeze guerrila la faţa locului. Reporterii sunt cu atăt mai mult atraşi de aceşti Barbudos cu căt printre ei şi-au făcut loc şi trei tineri nord-americani, fii de funcţionari de la Guantanamo. Pilotaţi de Celia Sanchez, ziariştii americani impart cu luptătorii lui Castro, timp de două luni, viaţa de querillos. Intorşi in America, ei vor difuza documentarul de mare succes: "The Story of Cubaâs jungle Fighters" (Povestea luptătorilor din jungla Cubei). La 27 mai 1958, vine răndul revistei Life să publice un interviu cu Fidel Castro, conţinănd şi multe fotografii. Cele scrise in presa americană intăresc in Cuba credinţa in steaua lui Fidel Castro.
Printr-un mecanism intălnit şi in Romănia postdecembristă, nici jurnaliştii cubanezi, nici intelighenţia de la Havana nu-şi imaginează o clipă că ziariştii americani, marii, superbii ziarişti americani, ar putea fi traşi pe sfoară de Fidel Castro. In realitate insă, atăt ecoul mediatic din SUA, căt şi, mai ales, cele publicate, au la capăt măna genialului regizor care e Fidel Castro. Cazul celebrului Herbert L. Matthews de la New York Times e cum nu se poate mai elocvent.
ARMATA FORTE. In căutarea unei publicaţii americane, reţeaua din Havana a contactat-o pe corespondenta New York Times in Cuba, oferindu-i exclusivitatea unui interviu cu Fidel Castro. De la New York s-a răspuns că va veni insuşi şeful paginii editoriale, cunoscutul ziarist Herbert Matthwes. Printr-o operaţie complexă, reporterul ajunge prin Havana şi Santiago de Cuba in munţi. Cănd jurnalistul poposeşte la Comandamentul din Sierra Maestro, Fidel Castro dispunea doar de optsprezece oameni. Pentru a-l face să creadă că sunt infinit mai mulţi, structuraţi intr-o adevărată armată, impărţită pe grupe de la douăzeci la patruzeci de luptători, el ii pune pe cei optsprezece să dea năvală la Comandament şi să raporteze, pe post de ştafete, diferite acţiuni militare inexistente. Noul venit spunea salutănd: Comandante, agentul de legătură al coloanei nr. 8 a sosit.
Castro răspundea:
- Să aştepte.
In acelaşi timp, prin faţa Comandamentului cei optsprezece treceau incolo şi incoace in pas cadenţat, pentru a lăsa impresia unei agitaţii neobişnuite. Mai mult, pentru a-l impresiona pe interlocutor, Fidel Castro stă lipit de el şi-i vorbeşte in şoaptă, motivănd că astfel l-ar auzi soldaţii lui Batista. La 26 martie 1957 la Havana se ridică temporar cenzura. Interviul e publicat in presa cubaneză şi e citit la radio. Ministrul Apărării reacţionează, declarănd că totul e o ficţiune, iar şeful militar din Oriente jură că nimeni nu putea trece de blocada instituită de trupele sale. Polemica declanşată sporeşte interesul mediatic. Două zile mai tărziu, Herbert Matthews publică autograful lui Fidel şi mai multe fotografii surprinzăndu-l impreună cu interlocutorul. Mai tărziu, in 1970, jurnalistul american va recunoaşte in cartea sa, Fidel Castro, Paris, Editions Seuil, că la 57 de ani, cu toată experienţa sa (a acoperit Războiul din Spania) a fost dus de nas de Fidel Castro, in aşa fel incăt nu şi-a imaginat o clipă că teritoriul Liber al Armatei Rebele nu era mai mare decăt cei căţiva metri pătraţi de cortul care-i apăra de ploaie. Onest, Herbert L. Matthews va scrie despre Fidel Castro: "El ştia că are nevoie de publicitate. In acest domeniu el a avut totdeauna simţ şi talent. Interviul a fost una dintre loviturile sale cele mai strălucite. Tot ceea ce Fidel a avut de făcut a fost să-mi «văndă» personajul care era. A fost de-ajuns să fie el insuşi".
Punerile in scenă sunt doar unul dintre mijloacele folosite de Fidel Castro pentru a manipula presa folosind apetenţa acestuia pentru senzaţional. Pănă la plecarea in exil, in Mexic, el s-a străduit din răsputeri să provoace fapte menite a provoca scandal mediatic. In oraşul Manzanillo, din Oriente, se găseşte Clopotul istoric pe care Carlos Manuel de Cespedes, mare proprietar liberal, l-a tras pentru a anunţa debutul luptei impotriva spaniolilor. Sub numele de Demajagua, cum i se spunea haciendei lui Cespedes, Clopotul e pentru cubanezi o relicvă sfăntă. Tănărul Fidel Castro se găndeşte să-l aducă la Havana in cadrul unui ceremonial răsunător. Astfel că, la 5 noiembrie 1947, după ce a străbătut intreaga Cubă, alaiul alcătuit din mii de studenţi in delir intra in Havana.
Pe postament, timp de două ore căt durează traseul prin capitală, stă tănărul de 21 de ani, Fidel Castro, intr-un costum inchis la culoare, cu dreapta pe clopot şi cu stănga ţinănd un şfeşnic de ceremonie. Intreaga presă de a doua zi se desfăta cu fotografia lui Fidel Castro logodit cu Clopotul.
LOVITURĂ DUPĂ LOVITURĂ. După moartea tragică a lui Eddy Chibas, liderul Partidului Ortodox care s-a sinucis in mod demonstrativ in noaptea de 5 august 1951, Fidel Castro face de gardă la catafalc, in costum gri, cu cravată sobră, in timp ce toţi ceilalţi militanţi purtau vesela cămaşă cubaneză, guayabera. Mai inainte, căt timp Eddy Chibas agonizase (11 zile), tănărul Fidel a stat de gardă la Camera 321 a Spitalului unde fusese dus liderul Partidului Ortodox. Cum seară de seară mii de cubanezi vin in faţa spitalului să se intereseze de starea bolnavului, Fidel Castro işi asigură impactul mediatic. In zorii lui 10 martie 1952, Fulgencio Batista dă lovitura de stat. După ce a pus măna pe Comandamentul Armatei de la Fortul Columbia, fostul sergent dactilograf se proclamă preşedinte al Republicii. Profitănd de moment, Fidel Castro dă şi el lovitura. La 24 martie 1952, el depune plăngere impotriva lui Batista, la Tribunalul Constituţional de la Havana, pentru violarea Legii Fundamentale. Pe fondul laşităţii generale gestul stărneşte un imens scandal.
TRUCUL CU HARLEMUL. Un adevărat truc planetar pune la cale Fidel Castro cu prilejul deplasării la Sesiunea Extraordinară a ONU dedicată celei de-a 25-a aniversări a organizaţiei, intre 9 şi 19 septembrie 1962. Reuniunea strănge la New York vedete ale planetei: Hruşciov, Tito, Nasser, Nehru. Cum să ieşi in evidenţă intr-un asemenea context? Foarte simplu. Instalat la hotelul Shelburn, pe Lexington Avenue, Castro face scandal că i-a fost inţesată camera cu microfoane. I se găseşte, in grabă, cazare la Commodore Hotel. Refuză şi merge la hotel Teresa, in Harlem, impreună cu ai săi Barbudos, unde, de alfel, işi reţinuse locuri de mai multe săptămăni. Lovitură mediatică genială. Mai ales că la Hotel il vizitează Malcom X, conducătorul Negrilor Islamici, poetul Allan Ginsberg, dar mai ales insuşi Nikita Hruşciov!
