L-am văzut pe Fidel Castro! (XXI)

Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.

1 Aprilie 2001 - Discursul lui El Comandante en jefe de la Sala Palatului Congreselor

Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.

Preţ de mai multe numere din Jurnalul Naţional, am scris despre notele definitorii ale Oratorului Castro, unul dintre cei mai mari Oratori ai lumii de după al doilea război mondial, despre calităţile de om mediatic ale lui Comandante en Jefe. Toate cele observate de alţii am avut posibilitatea să le constat, prin experienţă directă, participănd (pe cont propriu, cum am mai scris), ca jurnalist la cea de-a 105-a Conferinţă Interparlamentară ţinută la Havana intre 1-7 aprilie 2001. După ce-l văzusem la televizor, manifestindu-se ca Orator la Tribuna Abierta de la Revolucion, din 31 martie 2001, din municipiul La Playa (Havana), şedinţa de inaugurare a Conferinţei mi-a dat şansa să-l văd in carne şi oase. Pe 1 aprilie 2001, după-amiaza, Fidel Castro a luat, aşadar, cuvăntul in Sala Palatului Congreselor, unde se desfăşura reuniunea parlamentară mondială. Ţinind cont de context, Fidel Castro şi-a construit discursul pe situaţia dramatică a omenirii. El a inceput prin a face referire la locul in care se desfăşoară momentul. Un tic remarcat de Jean-François Fogel şi Bertrand Rosenthal in volumul "Sfirşit de secol la Havana": "In general, după citeva trimiteri iniţiale cu privire la indoielile lui asupra necesităţii de a vorbi, la ideile pe care şi le pregătea in minte, el abordează o evocare a momentului şi a locului din care vorbeşte".

COMPARAŢIE. Locul celei de-a 105-a Conferinţe, din 2001, e acelaşi cu locul in care s-a desfăşurat acum 20 de ani, in 15 septembrie 1981, cea de-a 68-a Conferinţă interparlamentară. E punctul de plecare al unei comparaţii: "Multe lucruri s-au intimplat de atunci, deşi nimic nu s-a schimbat şi, mai curind, situaţia s-a inrăutăţit in chestiuni vitale pentru omenire". Comparaţia va servi ţelului ascuns al Oratorului de a denunţa primejdiile care păndesc planeta. Pănă atunci, auditoriul e atent la comparaţie: "Atunci, poate, nimeni dintre dumneavoastră n-ar fi putut avea cu el un telefon celular. Abia existau şi n-aveam, in ţara noastră, instalaţiile pentru a le utiliza. Nicicum n-aţi fi putut comunica prin Internet. Această minune a ştiinţei nu era incă la indemina parlamentarilor. Petrolul era scump, dar asta nu e o noutate. Se acumulaseră o grămadă de conflicte. Acum, pur şi simplu, sunt mult mai multe. Existau două superputeri: acum e una singură, şi mult mai puternică decit cele două la un loc in acele timpuri. Văd multe feţe tinere şi aceasta e foarte important. Eu, in schimb, vă vorbesc de aici, dar sint cu 20 de ani mai bătrin! Sint, poate, mai cu singe rece, dar mai radical, deoarece cunosc mai bine lumea in care trăim şi lumea in care riscăm să trăim cu toţii". Aşadar, aici voia să ajungă! La ipostaza de Patriarh, de om care a văzut multe şi, prin urmare, merită ascultat cănd vorbeşte despre lumea de azi. E doar un prim pas spre umanizarea, ca să nu-i spun, telenovelizarea discursului.

AUTOIRONIE ŞI RĂZGĂIERE. Vine de indată o altă trăsătură tipică Oratorului Castro: autoironia. Avănd drept subiect legendara sa disponibilitate de a ţine discursuri interminabile. "Mi s-a făcut onoarea la această şedinţă inagurală de a fi lăsat să vorbesc douăzeci de minute. Probabil pentru faima mea - nu totdeauna indreptăţită - de a ţine discursuri lungi. Asta nu trebuie să vă sperie. Nu mă gindesc să vă fac victime ale acestei torturi. Mă voi mulţumi cu mai puţin de jumătate din timpul dat".Va vorbi mai puţin decăt de obicei. Asta nu inseamnă că nu va spune lucrurilor pe nume in privinţa viitorului. Chiar dacă ar putea provoca polemici: "Poate-mi permiteţi să intervin in zilele următoare, dar nu ca Preşedinte al Consiliului de Stat - care după normele acestei instituţii e tratat cu multă politeţe - ci in postura de şef de guvern, care, din cite mi s-a spus, poate fi intrerupt şi supus la interpelări şi intrebări. Săracul de mine! Dar aventura asta imi place. Voi putea astfel să vă vorbesc cu o libertate totală şi francheţe despre teme pe care voi le preferaţi". Am făcut cunoştinţă astfel cu un alt truc al Oratorului Castro: răzgăierea. Nu vrea să fie polemic acum, deoarece vorbeşte ca şef de stat. Şi se teme, vai! că astfel, respectăndu-i condiţia, cei din sală nu-l vor intrerupe. Or, el moare să fie intrerupt. Ba chiar şi după a fi fluierat. Fidel Castro e Preşedintele Consiliului de Stat, Preşedinte al Consiliului de Miniştri, Prim Secretar al CC al Partidului Comunist Cubanez, comandant-şef al Forţelor Armate ale Cubei. Un enorm avantaj, din căte se vede, pentru că, la o adică, poate vorbi intr-una din aceste ipostaze. La Conferinţă, dacă ar fi să-l credem, a vorbit nu ca şef de Guvern, ingrijorat că, in postura de şef de stat, cei din sală nu şi-ar fi permis să-l intrerupă. Nici o grijă. Chiar dacă a vorbit ca şef de guvern, nimeni din sală nu l-a intrerupt. L-au aplaudat cănd, de exemplu, a spus că: "La Conferinţa anterioară au venit parlamentarii nord-americani. La asta nu, şi nu plătesc pentru asta".

N-a fost intrerupt nici cănd s-a năpustit asupra americanilor: "Sintem martori ai dispreţului şi aroganţei cu care superputerea dominantă rupe acorduri şi tratate care sint vitale nu numai pentru pacea şi securitatea tuturor popoarelor lumii, dar şi, de asemenea, pentru speranţa unei dezvoltări sustenabile şi a prezervării echilibrului ecologic, a mijloacelor şi condiţiilor naturale, fără de care toţi ştim că ar fi imposibilă viaţa pe planeta noastră".

Ba mai mult, la sfărşit a fost ovaţionat. Poate de aceea, anunţat cu o zi inainte de Granma şi Juvendude Rebelde, Fidel Castro a ţinut o cuvăntare şi joi, 5 aprilie 2001, in cadrul dezbaterilor. De astădată, desfăşurăndu-se in intreaga sa amploare de Orator, dar şi de Revoluţionar. Dacă primul discurs a ocupat doar un sfert de pagină de Granma, acum el s-a desfăşurat pe trei pagini. Sub titlul "Nici un interes economic sau ameninţare cu represalii nu va frina demnitatea şi valoarea poporului nostru", Castro s-a ocupat şi de ceea ce el a denunţat a fi intrigile americane chiar la această conferinţă: "Guvernul Statelor Unite, ale cărui miini sint atit de murdare, n-a incetat de a face tot posibilul pentru a provoca, intuneca şi chiar utiliza desfăşurarea acestei Conferinţe pentru planurile sale perfide".

Â

SCRISOARE. Drept dovadă, el a dat citire unor scrisori pe care "Ambasadele Statelor Unite le-au trimis unui anume număr de parlamentari care urmau să participe la Conferinţă. Miini prieteneşti le-au făcut să ajungă la autorităţile noastre". Cum suna una dintre ele? "Vizita dumneavoastră in Cuba pentru reuniunea Uniunii Interparlamentare (UIP) vă oferă prilejul unic de a vă demonstra solidaritatea cu democraţia şi activiştii drepturilor omului din Cuba". După ce le-a citit, Fidel Castro s-a enervat rău de tot:

"Citind aceste documente, nimeni nu poate rămine cu indoieli in legătură cu cine conspiră, cine organizează, cine minte, cine face intrigi, cine plăteşte şi cine comandă". Aşa de rău s-a enervat El Comandante en Jefe că a incheiat discursul cu Hasta la victoria siempre! La chestia cu cine minte, participanţii au aplaudat. Şi după Hasta la Victoria siempre! au aplaudat.

Dat fiind că Romănia e un aliat de nădejde al SUA, ţin să declar aici pe proprie răspundere:

1) Printre "miinile amicale" care au făcut să ajungă scrisorile Ambasadelor SUA la autorităţile cubaneze nu se numără şi ale subsemnatului.

Şi din simplul motiv că Ambasada SUA de la Bucureşti nu mi-a trimis nici o scrisoare. Nu numai inainte de a pleca in Cuba, dar cu nici o altă ocazie.

Probabil că nu-mi ştie adresa.

2) N-am aplaudat şi n-am ovaţionat acest discurs antiamerican.

Şi nu pentru că am vrut prin asta să-mi exprim protestul faţă de atacarea SUA, ci pentru că, pur şi simplu, joi, 5 aprilie 2001, am chiulit de la Conferinţă.