x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

La Braşov, între meserie şi repetenţie

0
Autor: Dan Dumitrescu 29 Sep 2009 - 00:00
Mare meci mare la Braşov. Fără goluri. Dar cu foarte multe faze de poartă, ocazii ratate într-un mare fel. Fără glorie. Dar disputat pe fondul unei îndârjiri de toată lauda. Un meci în care au fost contabilizate erori personale de râsul lumii. Dar un meci care adună elogii cu duiumul, pentru că este salvat de comparaţie.

Fiindcă, într-adevăr, meciul dintre FC Braşov şi Steaua poate deveni numărul unu în topul celor mai reuşite reprezentaţii ale actualei ediţii de campionat. Dar atât! Meciul de la Braşov nu ar mai beneficia de aceleaşi calificative dacă circumstanţele de conjunctură nu ar forţa nuanţele subiective, dacă ar fi analizat la rece, în afara contextului creat de un campionat mai mult decât modest.

Meciul de nebuni, aşa după cum a fost caracterizat el de Robert Ilyes, s-a jucat, cu mici excepţii, la o singură poartă. O poartă apărată în prima repriză de robinsonarul Zapata şi în cea de-a doua de Dani Coman. Cred că nici măcar la un antrenament specific portarilor nu ar fi fost imaginate atâtea teme de control câte au avut de rezolvat Zapata şi Coman.

Din fericire pentru ei, cei doi au forţat superlativele examinatorilor. Zapata şi Coman au fost aproape ireali, intervenind providenţial întru apărarea virginităţii tabelei de marcaj. Iar atunci când miracolele oboseau să ne mai răsfeţe, tabela a rămas imaculată graţie unor ratări aproape la fel de spectaculoase. Numai că între reuşită şi ratare, chiar dacă ambele potenţează spectacolul, este o diferenţă care se păstrează şi în calificativele primite de jucători. Zapata şi Surdu sau Coman şi Zaharia fac diferenţa dintre meserie şi repetenţie.

Viorel Moldovan regreta după meci egalitatea de şansă şi neşansă dintre Braşov şi Steaua. Dar, în final, considera rezultatul echitabil. Mihai Stoichiţă a declarat că nu i-a certat pe ratangii. Dimpotrivă, şi-a felicitat jucătorii pentru numărul mare de ocazii pe care şi le-au creat. Ceea ce nu spun cei doi antrenori în public vor spune în vestiar.

Adică acel adevăr conform căruia o echipă îşi face datoria câtă vreme aduce mingea în faţa porţii adverse. Execuţia finală cade în responsabilitatea individuală a jucătorului. Iar de aici încolo vorbim despre reuşite personale şi despre erori la fel de personale. Vorbim despre calitatea jucătorului şi nu a jocului.

Când ai de-a face cu fotbalişti care nici măcar nu ştiu să calce pământul ca lumea, când ai de-a face cu jucători care omoară şansa vreunei faze mai acătări prin pase la adversar de-o acurateţe fără cusur, oricât de meseriaş ar fi antrenorul nu poate construi vreo echipă de mare fală.

Meciul de la Braşov mai salvează câte ceva din imaginea campionatului. Poate fi chiar de laudă pentru ritm, pentru atitudine, pentru uşurinţa cu care echipele au ajuns în faţa porţii adverse. Dar erorile rudimentare ale unor jucători îl extrag categoric din categoria reuşitelor de excepţie.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de