x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

La câte-am renunţat pentru Băsescu!

0
Autor: Lucian Avramescu 19 Oct 2010 - 00:00
La câte-am renunţat pentru Băsescu!


Duminică moale. Nu catifelată ca o stofă orientală, nu ca o piftie de Crăciun, ci moale pur şi simplu. Mă uit prin ploaia de adineauri şi printre ţepuşele soarelui care vesteşte că a stat şi el pe undeva, pitit în cer, camuflat de un nor fumător, la copacii care-şi schimbă, spre Ceptura şi Podgoria, pijamalele verzi cu unele înmuiate în rugină, de parcă s-au învechit instantaneu.

Mă uit, din pridvorul casei care stă cuminte sub tălpile mele, cu cei aproape 100 de ani ai ei în grinzi şi ziduri, către tăriile unde bănuiesc văzduhul, despre care Eliade, el parcă, spunea că este intraductibil ca dorul. Mă răsfăţ în visare şi mâhnire şi nimeni şi nimic, mă amăgesc eu, nu mi le poate confisca. Nici bucuria de a mă bucura de toamnă la Sângeru (uliţa de planetă pe marginea căreia m-am născut, într-o odaie) şi nici întristarea de a mă întrista, frumos, că exist. Încă. Am timp, înainte de a primi un telefon de la redacţie, de la A.M. Press, să mă amăgesc, să cred că sunt stăpân peste iluziile mele şi peste ziua mea liberă de conjuncturi şi convenienţe, necotizantă la efemer. Biet fraier!

Sergiu Bidilă, redactorul-şef al primei agenţii de ştiri nedependente de guvern, pe care am inventat-o acum aproape 20 de ani şi n-a fost încă omorâtă de actuala putere, mă anunţă că Băsescu vorbeşte la Pro TV. E în direct, zice Sergiu, şi încerc să depistez noutăţi. Dacă vreţi, uitaţi-vă! Dacă vreau? În clipa următoare, iubirea mea clandestină cu toamna, răsfăţul meu cosmic, baia de pigmenţi şi efemeride s-au dus. Amantul ruginitelor frunze a trădat şi iată-mă butonând înfrigurat televizorul, blestemul dreptunghiular al ştirilor nenorocite care violează exilul meu la ţară. Ce zice, ce mai zice, ce mai minte fiindcă preşedintele minte cu fiecare respiraţie, pe cine mai laudă, pe cine mai bălăcăreşte sau îngroapă?

Închide în Bastilia dâmboviţeană cu totul presa sau e mulţumit că partidul lui e stăpân deja, la nivel de ţară, pe 90% din media, cumpărând, cu proprietari cu tot, ziare, radiouri şi televiziuni locale? În clipa în care, histrionic, fals relaxat, tăios şi blând ca un şarpe cobra, a apărut în ecran domnul Băsescu, "preşedintele meu", cum zice, evident ironic, un comentator inteligent şi chel, mi-a fost brusc ruşine. Dumnezeule, sunt dependent? E drogul meu? Am înnebunit la bătrâneţe? Şi-n vremea lui Ceauşescu (eu am trăit-o şi pe aceea spre deosebire de atâtea fecioare ale politicii şi pixului), duminica scriam pentru mine şi pentru cărţile mele. Duminica eram un om liber.

Duminica nu-mi putea fi decât rar sechestrată de slujbă. Sigur, am de scris. Sigur, trebuie să fiu informat, să fiu în cunoştinţă de cauză, chiar şi atunci când cauza comprimă şi face gogoloi imbecilităţile unor lighioane politice. Dar să mă avânt ca boul în gardul pe care îl face, între mine şi toamnă, Băsescu? Să renunţ la păsările care baletează prin cer, mici lebede cenuşii? Am închis ruşinat. Am închis dându-le dreptate celor care acuză scriitorul din mine, ăla care a mai rămas, că nu ştiu să scriu decât despre Băsescu, obsedat de mecla lui şi bolnav de filosofia lui măcelăroasă. Am închis nu înainte de a auzi ceva despre presă, presa care a adus ţara în ruină, presa care probabil - vomitam dacă ascultam tot - a înghesuit ţara în criză, a vândut-o pe trei sau mai multe generaţii, ne-a împrumutat la FMI şi ne-a făcut colonie.

Dinspre Ciortea, un deal cu nume slav, aici în graniţa dintre Prahova şi Buzău, curge o negură cu vagi intermitenţe de decolorare. Mai jos sunt dealurile Istriţei. Cloşca cea cu puii de aur a fost dezgropată de aici, de undeva, mai spre Pietroasele, iar podgoriile Dealului Mare, lăsate spre sud, miros a strugurii puţini din acest an şi aduc aminte martiriul domnului Constantin Brâncoveanu. Muzeul meu, al pietrelor cioplite de ţărani, pe care vreau să-l las, lângă cărţile mele, moştenire şi mărturie că am trăit şi eu niţel, nu e încă gata, cu toate că mă bucur pentru fiecare pivă sau teică sau colac de fântână pe care le cumpăr de prin cătune îndepărtate, îmbogăţind o donaţie a modestei mele trude pentru viitorime. Nu e gata şi aş putea vorbi despre sutele de ani adunate într-o tăietură de daltă, despre veşnicia dintr-o piatră, fiindcă doar pietrele sunt de-o seamă cu Dumnezeu.

Nu ţi-e ruşine, nemernicule, îmi scrie un fan Băsescu. Nu ţi-e ruşine să scrii despre domnul preşedinte pe care, în ticăloşia ta, îl critici? Ba da, mi-e ruşine, domnule fan. Mi-e ruşine că nu scriu despre toamnă, despre strugurii zgârciţi în seve ai acestui an, mi-e ruşine că nu scriu despre învăţătoarea care face, undeva în această ţară urgisită, greva foamei şi nimeni sau aproape nimeni nu bagă de seamă că acest biet Crist feminin şi-a asumat răstignirea. Mi-e ruşine că scriu despre efemeritatea mizeriei, mizeriei morale a lui Traian Băsescu şi a tagmei lui pe care unii o numesc, fără a greşi cred, de tâlhari, fiindcă el şi ei se vor duce. Cineva, recunosc, mi-a confiscat văzduhul, duhul cerurilor de dincolo de văz, iar eu mă clatin ca un drogat, otrăvit nu de drogul conducătorului stăpân, ci de cianura Băsescu.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de