x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

La cel mai jos numitor comun

0
Autor: Petre Roman 01 Mai 2011 - 19:49
La cel mai jos numitor comun Cristian Marcu/


163232-desen-pt-edit-p-roman.jpgUn popor nu are, cred, părinţi, căci el în­suşi e părintele nostru, al tuturor. Însă un popor care se desparte cu obidă de conducătorii săi, mai ales dacă el însuşi i-a ales, e un popor vre­melnic însingurat. Aşa au ajuns ro­mânii să fie exact ceea ce nu îşi do­resc: săraci şi fatalişti, plini de năduf şi sictiriţi. Ultima stare sufletească, a fi sictirit, înseamnă a fi alungat cu înjurături. Aşa pare că simt mult prea mulţi dintre cetăţenii – liberi, acasă sau în străinătate – ai României. Ro­manul "Princepele" al lui Eugen Barbu – recent reeditat –, care e un fel de basm, după cum avertizează au­to­rul, povesteşte prefacerea unui despot rău, dar melancolic într-unul ab­so­­lut nemilos. Citând, adică făcând un împrumut din această scriere cu to­tul remarcabilă, subliniez că po­vestea e proiectată în spaţiul românesc din epoca fanariotă.

Înainte de a porni pe drumul pre­facerii amintite, Princepele face un tablou al domniei sale din care citez: "Ţara, sau ceea ce numim noi ţară, este coruptă până în măduva oaselor. Nu se dobândeşte nici bună ziua fără un bacşiş. În­ţe­legi? Ştii ce-i acela bacşiş? Nici cu tu­nu­rile, nici cu puştile nu poţi face mai mult rău....un scaun care este al ja­fului. fii nu orice jaf, e jaf de suflet, pentru că, văzând norodul ce corupt e clerul său, nu mai crede în nimic, şi eu de asta am nevoie". A face o trimi­tere la vremurile de azi e, ca să zic aşa, o excesivă exagerare.

Dar cuvintele citate sună cumva prea amarnic de actual şi ne izbesc ca un miros rău care parcă vine din măruntaiele unei politici conduse fără crez, nici milă, prin impostură, incompetenţă şi hoţie, cu îndărătul la noi, adică în dispreţ faţă de răspunderea la care în mod normal obligă funcţia publică. Spre exemplu, comisionul ce-l încasează Poşta Română în 2011 pentru plata pensiilor la domiciliu este de opt ori mai mare decât ar fi să fie dacă s-ar adopta, firesc, procedura de comision bancar. Din banii aceştia, care până la urmă tot din ai pensionarilor sunt luaţi, se înfruptă "cârcotaşii cei mari" ai puterii. O firmă asociată în Spania cu Poşta Română, care a funcţionat la vedere ca agent electoral PDL în 2008 ca şi în 2009, a sifonat 700.000 ????? mii de euro şi a produs venituri de 30.000! Tot aşa, proiectatele autostrăzi şi drumuri naţionale continuă să fie bugetate la preţuri pe kilometru care de­pă­şesc de trei sau patru ori preţurile normale în Uniunea Europeană.

Duşmanii poporului român nu s-au schimbat. Cârdăşia cârcotaşilor s-a legat şi îşi face mendrele aşa cum şi-a propus. De ce am numit-o astfel? Fiindcă e întovărăşirea făcută fă­ră şovăire, în scopuri de corupţie, a unor oameni veşnic nemulţumiţi de câţi bani câştigă prin furt şi în­şe­lă­ciune. Ce produce o asemenea po­li­tică? Legi şi reglementări cu excepţii şi poteci care permit ocolirea lor pentru cea mai bună formă de a face bani. Mai produce rechizitorii strâmb construite, cu vicii de procedură, care nu pot fi admisibile în justiţie. fii mai pro­duce ceva încă şi mai rău: o ad­mi­nis­traţie cu valori pervertite, în care nu câştigă cel mai bun, nici măcar unul cât de cât bun, ci acela care s-a ho­tă­rât la partid că va câştiga. În toate câş­tigă din nou PCR, nu partidul co­munist, nu, ci "Pile, cunoştinţe, re­la­ţii", ca în vremea comunistă. Aceasta e ţara adusă la cel mai jos numitor comun.

Sunt deci optimist, căci de-acum nu cred să se poată mai rău, ci mai bine. Într-adevăr, abuzurile, de­gra­dă­ri­le şi încălcările de tot felul sunt atât de evidente şi răspândite, încât pu­tem spune că o soluţie politică cu re­­zultate pozitive palpabile e, logic vor­bind, posibilă pe termen scurt. N-ar fi nici imoral, nici demagogic să se facă această promisiune când simpla voinţă sinceră de a înlătura rele ge­ne­rate şi impuse de politică s-ar re­a­liza tot printr-un act politic.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de