Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru că se simte dator faţă de Stolojan, fără retragerea căruia nu era preşedinte şi nici Alianţa D.A. la putere, Băsescu vrea cu orice chip să-l răsplătească pe "dragă Stolo". Mult sentiment, puţină raţiune. In consecinţă, asistăm la moartea Partidului Democrat. E probabil una din cele mai mari gafe politice din ultimii 17 ani. Băsescu nu s-a putut abţine de la plăcerea sa supremă, de a distruge orice merge bine. Ca un animal care-şi devorează puii, a venit răndul, inevitabil şi trist, Partidului Democrat.
Foarte previzibilă dorinţa lui Traian Băsescu de a-şi crea, ca şi Vladimir Putin, un partid propriu. Dar să desfiinţezi Partidul Democrat este un lucru pe care l-aş numi elegant o mare prostie. Cu atăt mai mare cu căt acest lucru s-a petrecut exact in momentul in care PD a obţinut cel mai mare scor din istoria sa intr-o competiţie electorală.
PD a fost una dintre cele mai interesante formaţiuni politice postdecembriste. Ca jurnalist, am fost martor la naşterea PD. O forţă reformatoare din mamutul FSN, ce includea in el aripi perestroikiste, securiste, capitaliste. Indrăznesc să spun că semnatarii moţiunii lui Petre Roman din martie 1992, actul de naştere al PD, au fost tot timpul priviţi ca cei mai convinşi reformatori ai stăngii romăneşti.
Rememorez acum şarjele aprinse dintre ministrul Adrian Severin şi preşedintele Senatului Alexandru Bărlădeanu, de puternicele diferenţe de viziune economică şi politică dintre Ion Iliescu şi Petre Roman. Ele defineau o stare de conflict intre cei care doreau o intervenţie rapidă şi o convalescenţă scurtă a Romăniei in drumul spre capitalism. De cealaltă parte erau cei care abia la 10 ani de la evenimentele din Decembrie 1989 au căpătat convingeri ferme euroatlantice.
PD a fost din prima clipă o vedetă politică, un răsfăţat al presei. Ca tineri jurnalişti aveam acces in toate birourile din Aleea Modrogan, era o atmosferă deschisă, discuţiile cu politicienii de atunci erau o plăcere. La conferinţele de presă, foarte relaxate, veneau politicieni de calibru: Petre Roman, Anton Vătăşescu, Bogdan Baltazar, Doru Viorel Ursu, regretatul Bogdan Pătraşcu.
Cu un limbaj deschis impotriva puterii FDSN-PRM-PUNR-PSM (Patrulaterul roşu), PD a obţinut un scor bun alături de Petre Roman, fondatorul partidului. In 1996, democraţii au ajuns la guvernare, impreună cu ţărăniştii şi cu liberalii. N-a fost o perioadă prea fastă, dar ca opţiune politică pro-NATO şi UE a reprezentat un reper.
Apariţia in prim-plan a lui Traian Băsescu a dat speranţe acelora care doreau un scor mai mare pentru partid. Aşa s-a intămplat ca in anul 2000 PD să-şi alunge fondatorul pe uşa din dos, după interesante intrigi şi jocuri de culise ce l-au avut ca artizan principal pe acelaşi Băsescu.
Cu el in frunte, bazăndu-se pe acelaşi puternic discurs anti-PSD (fost FDSN şi PDSR), avănd o importantă bătălie căştigată la Primăria Capitalei, PD a performat relativ puţin ca scor. Totul a culminat prin alianţa inspirată cu liberalii şi, mai ales, căştigarea alegerilor prezidenţiale prin retragerea aranjată a lui Stolojan, cu intrarea pe turnantă a lui Băsescu. O mişcare inspirată, cu efect emoţional puternic şi impact politic devastator, provocată de acelaşi maestru al culiselor.
Instalarea liderului PD la Cotroceni a insemnat o nouă etapă in partid, una mai puţin democratică. Ordinele curgeau ca intr-o unitate politico-militară. PD a devenit Băsescu şi atăt. Amprenta sufocantă a unui lider de altfel priceput şi charismatic a omorăt incet orice urmă de identitate politică a partidului.
Pănă la un moment dat, acest lucru a fost de bun augur, pentru că democraţii au stat la aspiraţia liderului popular in sondaje. Ruptura urătă cu liberalii şi moartea Alianţei care i-a adus la putere au reprezentat, din punctul meu de vedere, inceputul sfărşitului.
Orbit de ură şi căpătănd exclusiv vocaţia distrugerii, Băsescu a impins PD in afara guvernării, l-a izolat politic atunci cănd putea profita de un scor bun in sondaje şi l-a făcut un fel de servant al celor mai fideli, PLD. Pentru că se simte dator faţă de Stolojan, fără retragerea căruia nu era preşedinte şi nici Alianţa D.A. la putere, Băsescu vrea cu orice chip să-l răsplătească pe "dragă Stolo". Mult sentiment, puţină raţiune. Â
In consecinţă, asistăm la moartea Partidului Democrat. E probabil una din cele mai mari gafe politice din ultimii 17 ani. Băsescu nu s-a putut abţine de la plăcerea sa supremă, de a distruge orice merge bine. Ca un animal care-şi devorează puii, a venit răndul, inevitabil şi trist, Partidului Democrat. Cu un maxim de potenţial şi brand politic, PD pleacă de pe scena politică romănească surprinzător, in plină forţă.
Despre noul partid pot să mă pronunţ momentan doar printr-un banc. Un tip işi intreabă prietenul: "Auzi, spune-mi şi mie cum se zice corect: funicular sau furnicular?". Sictirit din cale-afară, prietenul se uită cu milă şi răspunde: "La ce?".
Intreb şi eu acum, la moartea subită a PD: cum se zice corect: PLD sau PDL? Electoratul se va intreba şi el, pe bună dreptate: la ce?
PD a fost una dintre cele mai interesante formaţiuni politice postdecembriste. Ca jurnalist, am fost martor la naşterea PD. O forţă reformatoare din mamutul FSN, ce includea in el aripi perestroikiste, securiste, capitaliste. Indrăznesc să spun că semnatarii moţiunii lui Petre Roman din martie 1992, actul de naştere al PD, au fost tot timpul priviţi ca cei mai convinşi reformatori ai stăngii romăneşti.
Rememorez acum şarjele aprinse dintre ministrul Adrian Severin şi preşedintele Senatului Alexandru Bărlădeanu, de puternicele diferenţe de viziune economică şi politică dintre Ion Iliescu şi Petre Roman. Ele defineau o stare de conflict intre cei care doreau o intervenţie rapidă şi o convalescenţă scurtă a Romăniei in drumul spre capitalism. De cealaltă parte erau cei care abia la 10 ani de la evenimentele din Decembrie 1989 au căpătat convingeri ferme euroatlantice.
PD a fost din prima clipă o vedetă politică, un răsfăţat al presei. Ca tineri jurnalişti aveam acces in toate birourile din Aleea Modrogan, era o atmosferă deschisă, discuţiile cu politicienii de atunci erau o plăcere. La conferinţele de presă, foarte relaxate, veneau politicieni de calibru: Petre Roman, Anton Vătăşescu, Bogdan Baltazar, Doru Viorel Ursu, regretatul Bogdan Pătraşcu.
Cu un limbaj deschis impotriva puterii FDSN-PRM-PUNR-PSM (Patrulaterul roşu), PD a obţinut un scor bun alături de Petre Roman, fondatorul partidului. In 1996, democraţii au ajuns la guvernare, impreună cu ţărăniştii şi cu liberalii. N-a fost o perioadă prea fastă, dar ca opţiune politică pro-NATO şi UE a reprezentat un reper.
Apariţia in prim-plan a lui Traian Băsescu a dat speranţe acelora care doreau un scor mai mare pentru partid. Aşa s-a intămplat ca in anul 2000 PD să-şi alunge fondatorul pe uşa din dos, după interesante intrigi şi jocuri de culise ce l-au avut ca artizan principal pe acelaşi Băsescu.
Cu el in frunte, bazăndu-se pe acelaşi puternic discurs anti-PSD (fost FDSN şi PDSR), avănd o importantă bătălie căştigată la Primăria Capitalei, PD a performat relativ puţin ca scor. Totul a culminat prin alianţa inspirată cu liberalii şi, mai ales, căştigarea alegerilor prezidenţiale prin retragerea aranjată a lui Stolojan, cu intrarea pe turnantă a lui Băsescu. O mişcare inspirată, cu efect emoţional puternic şi impact politic devastator, provocată de acelaşi maestru al culiselor.
Instalarea liderului PD la Cotroceni a insemnat o nouă etapă in partid, una mai puţin democratică. Ordinele curgeau ca intr-o unitate politico-militară. PD a devenit Băsescu şi atăt. Amprenta sufocantă a unui lider de altfel priceput şi charismatic a omorăt incet orice urmă de identitate politică a partidului.
Pănă la un moment dat, acest lucru a fost de bun augur, pentru că democraţii au stat la aspiraţia liderului popular in sondaje. Ruptura urătă cu liberalii şi moartea Alianţei care i-a adus la putere au reprezentat, din punctul meu de vedere, inceputul sfărşitului.
Orbit de ură şi căpătănd exclusiv vocaţia distrugerii, Băsescu a impins PD in afara guvernării, l-a izolat politic atunci cănd putea profita de un scor bun in sondaje şi l-a făcut un fel de servant al celor mai fideli, PLD. Pentru că se simte dator faţă de Stolojan, fără retragerea căruia nu era preşedinte şi nici Alianţa D.A. la putere, Băsescu vrea cu orice chip să-l răsplătească pe "dragă Stolo". Mult sentiment, puţină raţiune. Â
In consecinţă, asistăm la moartea Partidului Democrat. E probabil una din cele mai mari gafe politice din ultimii 17 ani. Băsescu nu s-a putut abţine de la plăcerea sa supremă, de a distruge orice merge bine. Ca un animal care-şi devorează puii, a venit răndul, inevitabil şi trist, Partidului Democrat. Cu un maxim de potenţial şi brand politic, PD pleacă de pe scena politică romănească surprinzător, in plină forţă.
Despre noul partid pot să mă pronunţ momentan doar printr-un banc. Un tip işi intreabă prietenul: "Auzi, spune-mi şi mie cum se zice corect: funicular sau furnicular?". Sictirit din cale-afară, prietenul se uită cu milă şi răspunde: "La ce?".
Intreb şi eu acum, la moartea subită a PD: cum se zice corect: PLD sau PDL? Electoratul se va intreba şi el, pe bună dreptate: la ce?
