x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale La Moscova, la Moscova!

La Moscova, la Moscova!

de Ion Cristoiu    |    02 Dec 2007   •   00:00

Ion Cristoiu a lansat recent "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - volumul 2 - In vestă, printre fracuri". Jurnalul Naţional vă prezintă un fragment din acest volum.

Ion Cristoiu a lansat recent "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - volumul 2 - In vestă, printre fracuri". Jurnalul Naţional vă prezintă un fragment din acest volum.Â

La Moscova, transformasem in ruble vreo 200 de dolari. Ajuns in oraşul lui Petru, dar şi al Nasului gogolian, imi dau seama că risc să mă intorc in patria mea, pe cale de a intra in UE, cu prea mult inutilele ruble. Deşi m-am străduit din răsputeri, n-am reuşit să cheltuiesc mare lucru. Am cumpărat piroşti, o Matrioşka, pe care am proclamat-o de prisos chiar inainte de a da pe ea cinci dolari, vederi păcloase, o brichetă KGB şi ingheţată, moartea rusoaicelor. Mi-au mai rămas 4.890 şi ceva de ruble. Le văr in cuşcă pe un jgheab. Casieriţa e o tănără. Genul de tănără din socialismul trecut la capitalism peste noapte. Citeşte reviste mondene şi visează la un amor cu Richard Gere (din Pretty Woman, desigur). Sfărşind prin a se mărita cu un instalator. Juna mă fixează in chip antiterorist. Dacă sunt o cecenă deghizată in călător străin? După care se cufundă in impărţirea celor 4.890 de ruble şi ceva la 30 de ruble şi ceva, cit face dolarul pe piaţa valutară. După un sfert de ceas de zgăit in ecran, scrie ceva pe o foaie de hărtie şi o lipeşte pe geam. E o propoziţie in care rusa şi engleza se amestecă asemenea unor surori siameze. Dacă le despart, risc să le văd moarte pe amăndouă. Dau să zic ceva pe englezeşte. Viitoarea nevastă de instalator imi face semne disperate. Vrea să-mi spună că nu inţelege. Judecind după disperarea din trăsături, pare insă că s-a fisurat ţeava de gaz din hrubă şi ea ştie că uşa e incuiată pe dinafară. Incerc pe franţuzeşte. La fel de zadarnic. Şi eu şi ea suntem blocaţi definitiv. Am ajuns intr-un punct mort al comunicării. Ea nu poate să-mi spună (am inţeles mai tărziu) că vrea o sumă rotundă, să-i fie mai uşor la impărţit. Eu nu pot să-i spun că n-am. Şi dintr-un motiv simplu. Nu pricep o iotă din ce-mi spune ea in limba lui Ivan cel Groaznic.

La intrarea in firidă tăndăleşte un bodyguard. Sesizănd impasul, se deplasează pănă la locul crizei de comunicare romăno-ruse. Se spune că-n noua Rusie gărzile de corp sunt alcătuite din foşti luptători in Afganistan. Nu ştiu dacă tănărul sosit in regim de urgenţă se luase la trăntă cu talibanii. Are mai degrabă aerul unui bişniţar, decăt cel al unui membru al Trupelor Speciale. Sigur e insă că o bate la scor in materie de tranzacţii pe juna descumpănită. Fără gesturi inutile, scoate calculatorul de buzunar şi, printr-o dublă comunicare - zicăndu-i ceva pe ruseşte şi arătăndu-i prin geam calculul de pe micul ecran - se implică in limpezirea situaţiei. Nu reuşeşte decăt după patru tentative. Pe căt de bucuroasă, pe atăt de transpirată, noua rusoaică imi cere paşaportul. Inutil să mai povestesc şi tărăşenia cu documentul de călătorie. Contactul cu un paşaport străin dă rusului un sentiment impărţit intre curiozitatea de a avea in măini un obiect exotic şi spaima la găndul c-ar putea fi o grenadă cu cuiul desfăcut. De aceea, rusul iţi ia paşaportul, il deschide, după care il inchide la loc, se uită la tine, se uită peste umărul tău, in infinitul Marelui Imperiu, il deschide iar, şi iar se cufundă in anchetarea lui atentă. Urmează, in chip fatal, trecerea pe calculator sau pe o chitanţă sau intr-un registru, a numelui tău, cu grafie latină, in grafia chirilică. Buchisindu-ţi numele, rusoaicele, indiferent de vărstă, pregătire profesională şi ideal de viaţă, chicotesc. Bărbaţii, in schimb, bombăne.

Pot fi relaţii normale intre ied şi hipopotam?

Sute de tineri se string, seară de seară, in Piaţa Manejului din centrul Moscovei. Nu fac nimic deosebit. Se plimbă incolo şi-ncoace, fără un alt motiv decăt acela de a pierde vremea in chip căt mai inutil. Cască gura la negocierile dintre proprietarul unei iguane vii, ţinute pe cap, drept căciulă, şi un doritor de a fi fotografiat cu ea in braţe, flecăresc domol pe iarba parcului Alexandrovski, se opresc a mia oară la Mormăntul Eroului Necunoscut, a cărui flacără nu aduce nimic nou in pălpăirea sa de rutină, se uită la făntănile arteziene sau, printre zăbrele, la clienţii restaurantelor din zonă. N-au nevoie de nimic altceva. N-au nevoie de spectacole in aer liber. N-au nevoie de belciuge in nas. Sau, Doamne fereşte!, de droguri. Le ajunge că sunt aici, in Centru, loc spre care se indreaptă, cu autobuzul sau metroul, din toate colţurile uriaşei capitale, ca spre un tărăm visat in cenuşiul decorului de blocuri staliniste, vag colorat de buticurile amărăte, burduşite cu gumă de mestecat şi cutii de Pepsi, pină mai ieri expresii ale capitalismului pe căt de putred, pe atit de muribund. "La Moscova! La Moscova!" - strigau cele trei surori din piesa lui Cehov. "In centru! In centru!" - ar putea striga, in opera unui Cehov al Rusiei de azi, tinerii pierduţi in imensitatea oraşului cu statui ale lui Lenin arătind spre un viitor care e demult trecut. Fete zvelte, amintind, prin gingăşie, de Nataşa Rostova inainte de a se mărita şi de a se face de o sută de kile, beau bere direct din sticlă. Imaginea frumuseţilor de top model care duc sticla la gură ca pe o trompetă din orchestra prezidenţială, fie plimbăndu-se romantic, fie stănd jos pe bordură, e una dintre cele mai familiare imagini ale mult căntatelor seri de la Moscova.

Va urma

×
Subiecte în articol: istoria ca telenovela Moscova