La mulţi ani, România! E Ziua lui Eminescu!

Conu Mihai temeiniceşte Eternitatea României! Eminescu este Averea Poporului Român care nu ţine cont de niciun curs valutar. Eminescu este simbolul Genialităţii Româneşti, al Sufletului Românesc, al Destinului Greu al Neamului Nostru! Eminescu este Definiţia  Patriotismului, „ce-ţi doresc eu ţie, Dulce Românie, Ţara mea de Glorii, Ţara mea de Dor!”. Într-o zi obişnuită, deodată am simţit că-mi izbucneşte din piept o metaforă, pe care am simţit-o ca pe viaţa însăşi, am dorit să scriu că Eminescu este Duhovnicul Limbii Române, cu Eminescu se sfătuieşte veşnic limba română. Vă îndemn să găsiţi prilejul de a merge fără nicio treabă, pe-nserat, pe străzile Iaşiului. Simţi că, după un colţ de stradă cu tei, îţi vor ieşi în faţă, ţinându-se de braţ, Eminescu şi Creangă. Povestitorul Creangă sprijinindu-l pe visătorul genial, cum a făcut-o mereu: “Coane Mihai, hai acasă la mine să mâncăm o ciorbă de fasole gătită de nevastă-mea!”. Veronica Micle, Creangă şi Caragiale nu l-au trădat pe Eminescu. După ce Eminescu s-a stins de pe ăst pământ, Veronica s-a sinucis la câteva luni, Creangă a murit pur şi simplu de inimă rea, Caragiale şi-a luat lumea în cap, a murit în cele reci străinătăţuri. Am avut în mână o copie după raportul de autopsie a lui Eminescu. Poetul nu a avut în creier nicio urmă de sifilis. Au turnat în el cu nemiluita mercur, fără să sufere de boala sifilis. O conspiraţie ciudată, amestec de duşmănie pentru vehemenţa cu care Eminescu clama Unirea cu Transilvania şi de intrigării de budoar, urzeli de femei respinse şi amanţi invidioşi pe succesul Poetului. Planul suna sinistru: să fie internat cu forţa în sanatoriul privat de pe strada Plantelor. Eminescu se dusese la baia comunală de pe malul Dâmboviţei, era gol în bazin când poliţiştii şi inamicii l-au înconjurat şi el încerca să se apere stropindu-i cu apă. L-au băgat în cămaşa de forţă legat, l-au dus cu o căruţă cu coviltir până la sanatoriu, Născătorul Luceafărului urlând de disperare şi nepuţinţă. Scena asta îngrozitoare îmi aduce grele insomnii. Cum e capriciul destinului, cel care l-a lovit cu piatra în sanatoriul Şuţu era un nebun, artist ratat, culmea, rudă cu inventatorul stiloului Poenaru. Vă propun să treceţi pe strada Plantelor, pe lângă casa cu o placă pe zidul anonim, “aici a murit poetul Eminescu”, veţi simţi un fior de mândrie, de inspiraţie, de mângâiere a muzei, vă însoţeşte duhul genial al Poetului. Să mergeţi agale prin Bucovina, veţi simţi că mâna şi sufletul se duc spre colinele blânde al Bucovinei să le mângâie, se vor duce să desmierde şi sufletul etern plutitor al lui Eminescu!