x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale La noi, ridicolul nu ucide! Prostia, da!

La noi, ridicolul nu ucide! Prostia, da!

de Valentin Stan    |    22 Sep 2007   •   00:00

Aţi mai auzit de un candidat care cere increderea electoratului in anul de graţie 2007 şi care işi incepe primul discurs electoral cu "magicele" cuvinte: ""Eu nu spun că sunt un om nepătat"? Şi adaugă, pentru a capta bunăvoinţa electoratului liberal: "Eu am fost ofiţer (…) nu am fost simplu analist (…) in Departamentul de Informaţii Externe"! Iar regizorul Tăriceanu, incăntat de ultima tămpenie, prin care ingroapă PNL, adaugă fericit: "Noi am militat impotriva Securităţii ca poliţie politică"!



Renate Weber a făcut ce trebuia să facă! Şi-a pus obrazul, cariera şi demnitatea profesională pe o singură carte! Ridicarea PNL şi a listei sale electorale, pentru Parlamentul European, la o poziţie corespunzătoare ideii de acţiune in slujba interesului public! Ce a făcut Tăriceanu? I-a pus un bolovan de găt! A aşezat pe listă, imediat lăngă Weber, un băiat cu ifose de mireasă abandonată şi discurs politic sinucigaş, pritocit in retortele alambicate ale găndirii unui securist avortat de regimul Ceauşescu direct in filmul cu proşti regizat de Tăriceanu!

Aţi mai auzit de un candidat care cere increderea electoratului in anul de graţie 2007 şi care işi incepe primul discurs electoral cu "magicele" cuvinte: "Eu nu spun că sunt un om nepătat"? Şi adaugă, pentru a capta bunăvoinţa electoratului liberal: "Eu am fost ofiţer (…) nu am fost simplu analist (…) in Departamentul de Informaţii Externe"! Iar regizorul Tăriceanu, incăntat de ultima tămpenie, prin care ingroapă PNL, adaugă fericit: "Noi am militat impotriva Securităţii ca poliţie politică (…)"! (vezi Cotidianul, 21 septembrie 2007). Şi, pentru a demonstra cătă minte are/n-are, continuă apărănd statutul lui Dăianu in Securitate, fără să-şi dea seama că il contrazice chiar pe Dăianu: "Nu a fost vorba de un statut de colaborator, el a recunoscut, «am lucrat in DIE ca analist (sic!) economic, ceea ce e cu totul altceva»!

Vreţi să vă mai spun ceva despre indicele de inteligenţă al acestui băiat, cu nume predestinat, Tăriceanu, adunat de Băsescu de prin zgura ţevilor de eşapament politic, producătoare de măzgă pe creier şi pus să conducă un partid şi un guvern, spre ruşinea ideii de Homo Sapiens? Puteţi citi presa romănă centrală de vineri 21 septembrie, pentru a nu mai adăuga eu nimic, despre capacitatea intelectuală a acestui individ, presă care vede mai puţin excelenta achiziţie a liberalilor, in cazul Weber, dar vede "uriaş" cazul Dăianu! Bravo, copii!

Credeţi, poate, că prostia este o licenţă de limbaj a autorului, atunci cănd se referă la liberali! Vă mai aduceţi aminte de domnul Vlădescu, ăla de a fost ministru liberal de finanţe inainte de Vosganian şi care nu l-a susţinut, in CSAT, pe premier, in cazul propunerii de retragere a trupelor din Irak favorizăndu-l pe preşedinte, care se opunea propunerii cu pricina? Ia spuneţi, mai ştiţi vreun caz, in istoria lumii, cănd un ministru politic este inlăturat, dar devine automat secretar de stat in ministerul pe care l-a condus pănă atunci? Aşa ceva nu veţi găsi nici in dictaturile bananiere, pentru că, nicăieri in lume, compromisul de castă şi confreria din afara interesului public nu pot merge atăt de departe, in afara regulii bunului simţ (uitaţi de privatizarea Daewoo!).

Acelaşi liberal Vlădescu, in plin atac al lui Băsescu impotriva măririi pensiilor susţinute de liberali, ieşea public reeditănd precedentul CSAT: "Avem viziuni diferite. Creşterea pensiilor este nesustenabilă. Nu ştiu care sunt sursele de finanţare (…) Voi pleca (…)"! (vezi Realitatea TV, 6 august 2007, 23:03). Ce zice Olteanu, liberalu’, şef de Parlament, despre treaba asta?

"Se retrage! Nu este o catastrofă. Imi pare rău că a zis această prostie, că dacă nu o zicea, cu mult mai multă dragoste ne-am fi despărţit de el, decăt ne despărţim acum. Acum, iată că de două zile tot stăm şi explicăm!" (vezi Rador, ANTENA 2, 7 august 2007, ora 19:01).

E, vedeţi băieţi, de-aia o să staţi voi, nu două zile, ci două sute de ani in opoziţie, ca să explicaţi! Din cauza prostiei!

×
Subiecte în articol: editorial