x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

La Oltchim s-au întâlnit hoţu’ cu prostu’

11
Autor: Dan Constantin 01 Oct 2012 - 17:53
DD ţine afişul încă o zi. Luni a fost a 11-a zi de când privatizarea Oltchim a devenit scena pe care joacă fără concurenţă Dan Diaconescu, într-o piesă absurdă. Nimeni nu mai poate trage cortina după ce, într-un gest patologic, şeful privatizării din Ministerul Economiei l-a transformat pe DD dintr-un insomniac în posibil proprietar de combinat chimic. Interminabilele tirade care au dat notorietate de căutător de morţi lui DD au devenit baza pentru o platformă politică a halucinaţiilor. Partidul Poporului a devenit o realitate greu de explicat dar şi mai greu de băgat sub preş. Escrocheria şi nebunia sunt acum evaluate cu un calcul rece de acei care manevrează marionetele.

Mai poate fi întins bâlciul?
De regulă, iarmaroacele la care se strângea poporul la timpul strânsului recoltei de toamnă ţineau o săptămână, maximum zece zile. Bâlciul de la Călăraşi avea temeiul (ultima zi) de Sfânta Maria Mică, după care adunarea de tiribombe, circari, căluşei şi vânzători de rogojini, căpisterii, butoaie, felinare, opinci se spărgea. Toţi se risipeau în patru zări până îşi găseau alt loc de dat în bărci şi păcălit norodul cu iluzia bucuriei şi a cumpărăturilor ieftine.

Bâlciul de la Ministerul Economiei nu a ajuns la temei. El continuă fără nici o noimă, iar televiziunile se întrec în a transmite nonstop zicerile lui DD.

Când am scris în acest colţ de pagină "Oltchim: cronica unui eşec bine pregătit" nu credeam că păcăleala pregătită de DD va dura atât. Am avut şi în urmă cu zece zile dubii că oficialii ministeriali sunt în stare să vândă cuiva combinatul de la Râmnicu Vâlcea în conjunctura actuală. Dar nu credeam că aceiaşi oficiali se vor prinde în horă cu Diaconescu şi să-i asigure şi fond sonor mascaradei la care erau parte şi ca regizori, şi ca actori.

DD scoate puncte electorale fără număr precum prestidigitatorii la bâlci. Nu poate însă dovedi că are de unde să scoată banii. Până aici DD şi-a jucat rolul magistral – a scos ce a vrut din privatizarea care nu va avea loc. S-a arătat hotărât să lupte cu ciocoii din vorbe şi să dea salariile tot din vorbe. Când cineva scoate panglici pe nas şi le prinde în joben, apoi le trece prin mânecă, le îndeasă în baston, şi apoi scoate un porumbel din lemn evident că lasă lumea cu gura căscată.

DD a adus în această stare lumea căzută în extaz, care se miră şi murmură cu necaz "a dracului piticanie, i-a făcut şi p’ăştia". Problema lui DD este că mirajul bâlciului se duce repede, scamatoria rezistă pentru că privitorul acceptă să fie păcălit cu candoare. Trucul iese la iveală dacă unul din asistenţi dezvăluie secretul şmecheriei. Or, la Oltchim, pare că şeful de la OPSPI nu vrea să arate publicului că "magicianul" este rupt în fund.

Deşi nivelul circului oferit este de nivelul unui târg prăfuit, hoţul şi-a găsit prostul perfect instalat într-o înaltă funcţie administrativă. După cum au decurs lucrurile, carul cu proşti nu s-a răsturnat la Caracal, ci pe Calea Victoriei, în sediul Ministerului Economiei.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de