x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale La suprafata

La suprafata

de Dinu Olarasu    |    26 Sep 2005   •   00:00

Nepregatite, din nou, autoritatile au fost ele insele luate de torentele propriei incompetente si duse in lunca, departe. De cate repetitii dramatice este nevoie pentru ca lucrurile sa reintre in normalitate?! De cate victime, de cate pagube, pentru ca oamenii platiti, nu chiar atat de prost, din banii publici, sa-si faca treaba. Sa lucreze cu daruire, cu onestitate si cu inteligenta. Nu sunt barci, nu sunt lopeti, ciment nu e, nu mai sunt saci, nisipul a disparut. Un cosmar continuu, o violenta teribila, scanata indelung in mass-media, de saptamani si saptamani. Eram pregatit 100% pentru momentul in care cei ce gestioneaza starile de criza vor declara, dand din umeri: "Am fost luati prin surprindere". Domniile lor isi imagineaza ca mama natura o sa le trimita faxuri cu cateva saptamani inainte de a starni un cutremur, o tornada sau un puhoi de ape. Masura incapacitatilor lor de a gandi inainte, de a se pregati, de a imagina posibile nenorociri, de a invata din relele patite este data in situatii ca acestea. Un bun prilej, amar deopotriva, de a scapa macar acum de o parte din gunoaiele iesite iar la suprafata. La suprafata vietii noastre.

×
Subiecte în articol: editorial