x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

La toaletă, ca fetele

0
Autor: Tudor Octavian 26 Iun 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Domnule, mi-a spus o octogenară, care a lucrat de la 30 de ani în două dintre cele mai mari muzee din Statele Unite, într-o funcţie foarte onorantă, acum sînt bătrînă şi mi se iartă multe. Dacă lumea ar şti însă cum am reuşit eu, o anonimă din România, trimisă mai mult din greşeală la un congres de muzeologie la Londra, să pătrund în înalta societate a culturii mondiale, n-aş mai fi la fel de stimată. 



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Domnule, mi-a spus o octogenară, care a lucrat de la 30 de ani în două dintre cele mai mari muzee din Statele Unite, într-o funcţie foarte onorantă, acum sînt bătrînă şi mi se iartă multe. Dacă lumea ar şti însă cum am reuşit eu, o anonimă din România, trimisă mai mult din greşeală la un congres de muzeologie la Londra, să pătrund în înalta societate a culturii mondiale, n-aş mai fi la fel de stimată.  

La congresul acela, din 1968, prezida o americancă, o somitate în egiptologie. Avea reputaţia unei persoane inabordabile, iar faţa ei ridată şi severă, de femeie care n-a avut o viaţă de familie, ci numai una profesională, te avertiza să nu i te adresezi, fiindcă riscai un afront. Era o scorpie, dar o admiram. Şi pentru că hotărîsem să nu mă mai întorc în ţară, mă întrebam, de acolo, din ultimul rînd de scaune, unde mă ascunsesem ca o elevă cu lecţia neînvăţată, cum aş putea să-i vorbesc. În naivitatea mea de provincială a Europei, îmi ziceam că singura şansă de a recupera timpul pierdut într-un muzeu judeţean din Maramureş era să mă lipesc de o personalitate. Să fiu secretară, femeie la toate, dactilografă, orice, numai să pot lucra lîngă un mare om. Întîmplarea a făcut ca, într-una dintre pauzele de cafea şi întîlniri colegiale ale congresului, s-o întîlnesc la toaleta doamnelor, într-o situaţie cel puţin jenantă. I se rupsese elasticul de la chiloţi, iar persoana care o însoţea în tot locul, asistentă sau muzeografă, nu mai conta ce funcţie avea, era nepricepută.

Destinul poate să depindă uneori şi de un ac de siguranţă. Eu, românca fără bani şi fără relaţii în lumea unde ajunsesem, am plecat de acasă cu tot ce mi-ar fi trebuit să circul decent şi să corectez unele neajunsuri în vestimentaţie. Aveam la mine, în poşetă, ace de cusut, aţă, ace de siguranţă, bolduri şi altele. Nu i-am cerut voie s-o ajut, ci m-am dus direct spre dînsele, am dat-o cu delicateţe deoparte pe asistentă şi, cu autoritatea pe care mi-o oferea mica, sărăcăcioasa mea trusă de voiaj, i-am cerut să nu se mai agite, pentru că o voi rezolva. I-am spus, în engleza de şcolar pe care o vorbeam, că datorită mie n-o să se trezească fără chiloţi în plin congres internaţional. În pauza următoare am fost căutată de asistentă. Biata de ea, de atunci n-am mai văzut-o niciodată în apropierea celebrei urîcioase.

Somitatea mi-a oferit o cafea şi m-a chestionat abrupt: cine eram, ce intenţionam, cum stăteam cu banii, al cui om eram şi alte întrebări cam poliţieneşti. I-a spus adevărul, că voiam să lucrez cu ea, indiferent la ce munci m-ar fi pus şi am lucrat cu ea pînă ce a murit. Am vegheat la căpătîiul ei ca o fiică, deşi numai fiică nu i-am fost. Mai degrabă fată în casă, infirmieră, şoarece de bi­blio­tecă şi negru, adică persoană care ducea la capăt treburile plicticoase care nu cereau cine ştie ce ştiinţă.  

I-am urmat la directorat, la catedră şi acum o să-i urmez şi la cimitir. Ei, fiindcă ai fost curios, te întreb la rîndul meu: cum o să scrii matale istoria asta despre toaleta femeilor şi destinul omului de ştiinţă?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de