x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

La umbra ghilotinei

0
Autor: Andrei Bacalu 26 Feb 2010 - 00:00
La umbra ghilotinei


5574-114783-untitled1.jpgExistă cuvinte care stârnesc inevitabil asociaţii plăcute. Ţesătura te duce cu gândul la imaginea idilică a unei femei torcând sau manevrând războiul de ţesut. A tricota înseamnă mame sau bunici în devenire care pregătesc trusoul unui bebeluş aşteptat cu emoţie. Materialele textile ocupă un loc onorabil şi în ficţiune, autorii se întrec în detalii privind îmbrăcămintea personajelor sau fac demonstraţii de forţă şi îndemânare (vezi Oscar Wilde) înşirând cele mai exotice ţesături.

Congresele de istoria ştiinţei au întotdeauna secţiuni dedicate temelor perene ale producţiei, prelucrării şi co­mercializării textilelor de-a lungul timpului. Oricine ştie că există ţesături ignifuge (rezistente la foc), neşifo­nabile, antialergice, hidrofobe (resping apa) şi se anunţă de pe acum cele care te pot face invizibil, se curăţă singure şi îşi schimbă culoarea după accesoriile purtate. O culme a camuflajului, de domeniul SF.

De curând a apărut o carte impresionantă, ca mărime (489 de pagini), ca preţ (150 de dolari) şi ca garanţie a seriozităţii (Oxford University Press), o istorie globală a textilelor produse din bumbac. Sunt studiate în detaliu principalele zone de fabricaţie, subcontinentul indian şi sud-estul Asiei, China, Turcia, unele state europene precum şi Africa de vest. Un loc nu mai puţin important este ocupat de comerţ şi de pieţele de consum, de la America Latină până în Japonia.

Nu este vorba doar de aspectele strict economice ale dome­niului. Este atacat spinosul subiect al mărfurilor de lux, al modei care funcţionează ca un catalizator al producţiei şi consumului. Caracterul eclectic al îmbrăcăminţii din Europa de vest este pus în evidenţă de studiul care se ocupă de îmbinarea motivelor nautice portugheze cu cele din mitologia indiană. Nu lipseşte un savant studiu crimina­listic având ca subiect furturile de ţesături menţionate în documente din arhivele unui faimos tribunal din Londra, Old Bailey. Putem afla astfel că pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea se furau pe rupte cămăşi de bumbac, mai uşor de vândut decât cele de mătase.

În jurul anului 1050, cultivarea şi prelucrarea bumbacului erau de acum bine dezvoltate în Africa de vest. Navigatorii portughezi au fost surprinşi la sosirea lor, în secolul al XV-lea, de existenţa unor burse şi târguri de textile. Pedro Machado descrie cultura de consum extrem de sofisticată a regiunii în care erau la mare căutare ţesăturile din Gujarat (India), considerate un simbol al statutului social. Surprinzător sau nu, compania Indiilor olandeze îşi plătea uneori salariaţii cu textile în loc de bani. În fine, un studiu concis şi documentat despre materialele ignifuge, precum clasicul Nomex, pune în evidenţă rolul acestora în creşterea siguranţei piloţilor de curse de automobile.

Dacă istoria ţesăturilor este, aşa cum spune şi titlul, o istorie globală, o altă apariţie recentă se ocupă exclusiv de tricotaje. Feministele au privit trico­tatul ca fiind impus, un semn de op­re­siu­ne masculină. Din fericire, el este vă­zut de multă vreme ca o distracţie şi nu o obligaţie, iar în anumite cazuri ca for­mă de exprimare artistică. Ne sunt ser­vite câteva exemple de opere de artă care degajă o ironie post-modernă. Prin­tre acestea: "Locuinţa confortabilă", de Liz Padgham-Major, o mătură şi un făraş pro­tejate de nişte elegante huse tricotate, sau "Fără titlu", de Janet Mor­ton, care ne oferă un televizor îmbrăcat cu un pulover, foarte, foarte vechi.
Un spaţiu substanţial este acordat revenirii în actualitate (este vorba de modă) a împletiturilor "de casă", mai greoaie decât cele produse industrial. Folosirea modelelor computerizate de tricotaj şi combinarea lor cu tradiţia este şi ea discutată pe larg. Unui subiect atât de delicat şi de casnic i se atribuie valenţe revoluţionare, subversive, ilustrate de artista daneză Marianne Jorgensen, care a lipit pe tancuri pătrate tricotate de culoare roz. În semn de protest. Să fie o exagerare ?

O ţesătoare ilustră a stârnit invidia zeiţei Atena, care a transformat-o în păianjen. În mitologie, ursitoarele torc firul vieţii pe care îl vor tăia fără cruţare. Dacă paşnica eroină a Agathei Christie, Miss Marple, rezolva crime în timp ce tricota, am face bine să nu o uităm pe fioroasa agentă a SMERSH, Rosa Klebb, care îl ataca pe James Bond cu nişte andrele otrăvite. Şi cum le-am putea uita pe însetatele de sânge "tricoteuses" imortalizate de Charles Dickens şi de baronesa Orczy, care îşi practicau paşnica îndeletnicire în timp ce cădeau capete retezate de lama ghilotinei.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de