Lacrima de căpuşă

În urmă cu nişte ani am văzut câteva lo­cu­inţe ieftine, ghidându-mă după oferte­le de la "Vânzări-Cumpărări" ale unui săp­tămânal. Că apartamentele nu erau nici "disponibile imediat" şi nici în regulă cu actele de proprietate n-ar fi fost nimic. Era treaba cumpărătorului să caşte ochii, să nu se lase amăgit de preţurile suspect de mici. Am descoperit atunci că toate agenţiile imobiliare erau parazitate, unele mai discret, altele brutal, de bande de intermediari ai intermediarilor, de regulă dominate de ţigani şi de inşi insidioşi, gata să te şi buzunărească dacă nu plecai repede din holul blocului. Proprietara unei agenţii imobliare cu un nume mai bun decât altele mi-a spus că mai multe agenţii se sufocaseră din cauza înmulţirii haitelor de speculatori şi a presiunii pe care aceştia o puneau pe clienţi.

Am citit recent jeluirea în presă a unui intermediar la mâna a doua, proprietarul unei firme care ar fi fost să le procure băncilor clienţi, cu un profit personal de 30%-35% pe an, dar ajuns, datorită căde­rilor de pe piaţa locuinţelor, la faliment. În ciuda terminologiei pretenţioase a interviului, acesta spunea de fapt că bandele de intermediari şi de intermediari ai intermediarilor de odinioară din aface­rile cu locuinţe fuseseră alungate de pe piaţă de alte grupări de ciubucari, de astă dată legale. Şmecheri şcoliţi, manieraţi şi cu pretenţii de meseriaşi ai capitalismului academic. În esenţă, tot nişte speculatori care au băgat de seamă că foamea de locuinţe şi naivitatea populaţiei pot să dubleze şi să tripleze preţul locuinţelor faţă de acela al unor pieţe vecine, în care consumatorii chiar sunt protejaţi de stat.

În supărarea lui, falimentatul care le procura băncilor clienţi - într-un chip nu foarte diferit de al ţiganilor, care cereau comision, fiindcă mă conduceau până la uşa apartamentului de vânzare în urmă cu zece ani - mărturisea că a căzut pradă propriei lăcomii. Că în lumea afacerilor, lăcomia se cheamă "internal rate of re­turn" şi că acest gen de intermediere, in­di­ferent ce nume poartă, tot o căpuşare este, nu încape îndoială. Limbajul marelui jaf bancar e atât de bine articulat, în­cât cumpărătorul se lasă spoliat, ca de o fataliate a afacerii serioase, şi mai zice şi mersi. Până şi numele de căpuşă e o gă­sel­niţă populară de protecţie, fiindcă pu­re­cele, păduchele şi căpuşa sunt paraziţi mici. Intermedierile de intermedieri cu ifose de mari idei de afaceri, subminate acum de criză, sunt însă nişte elefanţi, nişte hipopotami, nişte jivine de piaţă, de al căror faliment trebuie să ne bucurăm. Nu dispar ei pentru totdeauna, dar măcar o iau în bot pentru o vreme. Oricât de alb i-ar fi  gulerul şi oricât de englezesc i-ar fi dialogul, intermediarul de intermediar e geamăn cu ţiganii care îi alungă pe ţăranii din pieţele alimentare şi le vând apoi legumele cu preţ dublu.