x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lada de zestre cu amintiri a Mirabelei Dauer

0
Autor: Florin Condurateanu 09 Iul 2019 - 07:30
Lada de zestre cu amintiri a Mirabelei Dauer


Când intri pe poarta curţii Mirabelei Dauer, un căţeluş - mic la trup, dar mare de gură - latră de asurzeşte toată strada din localitatea aflată la doi paşi de Bucureşti.  Latră mai gros câinele mare, dar e alintat şi el de Mira, căci e cel care la nevoie muşcă, dacă cineva ridică vocea la stăpâna lui. Curtea Mirabelei este un rai al florilor, nu există culori care să lipsească din grădina îndrăgitei Mira, florile crescute de ea semnează condica întregului spectru de nuanţe coloristice. Printre rondurile de flori, se ivesc statuetele de ghips, pitici, broaşte, moşuleţi, personaje de basm. Este colecţia de figurine de grădină, pe care Mirabela o îmbogăţeşte mereu cumpărând „eroi” din ceramică. Sădind suflet în cântecele ei, devenite mai toate şlagăr, Mirabela Dauer cântă nu numai cu glasul de adânc dramatism, cântă şi cu inima,  îi sare sufletul din piept, nimeni nu va putea cânta în afară de ea: „Fotoliul din odaie şi-o carte ce-ai lăsat-o pe noptieră, o ultimă ţigară uitată într-un colţ pe etajeră (…) Te-atept să vii, să te întorci la mine...”. Mirabela îţi arată şi colecţia ei de ceşti de cafea, achiziţionate de prin toate zonele ţării, unele cumpărate şi din cele străinătăţuri, pe unde a cules ropote de aplauze prin turnee de mare succes. Are o ladă de zestre plină de povestiri despre întâmplările ce i-au ieşit în cale, deapănă amintirile cu o naturaleţe  fermecătoare. Istoriseşte că, în juneţea ei, când abia ieşise din adolescenţă, a făcut naveta din Iugoslavia în România: „Cântam la sârbi, eram înnebunită să cânt, să cânt tot timpul, indiferent de scenă, de formaţie. Am trăit bucuria să cânt sub regia unui uriaş om de televiziune, Tudor Vornicu. Unul din marii domni ai scenei a fost fără doar şi poate Dan Spătaru. Cu firicelul lui de voce transforma orice melodie într-un şlagăr foarte iubit şi fredonat de români. Am avut privilegiul de a cânta în duet cu Spătaru. Am făcut duet şi cu incontestabilul solist Aurelian Andreescu, am cântat împreună în filmul «Rămăşagul» cu eroii Similea şi Piersic, dar pe scenă n-am apucat să fac duo cu Aurică”. A fost o perioadă când Mirabela a colaborat cu Cătălin Crişan, îi cânta compoziţiile. „Suna telefonul din zorii zilei, Cătălin îmi cânta la pian melodia ce o compusese noaptea, cântec pentru interpretarea mea, nu mai avea răbdare şi mă întreba dacă-mi place”. Se grăbeşte. Este invitată în familia unei românce emigrată de ani mulţi în America, e ziua mamei, rămasă în ţară, şi cadoul fiicei era să-i cânte Mirabela.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de