Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O expoziţie neobişnuită, într-un oraş cu un nume imposibil de uitat, pe o temă care stârneşte nu numai curiozitate, ci şi un fior de nelinişte. Artistul este un anume Hubert Czerepok, tema este tehnologia secretă a Germaniei naziste, iar oraşul este Peenemunde, locul de naştere al rachetelor de tot felul.
Şi nu numai al rachetelor V 1 şi V 2, ci şi al foarte puţin cunoscutelor "farfurii zburătoare" din anii '40 ai secolului trecut. Nu, nu e vorba de OZN-uri, ci de aeronave capabile de performanţe incredibile.
Despre Peenemunde n-am aflat nimic la lecţiile de geografie din timpul şcolii. Numele locului mi-a devenit cunoscut din notele de subsol ale unei povestiri SF aparţinând scriitorului ceh Josef Nesvadba, "Idiotul din Xeenemunde". Eroul, un puşti, calculator de geniu, probabil autist, este unealta inocentă a constructorilor de rachete lansate de la Peenemunde.
Am aflat mai apoi despre cei care lucrau acolo, în frunte cu Werner von Braun (unul dintre autorii primei aselenizări), despre cursa dintre ruşi şi americani pentru cucerirea bazei de rachete şi capturarea specialiştilor. Peste câteva decenii am aflat şi despre tabăra de vacanţă şi îndoctrinare "Kraft durch Freude", "Putere prin bucurie", aflată nu departe de Peenemunde, pe Insula Rugen din Marea Baltică.
Orice amator avizat în materie de conspiraţii vă poate asigura că naziştii nu au fost înfrânţi în cel de-al doilea război mondial. Ei au zburat spre Antarctica la bordul farfuriilor zburătoare, unde aveau pregătită o colonie numită Noua Svabie şi au continuat lupta cu francmasonii. Asta i-a făcut pe americani să lanseze în 1946 operaţiunea Highjump, voiau să le captureze tehnologia. Fără a-i mai pomeni pe englezi cu operaţiunile lor din Insulele Falkland, destul de aproape de Antarctica.
Pare cam trasă de păr această versiune a evenimentelor. Deşi are ceva din căutarea de potcove de cai morţi sau de cai verzi pe pereţi, ea i-a stârnit interesul lui Czerepok. Expoziţia sa este intitulată Haunebu, unul dintre numele presupusului program de construire a farfuriilor zburătoare, cunoscute şi ca Reichflugscheiben, discuri Vril sau V-7. Acestea aveau un diametru de 70 de metri şi atingeau viteze de 5.000 de kilometri pe oră. Autori anonimi, mai puţin versaţi în aerodinamică, vorbesc şi de viteze de 12.000 de kilometri pe oră. Poate că nu aveau de zburat o oră întreagă...
Din tot programul ne-au rămas schiţe, vagi desene tehnice, fotografii neclare şi prelucrate, documente copiate de nenumărate ori. Imaginaţia fertilă a OZN-iştilor a fost intens stimulată de o structură ciudată, aflată lângă satul Nowa Ruda din Polonia, în zona Munţilor Bufniţei, Gory Sowie. Este vorba de o duzină de stâlpi de beton, aşezaţi în cerc, care sprijină un inel metalic. Relicvă a programului Haunebu, spun unii. Fragment de instalaţie antigravitaţională, afirmă alţii.
Czerepok este mare iubitor de mitologie urbană şi teorii conspirative. Inspirat şi de scrierile lui Igor Witkowsky, un istoric polonez amator de senzaţional, care a studiat cam tot ce se poate găsi pe internet despre tehnologia secretă a naziştilor, artistul susţine că nu e interesat de aspectele ştiinţifice ale istoriei. El vrea să fie cel care "reconstruieşte lucruri inexistente, lucruri nesigure, dar posibile".
Centrul de informaţii istorice şi tehnice din Peenemunde, unde poate fi vizitată strania expoziţie a lui Hubert Czerepok, se află relativ aproape de Insula Rugen. Naziştii erau convinşi că acolo există o intrare spre una din lumile subterane prezente deseori în elucubraţiile lor. Pe plaja de la Prora au construit tabăra KdF, pe care localnicii o doresc din nou obiectiv turistic. Acest lagăr de odihnă, agrement şi îndoctrinare cu ideologie nazistă l-a inspirat pe Thomas Pynchon.
În romanul său, "Curcubeul gravitaţiei", în care rachetele joacă rolul principal, unul dintre eroi, un competent şi profund neurotic inginer de rachete, este răsplătit din când în când cu o vacanţă forţată la o idilic Prora. El are prilejul să întâlnească o fată despre care i se spune că ar fi propria lui fiică, de mult dispărută, cu care înfiripă o legătură stranie, incestuoasă, destructivă, fără viitor. Relaţie repede destrămată de apropiatul sfârşit al războiului.
Tristeţea din ficţiunea lui Pynchon pare că se potriveşte cu scepticismul lui Czerepok. Întrebat dacă crede în existenţa OZN-urilor, plasticianul a răspuns că cea mai bună dovadă a unor inteligenţe extraterestre este dată de faptul că nu încearcă să ia legătura cu noi.
