Land of no choice, stay away!

Ca o inevitabilă pacoste pe capul nostru, vine iarăşi vara. Să nu mă înţelegeţi greşit, îmi place soarele, ador plaja. Dar la fel ca şi în cazul iernii la munte, aceste perioade ne aduc, dureros, aminte cât de sinistră e oferta în turismul românesc. Văd şi acum în ziare comparaţii, între litoralul românesc şi cel bulgăresc, în sfintele Sărbători de Paşti. Situaţia e aceeaşi. La noi, în pragul catastrofei, la ei, speranţe mari că vor încasa serios din turism. La noi, oferta estivală e constant catastrofală.

La fel cum se întâmplă în fiecare an, de Paşti am fost prin locurile natale. Şi m-a îndemnat neinspiraţia să merg prin parcul copilăriei mele, Tăbăcăriei, şi prin staţiunea Mamaia. M-am întors de acolo trist şi revoltat. Să le luăm pe rând.

Cel mai frumos parc al Constanţei, creat în jurul lacului Tăbăcăriei, e parcă împărţit în două. O jumătate acceptabilă, cu alei şi locuri de joacă pentru copii. Şi una deplorabilă, din păcate cea mai valoroasă din punct de vedere al priveliştii. Tot malul s-a prăbuşit, iscând hăuri periculoase pentru orice vizitator. Iar în micile lagune cu stufăriş e o mizerie vomitivă. Zeci de pet-uri, cutii de bere, gunoaie şi alte resturi îţi lovesc privirea şi mirosul.

Spaţiul verde e complet abandonat şi neîntreţinut. Umbli cu o hârtie în mână sute de metri. Nici un coş de gunoi. La un capăt al parcului, noul mall al oraşului răbufneşte bogat şi ţanţoş, făcând parcă în ciudă spaţiului verde ce-şi chinuieşte supravieţuirea.

Dezolant şi greţos, lacul şi parcul ce se învecinează cu staţiunea Mamaia sunt un preambul pentru ororile ce urmează. Cea mai importantă - Satul de Vacanţă. Mă întreb câţi români au vizitat această poartă de intrare în cea mai cunoscută staţiune a litoralului românesc. Probabil milioane. Azi arată mult mai rău ca acum 30 de ani. Are un iz de talcioc din zona Caucazului.

Casele tradiţionale din regiuni geografice sunt azi acoperite şi sufocate de nişte dughene oribile, unde se vinde şaorma. Zeci de magherniţe, fără nici o linie arhitectonică acceptabilă, garduri crăpate şi nevopsite. Deşi erau 16 grade şi soarele strălucea, totul era închis.

Când mergi în Mamaia, eşti tentat să crezi că e ceva mai bine. Aş, de unde! Mă opresc lângă fosta emblemă a turismului de top, Hotelul Rex. Chiar lângă el, muşcând din plajă, o namilă de hotel a răsărit rapid. În stânga, pe un colţ al parcării, s-a improvizat un club. E ca nuca în perete, cu siguranţă nu respectă nici o normă de urbanism.

Faleza e veche şi seamănă perfect cu cea din anii '70. De fapt, nu s-a schimbat nimic. Câţiva câini vagabonzi îţi readuc tot timpul aminte că eşti în România. Pe undeva, lângă Riviera, o pisică moartă aşteaptă ridicarea, din mila salubrităţii inexistente. Tot acolo, un muşteriu îşi mai ridică al doilea etaj la ceea ce fusese cândva o terasă mică şi cochetă. De jur împrejur, găleţi, fier beton, un container, mizerie, balamuc. Totul, evident, pe plajă. Într-o lună începe oficial sezonul şi totul e la fel de prost. Mă opresc din plimbare doar din dorinţa de a nu-mi distruge complet ziua. Plec având acelaşi gust amar ca întotdeauna.

Vara, când soarele şi apa de mare te ispitesc totuşi, sunt şi alte inconveniente. Terasele au muzică proastă la maxim, patronii alungând clienţii cu ceea ce cred în mintea lor puţină că trebuie să-i atragă. Ici-colo, câte un polizor sau o lovitură sacadată de ciocan îţi compensează nevoia de linişte şi odihnă la soare. Asta după ce ai umblat cu limba scoasă de un cot pentru un loc de parcare.

Ah, era să uit. Nisipul românesc îţi oferă un fapt de neuitat: cea mai mare cantitate de mucuri de ţigară pe metru pătrat, record ce ar trebui neapărat înscris în Guiness Book.

Plajele şmenuite şi subînchiriate de nişte arabi influenţi cu hotel în buricul staţiunii îţi oferă umbrele de stuf înghesuite ca sardelele, din dorinţa bolnăvicioasă de profit cu orice preţ. Astfel ai prilejul să auzi tot ce spun burtoşii cu lanţ de lângă tine şi să-ţi umpli nările cu miros de mâncare, fără să vrei, din tăvile cărate cu nemiluita pe plajă.

Un singur paradox românesc îl mai amintesc. Plaja se îngustează în fiecare an, din cauza neglijenţei crase a autorităţilor de mediu de la Bucureşti. Cu toate astea, tot în fiecare an, apar noi şi noi clădiri ilegale, construite direct pe nisip, cât mai aproape de mal. Foarte curând, vom avea hoteluri şi vile chiar unde se sparg valurile şi fac copiii castele de nisip. Acolo vrea gherţoiu', şpăguind autoritatea coruptă, să-şi prăjească ouăle. Cui nu-i convine să plece la bulgari. Mulţi români s-au obişnuit cu degradarea continuă, cu balcanismul murdar ce domină malul Mării Negre.

Un singur sfat am să-i dau oricărui turist străin, pe care-l străbate vreo clipă ideea inconştientă de a veni pe litoralul românesc: land of no choice, stay away!