x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lăsaţi-ne în pensia noastră

0
Autor: Ionuț Bălan 24 Ian 2008 - 00:00

Parlamentarii pot da legi, dar nu-s obligaţi s-o facă şi atunci când nu e cazul.

Parlamentarii pot da legi, dar nu-s obligaţi s-o facă şi atunci când nu e cazul.

 

Fix în urmă cu o săptămână – la 17 ianuarie – s-a strigat “Stop joc!” pentru salariaţii sub 35 de ani constrânşi să-şi aleagă un fond de pensii private (pilonul II). Dar, cu puţin timp înainte de ultima strigare, 10 parlamentari au solicitat în paralel cu sindicatele modificarea legii fondurilor obligatorii de pensii administrate privat pentru ca participarea să devină opţională şi administratorii să garanteze un randament peste rata inflaţiei. În principiu, orice bine cu forţa face mai mult rău şi bineînţeles că o economisire are sens dacă e remunerată cu dobândă real pozitivă. Totuşi, nici un parlamentar sau sindicalist n-a cerut să se majoreze limita la care fondurile de pensii îşi pot plasa contribuţiile în acţiuni pentru a se reduce astfel cele în titluri de stat şi randamentele să crească semnificativ peste rata inflaţiei. În locul unei liberalizări a portofoliului, care să acţioneze asupra cauzei pentru care randamentele riscă să fie mici, politicienii au propus o reglementare care să “corecteze” efectele alteia.

 

Poate nu toată lumea ştie cum se plasează activele fondurilor de pensii afe­rente pilonului II. Sumele investite în acţiuni sau obligaţiuni tran­zac­ţio­nate pe bursa românească sau pe pieţele de ca­pital din UE nu pot de­păşi 50% din total. În schimb, maximul admis pentru banii investiţi în titluri de stat româneşti sau comunitare e deosebit de generos: 70%. Obligaţiunile emise de primăriile din România sau UE pot ocupa până la 30% din portofoliu, plasamentele în depozite la bănci româneşti – ma-ximum 20%, titlurile de stat extracomunitare au o limită maximă de 10%, obligaţiunile emise de organismele financiare internaţionale – de 5%, la fel ca limita impusă la titlurile de participare la fondurile mutuale româneşti şi străine. Schema de investire este una dintre cele mai conservatoare din regiune. Teore­tic, în Polonia, Ungaria, Slovacia, dar mai ales în ţările baltice, un fond de pensii îşi poate plasa cea mai mare parte a banilor strânşi în instrumente emise de sectorul privat (altele decât depozitele bancare).

 

Iar atunci când grosul contribuţiilor la pensiile private va finanţa cheltuieli publice se poate spune că sistemul de stimulente şi sancţiuni al pieţei funcţionează nenatural. În loc să fie premiate companiile dinamice, care datorită bunului management generează o profitabilitate înaltă, sunt stimulate statele europene cu deficit – un simptom al ineficienţei finanţat cu titluri de stat. În contextul actual, statul român – ca şi celelalte ţări din lista agreată – se finanţează cu bani ieftini economisiţi forţat. Deţinătorii lor, constrânşi să-i plaseze în titluri, vor accepta randamente sub dobânda pieţei şi vor obliga şi băncile să facă un pas înapoi. Aceşti bani ieftini – sub temperatura pieţei – stimulează statul să mărească nivelul deficitului, iar legiuitorul care a încercat să evite un nou crah FNI-SAFI, dirijând sumele către titlurile “sigure” ale statului, nu va face decât să ta­xeze pe toată lumea cu inflaţia. Fireşte că derularea unui astfel de scena­riu îi va determina pe politicienii care au propus modificarea legii să exclame: “Aţi văzut?!”. Fără să înţeleagă însă că problema nu se rezolvă prin introducerea de noi reglementări, ci din contră, prin eliminarea celor deja existente.

 

Într-o oarecare măsură, bugetul statului şi bursa se ocupă cam de aceleaşi lucruri. Când oamenii sunt în imposibilitatea de a face ceva de unii singuri, pun mână de la mână şi construiesc autostrăzi, căi ferate, fabrici. Dar ce mare diferenţă e între banii luaţi de la contribuabili sau de la cotizanţii care economi­sesc forţat şi banii pentru care managerii trebuie să răspundă în faţa acţionarilor! Pe când administratorii le înapoiază acţionarilor banii pe care nu-i pot investi, sta­tul îi cheltuieşte pe toţi în ultimele două luni ale anului, ba mai ia şi împrumut, ca să aibă motiv la scadenţa creditelor să mărească impozitele sau să apeleze la inflaţie – o formă de impozitare ce n-are nevoie de legiferare. Şi dacă în comparaţie cu ceilalţi membri UE din regiune avem cel mai restrictiv sistem de pensii private şi una dintre cele mai subţiri burse, aceasta este încă o dovadă că la noi, în România, Guvernul dă la o parte piaţa şi îşi arogă dreptul de a înlocui alocarea natural eficientă a resurselor cu redistribuirea nivelului de trai. De asta inflaţia e mare şi costul capitalului – piperat.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de