x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lauda de sine

0
Autor: Andrei Bacalu 27 Ian 2011 - 23:08
Lauda de sine


Printre cărţile care şi-au găsit adăpost în biblioteca mea există şi una faţă de care sunt cât se poate de ambivalent, o detest din toată inima, dar o folosesc de voie, de nevoie. E vorba despre misterioasa capodo­peră editată de Asociaţia Americană de Psihiatrie sub titlul de: „Manual de diagnostic şi statistică a bolilor mintale”, o încercare de a oferi pro­fe­si­o­niştilor o unealtă cât de cât sigură, evitând măcar erorile gro­solane. Cunoscut, într-o formă prescurtată, sub numele DSM, manualul cu pricina a ajuns la a patra ediţie în 1994, cea de a cincea fiind aşteptată în anul 2013. Numai lista de diagnostice se întinde pe multe sute de pagini şi cuprinde, după opinia unor specialişti, multe situaţii care nu par să fie boli mintale.

Citez la întâmplare bâlbâiala, muţenia selectivă a copiilor, insomnia provocată de cafea, timiditatea, greutăţile de adaptare la situaţii noi. Spre sfârşit, o serie întreagă de „tulburări de perso­nalitate”, de la paranoid la antisocial, de la histrionic la obsesiv-compulsiv. Nu lipseşte, deocamdată, tulburarea de personalitate cunoscută sub numele de narcisism, evident după legendarul personaj mitologic, pomenit în „Metamorfozele” lui Ovidiu, poetul exilat pe meleaguri pontice.

Numele Narcis înseamnă, printre altele, somnolenţă sau amorţeală (observaţi apropierea de cuvântul „narcoză”) şi mândrul său purtător era un vânător din Boeotia, renumit pentru frumuseţea sa, care îi dispreţuia pe cei care îl iubeau. Zeii l-au pedepsit să se îndrăgostească de imaginea lui reflectată în apa unui lac. Nu a înţeles că este o simplă reflexie şi s-a stins de foame, nefiind în stare să se despartă de el însusi.

Mitul lui Narcis a inspirat nenumăraţi artişti ai ultimelor două milenii, poeţii Keats şi Housman, pictori precum Caravaggio, Poussin, Turner şi Dali, muzicieni ca Bob Dylan, Genesis, Cocteau Twins, Indigo Girls, dar şi mai puţin cunoscutul Matthias Pintscher, care a compus un concert pentru violoncel şi orchestră intitulat „Reflecţiile lui Narcis”. În literatură merită să fie pomeniţi Goliadkin, personajul marelui Dostoievski, dar şi Mathilde a lui Stendhal (Roşu şi negru), aluziile lui Oscar Wilde şi Andre Gide, unele poeme ale lui Rilke şi Heaney, fără a fi omisă Narcissa Malfoy, care apare în seria Harry Potter.

În psihologie, termenul „asemănător cu Narcis” este folosit pentru prima oară de Havelock Ellis în legătură cu autoerotismul şi reluat ca „narcisism” de Paul Nache. Anul 1911 se remarcă prin publicarea studiului despre personalitatea narcisistă aparţinând lui Otto Rank, iar în 1914 Sigmund Freud scrie „Narcisismul – o introdu­cere”, care rămâne până în ziua de azi o referinţă esenţială în li­teratura de specialitate.

În DSM-4, narcisismul este definit prin nouă „caracteristici”, printre care sentimentul grandios, dar nejustificat de importanţa personală, fanteziile nelimitate de succes şi glorie, convingerea că este deosebit şi merită o admiraţie excesivă, este manipulativ şi lipsit de empatie, nu suportă să fie neglijat, este invidios, arogant şi e convins că i se cuvine totul.

Sună cunoscut? Desigur, profilul narcisistului este uşor de identificat. Pentru neprofesionist, narcisistul este pur şi simplu un individ foarte preocupat de el însuşi şi care preferă să vorbească numai despre el. Profesioniştii, ghidaţi până acum de criteriile de mai sus, au de gând să elimine din DSM-5 câteva dintre tulburările de personalitate, vreo cinci la număr, narcisismul fiind cea mai cunoscută. Ideea, fiindcă nu este vorba încă despre o hotărâre, a fost declarată drept „draconică, exagerată, excesivă”. E drept că este pentru prima oară că un comitet al asociaţiei psihiatrice propune eliminarea unor diagnostice. Există, ca întotdeauna, o explicaţie.

Până acum, în ultimii 30 de ani, un diagnostic era definit de un „ciorchine” de simptome, iar clinicianul vedea dacă pacientul se potriveşte cu ele sau nu. Noua metodă de diagnostic propusă de un grup de specialişti poartă numele de „apropiere dimensională”. Sună pretenţios şi complicat, dar de fapt avem de a face mai întâi cu descrierea detaliată a personalităţii pacientului şi mai apoi cu alegerea simptomelor care i se potrivesc. Diferenţa, ne asigură un psihiatru cu umor, este cea dintre un meniu fix şi o comandă „a la carte”, alegi ce vrei, nici mai mult, nici mai puţin. Oponenţii noii metode ne ameninţă cu un mare scandal. Mai avem încă vreme să renunţăm la narcisişti. Sunt ei oare o specie ameninţată cu dispariţia?

Poate că îi pândeşte o soartă şi mai crudă, vor exista, dar vor fi ignoraţi.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   păreri

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de