x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Leana din Risipiţi, o Elenă din România

0
Autor: Lucian Avramescu 16 Feb 2010 - 00:00
Leana din Risipiţi, o Elenă din România


"Într-o ţară în care nici măcar un dos de labă dat la televizor nu-i cert, ce să mai zici de lovitura încasată de Leana în pustietatea unei nopţi de iarnă? Femeia a zăcut o vreme, cu gura plină de sănge, în zăpadă, apoi s-a tărăt, bocind nu atăt de durere, ci pentru caprele furate, în casă"



Elena Ţapelea din Risipiţi, comună din Dolj (preschimbată onomastic în Unirea!), are 62 de ani. Nimeni, niciodată n-a scris despre ea, fiindcă nimic din viaţa Elenei Ţapelea n-a fost vrednic de gazetă. În satul ei i se spune Leana, fiindcă, în comunităţile rurale, Elenele sărace se cheamă mereu astfel. Leana e slabă şi curbată ca o coajă de nucă şi a născut, în viaţa ei, cinci copii. Soţul, Marin, a murit tânăr, lăsând-o cu plozii într-o casă din chirpici şi cu averea deloc neglijabilă a şapte pogoane de câmpie. Am cunoscut-o pe Leana, rudă şi vecină cu socrii mei, cu prilejul unei peritonite. Leana murea încet, abandonată pe o rogojină, iar eu, nimerindu-mă acolo, m-am încăpăţânat să cred că poate fi salvată. Am alergat cu ea la Pleniţa, unde exista caricatura unui spital şi unde mi s-a spus că unicul doctor, chirurg şi moaşă, e plecat nu se ştie unde. Pe două roţi, cu Dacia mea, am ajuns la Craiova, unde a fost operată şi, slavă Domnului, salvată. Din acea poveste a rămas cu o hernie. Doctorii au cusut-o prost şi Leana, mereu la sapă, mereu la muncă, îşi îndesa cu mâna maţele care-i ieşeau afară, sub piele, enervată că nu stau la locul lor în burtă. A muncit şi şi-a crescut, aşa cum a putut ea, copiii, fără să-i vândă, fără să-i arunce în fântână. Fetele, măritate prin satele Olteniei, au la rându-le copii şi-şi vizitează rar sau niciodată mama. Unul din băieţi a murit într-un accident, iar altul lucrează, curier cu bicicleta, la o firmă de poştaşi în Bucureşti. Abandonarea mamei este totală şi explicită, în regula sălbăticiunilor care, după alăptat, îşi lasă puii să se descurce, iar puii îşi lasă mama să facă alţi pui. Leana n-a făcut decât cinci pui.

Acum trei nopţi, Leana, care trăieşte singură, fără pensie, fără ajutoare, fără nici un semn că statul ştie de ea, a fost jefuită. Avea două capre pe care le ţinea într-un şopron, în spatele casei. Toată vara a cărat cu spinarea croznii de fân, porumbul rărit de la praşila a doua, paie. Le-a depozitat în pod, pentru vremuri aspre, să-şi scoată caprele din iarnă. Primăvara vinde iezii şi cu banii luaţi îşi achită dările la primărie, cumpără sare şi ulei. Pâinea şi-o face singură în cuptor sau, sub formă de lipie, pe plită. Pământul rămas de la bărbat, dat în arendă, îi aduce câţiva saci de grâu. Cam puţin. Leana e analfabetă, vorbeşte cu împiedicări, iar arendaşul, care-i trage în piept şi pe unii mai în fire, de ce n-ar păcăli-o şi pe văduva lui Mărin? La trei noaptea, Leana a auzit câinele lătrând. Apoi câinele a tăcut. A ieşit în spatele casei şi a văzut doi bărbaţi cărându-i, de funie, caprele. A ţipat, dar unul din hoţi i-a articulat un dos de palmă. Sau poate un pumn. Într-o ţară în care nici măcar un dos de labă dat la televizor nu-i cert, ce să mai zici de lovitura încasată de Leana în pustietatea unei nopţi de iarnă? Femeia a zăcut o vreme, cu gura plină de sânge, în zăpadă, apoi s-a târât, bocind nu atât de durere, ci pentru caprele furate, în casă. Îşi face focul cu coceni şi soba se răcise ca un mort. Leana Ţapelea din Risipiţi a mai fost jefuită acum o lună. I-au fost furate găinile şi curcile. Tot noaptea, tot de hoţi necunoscuţi. Soacră-mea vine la Bucureşti iarna. La 80 de ani s-a mai blegit la auz şi are un fix. Zice că amărâtele alea de orătănii au fost mâncate nu doar de hoţul care le-a furat, ci şi de conducerea comunei. Nemernicii, zice ea. Sunt toţi în cârdăşie! Care toţi? Ăia care fură fac parte cu conducerea, cu poliţaiul. Altfel i-ar prinde. Taci, zic, te bagă ăştia la pârnaie. Insulţi autoritatea! Să mă bage, zice soacră-mea, care aude rar şi doar atunci când vrea ea.

Câinele amărâtei de Leana a fost străpuns cu furca, în lanţ. Aşa l-au făcut să tacă. Au rămas urme în zăpadă, iar hoţii, cunoscători ai singurătăţii femeii, sunt de pe acolo. Pot fi depistaţi. Dar cine s-o facă? Lumea s-a câinoşit. Elena Ţapelea se hrăneşte muncind în genunchi, cu sapa. E o coajă de femeie. Una din fetele ei n-a fost înscrisă la naştere, nu din rea-credinţă, ci pentru că a născut-o acasă, şi încă n-avea nici un act că există la 16 ani. Nu buletin, nu nimic. Elena Ţapelea este una din Elenele din România. Acum câteva nopţi, hoţii i-au furat două capre, averea ei după ce mai înainte au lăsat-o fără păsări. Ştiu şi alte Elene. Una, aproape la fel de analfabetă, buchisind cu hârtoape un text scris de alţii, ne reprezintă la Bruxelles. Alta umple cu sânii ei toate revistele şi televizoarele şi pune în dificultate băncile care nu mai au loc să-i depoziteze banii. Mă întreb cum ar urla naţiunea dacă le-ar fura ăstora cineva caprele. Cum s-ar revolta Băsescu pentru sistemul ticăloşit. Amărâta de Leana din Risipiţi e şi ea cetăţean al României. În acte o cheamă tot Elena. Ea face parte din poporul abstract, evocat la alegeri, alintat şi mângâiat cu lozinci, apoi uitat cu desăvârşire.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de