x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Legea interceptărilor, între directiva contestată şi realitatea românească

0
Autor: Corina Cretu 24 Ian 2009 - 00:00

Legea nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau  prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii suscită, de câteva zile, dispute aprinse, alimentate de unele acuzaţii cu caracter politic. Iată conţinutul primului alineat al acestui act normativ atât de controversat:



Art. 1. - (1) Prezenta lege stabileşte obligaţia furnizorilor de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor de furnizare a serviciilor de comunicaţii electronice, pentru punerea acestora la dispoziţia autorităţilor competente în scopul utilizării în cadrul activităţilor de cercetare, de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor grave.

Nu e nevoie să fii jurist de meserie pentru a-ţi pune, din  capul locului, câteva întrebări fireşti.

Mai întâi, ce garanţie avem că o formulare atât de ambiguă precum aceasta, "în scopul utilizării în cadrul activităţilor de cercetare, de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor grave", nu va fi folosită drept paravan pentru abuzuri?

În aceste condiţii, cum se împacă prevederile acestui act normativ cu aceste două articole din Constituţie - Legea fundamentală a ţării?

Art. 26. Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.

Art. 28. Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

Legea 298/2008 a fost votată, în noiembrie 2008, în unanimitate, excepţie făcând o abţinere, de către Camera Deputaţilor, forul decizional, după ce anterior primise un aviz favorabil din partea Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţa Naţională, respectiv un aviz negativ din partea Comisiei pentru Drepturile Omului, această comisie având însă numai rol consultativ în acest caz.

Legea, promulgată de şeful statului, a apărut în Monitorul Oficial din 21 noiembrie 2008, urmând să intre în vigoare la 60 de zile după publicare.

În finalul textului legii se precizează: "Prezenta lege transpune Directiva 2006/24/CE privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L105 din 13 aprilie 2006". Termenul-limită pentru aplicarea directivei în toate ţările Uniunii Europene este 15 martie 2009. Sintetic spus, directiva respectivă este expresia europeană a obsesiei antiteroriste de după atentatele din 11 septembrie 2001, această obsesie traducându-se în SUA prin "Patriotic Act", adoptat în octombrie 2001, prin care instituţiile abilitate primeau, printre altele, drept de supraveghere fără restricţii a comunicaţiilor telefonice şi prin e-mail ale cetăţenilor, pentru a preveni ameninţările teroriste.

Directiva 2006/24/CE a fost atacată de Irlanda la Curtea Europeană de Justiţie, iar în ţări precum Germania şi Bulgaria legile care o transpuneau în plan naţional au fost contestate la Curtea Constituţională. Decizia Curţii Europene de Justiţie de la Luxemburg, aşteptată pentru 10 februarie, va clarifica disputa, iar dacă va fi admisă contestaţia Irlandei (care vizează nu încălcarea drepturilor omului, ci fundamentarea greşită a actului), vor fi abrogate legile care transpun conţinutul Directivei în plan naţional, adoptate în majoritatea statelor UE.

Până atunci, consider îmbucurătoare reacţia societăţii civile şi a presei româneşti, declanşându-se astfel, chiar şi cu întârziere, o dezbatere necesară pe această temă, întrucât în acest moment lipsesc mecanismele de control care să preîntâmpine eventualele abuzuri. Această dezbatere nu se cuvine însă a fi folosită în scop politic, ci trebuie consacrată mijloacelor de garantare a siguranţei vieţii private, aşa cum prevede şi Constituţia României. Transformând acest subiect în prilej de dezvăluiri neprobate şi de dispute politice riscăm să aruncăm în derizoriu o temă esenţială. Este evident că sporirea posibilităţilor oferite de comunicaţiile electronice pe de o parte permite diversificarea activităţii infracţionale, iar de cealaltă parte contribuie la perfecţionarea acţiunilor de combatere a sferei infracţionale. E firesc, în aceste condiţii, să existe o colaborare instituţionalizată între furnizorii de servicii de comunicaţii şi autorităţile specializate ale statului. Cu o singură condiţie: să funcţioneze mecanismul necesar şi eficient de control pentru a nu exista riscul unor abuzuri împotriva dreptului la intimitate al cetăţenilor.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de