Legenda fericirii celorlalţi!

Una dintre legendele secrete ale oamenilor spune ca "altii sunt fericiti, au tot ce le trebuie, nu simt niciodata disperarea, sentimentul esecului, al pierderii sau al lipsei de iubire, sunt niste alintati ai sortii, iar noi dimpotriva, am scrie romane intregi despre chinurile tainice ce ne-au bantuit vietile". Poate ca nu ne spunem legenda cu aceste cuvinte neaparat, poate suna pentru fiecare intr-un fel personal, dar ideea ramane aceeasi: noi suntem centrul universului suferintei, iar altii sunt fericiti.

Legenda aceasta ne inchide mintea cumva, ne indeparteaza de adevar, ne induce in eroare si face sa percepem nedreptatea, raul, emotia negativa, in toate formele ei, iar pe noi sa ne vedem si sa ne simtim singuri si fara nici o putere. In realitate, legenda fericirii altora si a nefericirii noastre este traita tainic de toate fiintele. Bogatia si viata luxoasa, saracia sau austeritatea, valoarea sociala sau alte acareturi ce ne insotesc existenta nu izbutesc sa ne acopere golul si suferinta in fata unor evenimente de viata care par sa ne spulbere. Bogat sau sarac, frumos sau urat, sfant sau pacatos, oricum ar fi, arice ar face si orice ar avea, omul este constrans sa experimenteze, sa traiasca si sa se confrunte cu lumina, dar si cu umbra din sine insusi.

In perioada luminii din noi, traim un soi de viata dulce; lucrurile la care ne gandim se intampla, ceea ce ne dorim apare, ceea ce vrem e usor de obtinut. Invatam lin, traim frumos, obstacolele par marunte, problemele rezolvabile, avem putere asupra lumii si a lucrurilor din jur, avem un sentiment de a controla si, mai ales, un sentiment profund al puterii personale. Partea noastra luminoasa pare a fi vrajita, miraculoasa sau macar linistita si frumoasa. Ceea ce nu stim, inca, este faptul ca, in timp ce curgem o data cu lumina din noi, micile conflicte, micile probleme, micile neajunsuri acumuleaza si ele energie.

Supradimensionam micile piedici, exageram micile conflicte, facem dintr-o biata problema un capat de tara si, chiar daca efectele pe moment nu par sa ne afecteze, reactiile negative acumuleaza energie in subconstient. In mod normal si firesc, nu ne acceptam pe noi insine ca fiinte furioase, rele, agresive, nu ne place sa stim ca uram si ne prefacem multa vreme ca altii simt asemenea emotii distructive, dar nu am putea fi noi aceia. Pe vremea luminii noastre, proiectam umbra asupra altora, asa ca altii arata nefericiti, rai si urati, iar noi... suntem puternici si mult mai capabili de fericire. Umbra ni se vede pe chipurile altora, umbra e undeva, in lume, dar noi n-avem a face cu ceva atat de monstruos, ne spunem tainic.

Pe vremea intunericului nostru, insa, cand am acumulat suficient de multa energie negativa in subconstient, ne parvine in minte legenda fericirii celorlalti si a suferintei noastre. Evenimente de viata teribile pot sa ne arunce in propria umbra ca intr-un Iad, ca intr-o dureroasa si abstracta stare de neputiinta si de intuneric interior. Orice eveniment de viata ne-ar azvarli in umbra, suntem noi acolo, acele parti din noi pe care nu le-am acceptat, caci le vedeam in lume pe vremea luminii. In fata suferintei (de exemplu, un divort, o pierdere majora, o boala, un conflict sau o avalansa de probleme) ar fi util sa stim ca am intrat in propria noastra umbra si ca de acolo, din intuneric, nu putem gasi solutii luminoase. A sti ca umbra-i trecatoare, ca si suferinta trece inseamna a accepta existenta insasi si, in cele din urma, a culege intelepciunea umbrei noastre, care ne arata ca suntem cu totii nefericiti uneori si fericiti alteori, dar nu neaparat in acelasi timp!