x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lenea lui Leonardo

0
Autor: Andrei Bacalu 29 Mar 2009 - 00:00
Lenea lui Leonardo


Mi se pare scandalos să afirmi că un erou cultural de talia lui Leonardo da Vinci a fost leneş. Poate că autorul unui studiu având ca subiect ritmul activităţii geniului Renaşterii, W.A. Pannapacker, de la Colegiul Hope, nu avea intenţia să-l insulte pe marele italian. Pe patul de moarte, Leonardo îşi exprima regretul că lasă în urma sa multe opere neterminate şi se întreba dacă un artist poate spune vreodată că nu mai are nimic de adăugat.



El avea nenumărate idei, poate prea multe. Caietele lui sunt pline cu observaţii, schiţe, proiecte, invenţii. Printre ele noi modele de ceasuri, nave, greu dacă nu chiar imposibil de scufundat, maşini zburătoare, tancuri, mitraliere, paraşute, proiecte de îmbunătăţire a navigaţiei, poduri. Dacă era nevoie, Leonardo putea inventa pe loc ceva care să şi funcţioneze.

Dar multe dintre proiectele sale nu au depăşit faza de simple planuri. Cercetările în domeniul anatomiei, revoluţionare pentru epoca lui, i-au fost publicate la mai bine de un secol şi jumătate după moarte. Un pod cu o deschidere de 240 de metri, care avea să unească ţărmurile Cornului de Aur (o parte a Strâmtorii Bosfor), proiectat la cererea sultanului Baiazid al II-lea, a rămas o simplă schiţă. Abia în 2001 o variantă mai modestă este construită în Norvegia, iar în 2006 Guvernul turc hotărăşte realizarea planului original. Leonardo nu şi-a realizat imensul potenţial de om de ştiinţă şi a avut de suferit ca artist din cauza nerespectării termenelor stabilite. Zeci de creditori îl hăituiau, cerând picturile sau sculpturile comandate şi plătite, dar nelivrate, existând şi amânări de câţiva ani. Se cunosc vreo 20 de picturi ale sale şi, dintre acestea, şase (inclusiv Mona Lisa!) se aflau încă în atelier când a murit. Se pare că nu le considera terminate şi îşi petrecea o bună parte a timpului finisându-le.

Contemporanii aveau mereu câte ceva de spus. Călugărul Sabba di Castiglione l-a acuzat că nu se ocupă suficient de pictură, domeniu în care avea cele mai mari şanse de succes, lăsându-se furat de farmecele geometriei, arhitecturii şi anatomiei. Leonardo, susţin biografii săi, începând cu Giorgio Vasari, avea obiceiul să amâne pe mâine ceea ce ar fi putut face prea bine şi azi. Oare? Să fi fost el înspăimântat de posibilitatea succesului, cum vor să ne convingă unii analişti? Prefera să se "autosaboteze", să nu dea tot ce poate, de teama unui eşec?

Această interpretare a unei creativităţi prea puţin productive are o istorie lungă şi deprimantă. A amâna, a zăbovi, a folosi timpul mai mult pentru a gândi decât pentru a produce reprezintă un păcat, pasibil de o pedeapsă uneori neaşteptat de severă. Puritanii şi, mai apoi, romanticii i-au făcut pe creatori să regrete ce nu au făcut, în loc să se bucure de realizări. Dar au existat şi alte voci, alte opinii, alte idei.

Pe vremea când Leonardo trudea din greu la imensul cal de bronz promis lui Lodovico Sforza (în mare întârziere, ca de obicei), Giovanni Pico della Mirandola, în "Oraţiune pentru demnitatea umană", îi încuraja pe artişti. El spunea că omul de artă nu trebuie să-şi accepte limitele, ci să încerce să se ridice la nivelul îngerilor. Înzestrat cu o profundă inteligenţă artistică, Leonardo avea să lase multe proiecte neterminate, fiindcă nu era sigur că va ajunge la perfecţiune. Astăzi, cuvântul "perfecţionist" este folosit cu oarecare condescendenţă, adresat celor care întârzie din cauza obsesiei cu detaliile. Poate că Da Vinci consuma prea mult timp cu notiţele şi experimentele sale, înregistrate conştiincios în carnete, când mai mult ca sigur că ar fi trebuit să se ocupe de terminarea unei opere. Dar asta dovedeşte un singur lucru, el înţelegea caracterul efemer al imaginaţiei, nevoia de a păstra o idee, poate preţioasă. Orice altceva ar fi fost o risipă.

Timp de peste 35 de ani, Leonardo a umplut aproape 5.000 de pagini păstrate în diferite arhive, biblioteci şi muzee. Există cel puţin 20 de volume din scrierile sale. Fără îndoială, e doar o mică parte a tot ce a notat, se crede că au existat mai bine de 100 de volume. În urma lui rămân nu numai capodoperele pe care le cunoaştem, ci şi ideea de un robust optimism a perfectibilităţii omului. Poate că într-un moment de zăbavă, nu de lene, nu de amânare a muncii, a avut şi inspiraţia care l-a făcut să creeze un obiect simplu, dar de o infinită utililitate. E vorba despre o aplicaţie a pârghiilor. Acestea sunt cunoscute de pe vremea lui Arhimede, dar a fost nevoie de geniul lui Da Vinci pentru a inventa foarfeca.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de