x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Les Chansons d’amours

0
Autor: Cristina Bazavan 29 Mar 2008 - 00:00

La mai puţin de jumătate de an de la un musical american (Across de universe), avem acum pe ecrane un musical francez. Vorbim de film, nu de cabaret, nici de spectacol pentru turişti.

La mai puţin de jumătate de an de la un musical american (Across de universe), avem acum pe ecrane un musical francez. Vorbim de film, nu de cabaret, nici de spectacol pentru turişti. Musicalul ca gen cinematografic ia amploare şi se adresează tot mai mult tinerilor. Ca să vă conving să mergeţi să vedeţi un film absolut delicios “Les Chansons d’amours” ne vom uita puţin la musicalurile celebre de peste ani.

Pentru cei care au trecut de 30 de ani, filmele care intră în categoria musical sunt oarecum de sărbătoare. Pe vremuri, le puteai vedea la televizor doar de sărbători şi, oricum, atunci când era în program un film ca “Singin’ in the rain” sau “My fair lady” toată lumea se posta cuminte în faţa televizorului. Erau filme “sigure” şi pentru cenzura comunistă, şi pentru părinţii conservatori; copilul se putea uita liniştit fără să i se trezească vreun interes special (mai ales sexual).

 

De la Moulin Rouge încoace musicalurile au luat o altă turnură; au intrat în era MTV-ului şi s-au transformat în succesiuni de videoclipuri, colorate, ameţitoare, caleidoscop de emoţii şi de imagini. Ritmul a intrat pe fast forward, s-au schimbat poveştile (chiar dacă vorbim în continuare mai ales despre iubire), nu s-a mai temut nimeni să arate secvenţe de sex, morala a fost lăsată deoparte, iar actorii au început să cânte şi când nu se pricep sau, ca să se rezolve problema, cântăreţii s-au transformat în actori.

 

Nicole Kidman a şoptit în Moulin Rouge şi i-a fost super prelucrată interpretarea pe computer, dar apariţia ei a făcut toţi banii şi multe nominalizări la Oscar.

Renee Zellweger şi Catherine Zeta Jones au învăţat şi ele să cânte pentru Chicago şi s-au ales cu Globuri de aur şi statuete ale Academiei.

E evident că nu doar performanţa lor, mult în linia coregrafică sportivă, a făcut că filmele din această categorie să ajungă alături de liga filmelor grave şi importante, a celor capabile să schimbe faţa lumii, pe care le preferă Academia Americană de Film. Musical-ul, dacă e făcut bine, te ajută să spui lucruri grave într-o formă delicată, ambalează frumos orice mesaj mai greu de înghiţit. Muzica poate să fie oricând prăjitura pe care i-o dai copilului după ce i-ai administrat un medicament amar.

 

Aşa s-a întâmplat cu “Across the Universe”, un film inspirat de cântecele celor de la Beatles, care ironizează multe dintre mesajele pe care americanii le servesc la micul dejun, prânz şi seară, şi care s-a folosit de vedete ca Bono sau Salma Hayek în cameo surprinzătoare ca să aducă în actualitate povestea spusă în anii ’70.

 

Acum avem în cinematografe un film musical care vorbeşte despre iubire. Un subiect pe care îl întâlnim în musicalurile clasice şi care, la prima vedere, pare că nu mai are alte feţe noi de dezvăluit. “Les Chansons d’amours” este însă o bijuterie delicată, un filigran împletit din toată gama de emoţii din toate categoriile de iubire. Un film al cărui subiect este foarte delicat şi dacă l-ai transcrie în vorbe ar părea o telenovelă dubioasă, dar pentru că îşi rezolvă toate conflictele emoţionale pe o muzică uşor naivă, dar foarte emoţionantă, nu te agresează în nici un fel şi nici nu trişează cu sentimentele tale.

Cred că cel mai bun argument de a merge să vedeţi filmul acesta sună astfel: e unul dintre puţinele filme pe care nu le poţi povesti de teamă că-i strici starea când îl pui în vorbe.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   film

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de