x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Leul gras

0
Autor: Ionuț Bălan 29 Sep 2005 - 00:00
Leul gras


O cura de slabire este vitala pentru leul greu, inainte sa faca muschi adevarati

O cura de slabire este vitala pentru leul greu, inainte sa faca muschi adevarati

Euro nu se mai vinde cu 34.000 de lei, ca-n 2002, ci a urcat spre 36.000, ca-n 2003. Pana la cei 41.000, din 2004, mai e cale lunga - 50 de bani noi.

Mai e mult pana departe, dar s-a cam terminat cu drumul cursului la vale. Inceputul sfarsitului a fost in septembrie, cand Isarescu a criticat "aberatia de proportii" - aprecierea nominala a leului. Guvernatorul BNR a atras atentia ca "si pietele pot sa greseasca in sentimentul lor", atunci cand mizeaza pe o singura carte, adica pe un singur sens, descrescator, al ratei de schimb.

Banca Nationala nu greseste: de unde pana unde aprecierea leului, cand castigurile de productivitate se subtiaza pana la anulare?! Din nefericire, piata a ignorat tentativa de "moral suasion" (influentare verbala) a guvernatorului. Cursul a scazut sub 34.800 la 19 septembrie. Dar nici o problema! Daca tot e la moda pe burse sa se faca o declaratie puternica, sa vina un fond mare si sa ridice stacheta, dupa care sa fie atrasi in jocul psihologic jucatorii mici si mijlocii, de ce nu s-ar schimba la fel sentimentul si pe piata valutara?!

Lumea continua sa se intrebe ce s-a intamplat joia si vinerea trecuta de-a ajuns cursul la 36.000 din cateva miscari. Pai, in loc sa facem presupuneri legate de reactia instantanee a speculatorilor straini la scaderea abrupta a dobanzilor, mai bine ne-am uita la mesajul transmis de unii dealeri (de preferinta nenominalizati) prin mass-media: e timpul sa cumparati euro! Bineinteles ca, in paralel cu semnalul, mergand pas cu pas pe reteta de la bursa, au venit si achizitiile de valuta (sa fi fost chiar BNR bine ascunsa in spatele a una-doua banci straine?). Pana sambata se crease deja un nou curent de opinie, iar acum e prea tarziu sa mai joci impotriva lui. La sfarsit, va aparea iarasi guvernatorul, care va zice: v-am spus eu!

Aceasta ar fi linia logica. Din pacate, lipsesc din rationament cateva elemente. Ca s-o ziceam mai pe sleau, cursul trebuia sa fie acum cu 10.000 de lei mai sus, numai ca au intrat pe fir "hot money", care l-au dus in jos. Odata creata insa aceasta masa critica de romani, care cred ca o sa creasca cursul, banii fierbinti vor intampina dificultati serioase sa-l mai duca in jos. Una e ca niste bani sa intre la 36.000, sa coboare euro la 34.000 de lei si apoi sa se replieze la acelasi nivel. Alta e cand cursul de schimb sta in intervalul 35.000-36.000, iar in momentul in care speculatorii parasesc piata sunt taxati cu 38.000-39.000.

Si, cel mai important lucru, romanii dispusi sa-si vanda business-urile cer preturi mult mai mari decat o arata performanta reala. Suntem curiosi ce vor face ei fara ajutoare de stat ori fara sprijinul evaziunii fiscale. Daca unii dintre biznismenii in cauza vor da faliment, inseamna ca atat le valora managementul. Un important efect de ieftinire a afacerilor, caselor si terenurilor il poate genera si deprecierea monedei. Banii speculativi pot plati astfel de achizitii sau in locul lor vor veni fonduri care actioneaza in economia reala, nu pe piata monetara.

Concluzia e fara echivoc. Asistam la o forma de restructurare care plaseaza in prim-plan politica monetar-fiscala, si nu capacitatea administrativa a Guvernului. O abordare in trei pasi: mai intai s-a lansat avertismentul. Apoi, se schimba sentimentul fata de curs printr-o mobilizare a actorilor romani impotriva trendului imprimat de speculatorii straini. Pasul trei si cel mai important este iesirea din piata a banilor fierbinti sau stramutarea lor in economia reala, spre oportunitati care se ieftinesc. In jumatate de an, ramanem numai cu banii curati, fara sacii de bani aruncati la plesneala. Dupa un dig mai solid, cursurile inalte se pot cladi mai sigur.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de