Leul în noua tranziţie

Piaţa valutară a dat noi semne de calmare săptămâna trecută. Leul n-a mai pierdut puncte. Dimpotrivă, a câştigat. Iar vineri 4 aprilie, cu o paritate de 4,4603 lei pentru 1 euro, a fost înregistrat unul dintre primele cinci cele mai bune cursuri ale monedei naţionale din anul curent.
După un ianuarie ce n-a fost tocmai calm, în care cu trei excepţii au dominat parităţile cu 4,5 lei pentru un euro, începând din februarie, şi continuând cu martie, parităţile cu 4,5 la 1 au fost excepţionale, dominante fiind cele cu 4,4 la 1. Iar din aprilie am constatat o trecere de la parităţi de 4,49 şi 4,48 lei pentru 1 euro la 4,47 şi 4,46 lei pentru 1 euro. Un prim efect fiind acela că, de mai multe zile, analizele privind piaţa valutară au scăpat de descărcări nervoase. Vocile ce se pronunţau decisiv că leul va intra într-un proces accentuat de depreciere au tăcut.

Dar am scăpat şi de turbulenţe? Probabil că nu. Nu este exclus ca leul, în confruntarea cu euro, să ne mai dea şi ceva emoţii. Acum însă, la adăpostul calmului, cred că merită să discutăm – fără nervi! – despre un mai bun racord între monedă şi economie. Plecând de la nevoia unei combinaţii optime de patru politici: monetară, fiscală, salarială şi de restructurare.

Timpul e încă nefavorabil. Economia noastră continuă să fie confruntată cu probleme dintre cele mai dificile. Va fi nevoie, cu atât mai mult, nu numai să fie ţinute sub control balanţele macroeconomice, proces în mare măsură adus pe un făgaş bun, ci şi de intrarea într-un ritm rapid a reformelor structurale. La nivelul economiei macro şi la nivelul companiilor. Pentru că numai aşa va putea fi atinsă masa critică necesară detensionării sistemului economic în ansamblul său. Dacă vrem creştere economică sănătoasă, inflaţie lentă şi curs stabil, va fi nevoie să ne înfrăţim cu rigoarea financiară şi cu restructurarea efectivă.

Suntem, acum într-o nouă tranziţie, între un ciclu economic în fază finală, marcat de un proces de declin pe cale de a se încheia, şi un ciclu economic în curs de formare. Necazul este că în faza de avânt a noului ciclu nu vor mai veni, de peste graniţe, valurile de valută ce au susţinut avântul din ciclul de care ne despărţim încet, poate mult prea încet. Aşa că depindem de banii europeni şi, cu deosebire, de propriul nostru efort.

Nu vom avea însă, în România, un curs leu-euro sustenabil până când nu vom dezvolta o economie sănătoasă şi puternică, întemeiată pe un sistem de pieţe libere - de mărfuri, de servicii, de bani. Dar, mai cu seamă, fără o economie de piaţă dominată de oameni, de instituţii şi de companii care să înveţe să facă bani şi să aducă venituri bugetului.

Spre neliniştea noastră, am descoperit că regulile Uniunii Europene au fost apăsat înăsprite. Au fost cuprinse multe obligaţii ce nu sunt uşor de îndeplinit nici pentru ţări cu economii puternice. Va fi cu atât mai greu pentru noi să trecem peste dificultăţile de integrare. Şi mai ales pentru trecerea la euro.