Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tocmai incepusem să ne plictisim. Fără nervi, fără intrigi, fără urcuşuri şi coborăşuri spectaculoase. Piaţa valutară se obişnuise cu urcuşul calm al leului şi tindea să cadă in somnolenţă. Dispăruseră pănă şi zvonurile. Se inmulţea doar valuta. Şi volumul tranzacţiilor. Piaţa se menţinea operativă, fluidă, transparentă. Fără evenimente. Zvonurile au reapărut insă imediat ce leul a fluctuat şi in jos, nu doar in sus. S-a spus: "BNR dă ceasul inapoi". In sensul că ar fi intervenit pe piaţă. Şi in jurul acestui subiect s-au reaprins vechi dispute. Faptul că BNR n-a făcut nici un fel de precizări, nici că a intervenit şi nici că n-a intervenit, nu inseamnă vreo dare inapoi. Un lucru rămăne clar: BNR işi păstrează dreptul de a interveni, dar nu comentează. Nici o bancă centrală nu-şi comentează intervenţiile decăt in momente excepţionale.
Tocmai incepusem să ne plictisim. Fără nervi, fără intrigi, fără urcuşuri şi coborăşuri spectaculoase. Piaţa valutară se obişnuise cu urcuşul calm al leului şi tindea să cadă in somnolenţă. Dispăruseră pănă şi zvonurile. Se inmulţea doar valuta. Şi volumul tranzacţiilor. Piaţa se menţinea operativă, fluidă, transparentă. Fără evenimente. Zvonurile au reapărut insă imediat ce leul a fluctuat şi in jos, nu doar in sus. S-a spus: "BNR dă ceasul inapoi". In sensul că ar fi intervenit pe piaţă. Şi in jurul acestui subiect s-au reaprins vechi dispute. Faptul că BNR n-a făcut nici un fel de precizări, nici că a intervenit şi nici că n-a intervenit, nu inseamnă vreo dare inapoi. Un lucru rămăne clar: BNR işi păstrează dreptul de a interveni, dar nu comentează. Nici o bancă centrală nu-şi comentează intervenţiile decăt in momente excepţionale.
Deprecierea leului pe piaţa valutară a stărnit şi o intrebare: nu va fi oare utilizată ca metodă de corecţie? Mai precis: nu va fi folosită ca supapă prin care să fie evacuate presiunile ce s-au adunat in economie? Referirile au in vedere acele presiuni legate de creşterile salariale neacoperite cu productivitate şi cu eficienţă. Sigur, intr-o economie in care marile mize nu sunt productivitatea, competitivitatea şi eficienţa, deprecierea monedei naţionale poate juca un rol compensator. Nu insă şi in imprejurarea de faţă.
Dar zvonurile au apărut din senin? Iese fum fără să fi fost aprins focul? Să recapitulăm: creşterea economică merge mai departe, dezinflaţia de asemenea, şomajul scade; aceste succese evidente sunt insă insoţite de deficite externe mari, de salarii rupte de productivitate, de companii in care mai intălnim incă lipsa de eficienţă şi indisciplina financiară. Cănd astfel de necazuri persistă, intervenţii eficiente pot fi asigurate numai de o combinaţie de politici: monetare, fiscale, de venituri.
Cursul leului pe piaţa valutară este insă o oglindă fidelă a realităţilor din economie. El reflectă raportul cerere-ofertă. Dar reflectă, totodată, şi căţiva indicatori economici, intre care deficitul balanţei comerciale şi de plăţi, rata inflaţiei, eficienţa, productivitatea. Sunt indicatori ce apasă pe curs şi il direcţionează. Dar nu imediat, ci trimestrial sau chiar anual. Efect imediat are doar raportul cerere-ofertă. Şi cum oferta de valută rămăne generoasă, leul e destul de lejer in dansul lui zilnic cu euro. Evenimentele din America n-au afectat puternic piaţa noastră valutară. Rata de schimb, in prezent, a scăpat de multe presiuni. Inflaţia ascunsă sau reprimată a rămas şi ea, undeva, in istorie. Nu mai presează pe curs. Şocuri inflaţioniste, cum a fost cel din iulie, sunt rare şi de mică intensitate. Aşteptăm insă vremea cănd vom inregistra mai rar corecţii de preţuri; cănd vom inregistra, aşadar, o inflaţie aproape curată.
Un lucru e limpede: piaţa valutară funcţionează bine. In plus, e concurenţială. Băncile se bat intre ele pentru a atrage agenţii economici şi populaţia, care să vină cu bani in conturile lor. Lei şi valută. Pentru asta sunt nevoite să ofere cursuri optime, servicii dintre cele mai bune, sisteme mai rapide, mai ales in condiţiile in care nu mai asigură la depozite dobănzi convenabile. Clienţii au şansa de a alege banca pe care o consideră că ii va deservi cel mai bine. Asta nu inseamnă insă că băncile stabilesc cursuri şi dobănzi după bunul plac al clienţilor.
Noi suntem intr-o anumită realitate de care nu putem să facem abstracţie. Atăt timp căt climatul inflaţionist persistă, chiar dacă inflaţia scade, dobănzile la credite vor ateriza incet. Cănd vom avea dobănzi mici, va insemna că am rezolvat lucrurile in economie; va insemna că a inceput o nouă eră economică. Dar acum mai suntem incă intr-un moment de terapie. Imaginea atăt de des vehiculată, că surplusul de bani din bănci pune in pericol dezinflaţia, e reală. La fel ca şi nevoia de prudenţă in politica creditelor, pentru a nu pulsa in societate masă monetară care să producă inflaţie. Banii e bine să fie folosiţi acolo unde pot produce, acolo unde agenţii economici pot "să alerge" mai repede decăt inflaţia. Băncile sunt nevoite să se apere de riscuri. Banii trebuie să lucreze. Şi o bancă este cu atăt mai bună cu căt banii lucrează mai mult şi mai bine. Fără indoială că sunt şi pierderi, expuneri riscante, credite care se pot dovedi neperformante. Dar sistemul bancar, in general, funcţionează bine, iar rata increderii este in creştere. Mai ales, este in creştere rata increderii in piaţa valutară, care a promovat incă un examen edificator. Incet-incet ne apropiem de zona euro nu numai prin reglementări, ci şi prin funcţionalitate.
Deprecierea leului pe piaţa valutară a stărnit şi o intrebare: nu va fi oare utilizată ca metodă de corecţie? Mai precis: nu va fi folosită ca supapă prin care să fie evacuate presiunile ce s-au adunat in economie? Referirile au in vedere acele presiuni legate de creşterile salariale neacoperite cu productivitate şi cu eficienţă. Sigur, intr-o economie in care marile mize nu sunt productivitatea, competitivitatea şi eficienţa, deprecierea monedei naţionale poate juca un rol compensator. Nu insă şi in imprejurarea de faţă.
Dar zvonurile au apărut din senin? Iese fum fără să fi fost aprins focul? Să recapitulăm: creşterea economică merge mai departe, dezinflaţia de asemenea, şomajul scade; aceste succese evidente sunt insă insoţite de deficite externe mari, de salarii rupte de productivitate, de companii in care mai intălnim incă lipsa de eficienţă şi indisciplina financiară. Cănd astfel de necazuri persistă, intervenţii eficiente pot fi asigurate numai de o combinaţie de politici: monetare, fiscale, de venituri.
Cursul leului pe piaţa valutară este insă o oglindă fidelă a realităţilor din economie. El reflectă raportul cerere-ofertă. Dar reflectă, totodată, şi căţiva indicatori economici, intre care deficitul balanţei comerciale şi de plăţi, rata inflaţiei, eficienţa, productivitatea. Sunt indicatori ce apasă pe curs şi il direcţionează. Dar nu imediat, ci trimestrial sau chiar anual. Efect imediat are doar raportul cerere-ofertă. Şi cum oferta de valută rămăne generoasă, leul e destul de lejer in dansul lui zilnic cu euro. Evenimentele din America n-au afectat puternic piaţa noastră valutară. Rata de schimb, in prezent, a scăpat de multe presiuni. Inflaţia ascunsă sau reprimată a rămas şi ea, undeva, in istorie. Nu mai presează pe curs. Şocuri inflaţioniste, cum a fost cel din iulie, sunt rare şi de mică intensitate. Aşteptăm insă vremea cănd vom inregistra mai rar corecţii de preţuri; cănd vom inregistra, aşadar, o inflaţie aproape curată.
Un lucru e limpede: piaţa valutară funcţionează bine. In plus, e concurenţială. Băncile se bat intre ele pentru a atrage agenţii economici şi populaţia, care să vină cu bani in conturile lor. Lei şi valută. Pentru asta sunt nevoite să ofere cursuri optime, servicii dintre cele mai bune, sisteme mai rapide, mai ales in condiţiile in care nu mai asigură la depozite dobănzi convenabile. Clienţii au şansa de a alege banca pe care o consideră că ii va deservi cel mai bine. Asta nu inseamnă insă că băncile stabilesc cursuri şi dobănzi după bunul plac al clienţilor.
Noi suntem intr-o anumită realitate de care nu putem să facem abstracţie. Atăt timp căt climatul inflaţionist persistă, chiar dacă inflaţia scade, dobănzile la credite vor ateriza incet. Cănd vom avea dobănzi mici, va insemna că am rezolvat lucrurile in economie; va insemna că a inceput o nouă eră economică. Dar acum mai suntem incă intr-un moment de terapie. Imaginea atăt de des vehiculată, că surplusul de bani din bănci pune in pericol dezinflaţia, e reală. La fel ca şi nevoia de prudenţă in politica creditelor, pentru a nu pulsa in societate masă monetară care să producă inflaţie. Banii e bine să fie folosiţi acolo unde pot produce, acolo unde agenţii economici pot "să alerge" mai repede decăt inflaţia. Băncile sunt nevoite să se apere de riscuri. Banii trebuie să lucreze. Şi o bancă este cu atăt mai bună cu căt banii lucrează mai mult şi mai bine. Fără indoială că sunt şi pierderi, expuneri riscante, credite care se pot dovedi neperformante. Dar sistemul bancar, in general, funcţionează bine, iar rata increderii este in creştere. Mai ales, este in creştere rata increderii in piaţa valutară, care a promovat incă un examen edificator. Incet-incet ne apropiem de zona euro nu numai prin reglementări, ci şi prin funcţionalitate.
