x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Levantu" din fire n-are lecuire

0
Autor: Dorin Tudoran 26 Mai 2005 - 00:00

  • de Dorin Tudoran
  • In afara celor concepute ca mijloace de represiune, nici o institutie nu este, in sine, nedemocratica. De la cimitire la bordeluri, de la biblioteci la cherhanale si de la universitati la aeroporturi, caracterul democratic ori nedemocratic al unei institutii e dat de oamenii care o populeaza.

    Nu institutia in sine are o mentalitate; mentalitatea este a oamenilor care sunt institutia cu pricina. Fara oameni, institutia e o abstractiune. Si o abstractiune nu poate fi nici democratica, nici nedemocratica.

    Dezastrului financiar si administrativ al Uniunii Scriitorilor - niciodata infruntat cu metode adecvate - i-a pus capac ceea ce ar trebui sa fie un dezastru moral. Numai ca suntem Levant, adica o umanitate sarmanta al carei modus operandi este lasa-ma sa te las. Pretindem ca dispretuim un asemenea tip de existenta, dar altul nu cunoastem.

    Cu un presedinte nevoit sa demisioneze sub presiunea informatiei publice ca ar fi fost informator al Securitatii si cu un interimar de o ambiguitate morala epopeica, Uniunea Scriitorilor este azi tinta unui foc din toate pozitiile. Exista insa si o nedreptate ce trebuie combatuta. Nu ma poate banui nimeni ca as avea tocmai eu interesul sa apar pripit aceasta institutie, caci, draguta de ea, m-a exclus din sanul ei sanatos, la mijlocul anilor ’80, din motive de care vreau sa uit.

    Cred insa ca e rational sa ne amintim nu doar deceniile negre ale Uniunii Scriitorilor, dar si clipele in care in structurile acestei institutii (de la o anumita vreme, liber alese) s-au luat atitudini de un curaj inimaginabil in alte comunitati profesionale. Am fost eu insumi parte a unor infruntari ale caror ecouri maestri ai scrisului de astazi le asteptau cu sufletul la gura. Multi din ei, chiar in atat de mistocaritul, azi, restaurant intrat in istoria literara sub numele de La Doamna Candrea.

    Desi ar putea suna arogant, imi asum riscul de a spune ca, pe langa datoriile morale imense pe care breasla scriitorilor continua sa le aiba, din aceasta breasla au iesit si scantei ce au grabit, fie si cu un ceas, prabusirea dictaturii. Si nu-mi amintesc ca vreuna din aceste atitudini sa fi apartinut nici celor care se uita azi prea de sus la Uniunea Scriitorilor, nici celor care s-au imbogatit din saracia ei post-decembrista.

    A lasa sa se inteleaga azi, cand esti scriitor de prima linie, internationalizat si cu un nivel de trai de invidiat ca, de fapt, nu te-a interesat niciodata prea mult membria in Uniunea Scriitorilor ma face sa zambesc. Am prea multe amintiri despre debuturile multora din senatorii de drept ai literaturii romane de azi ca sa nu opun unor excese critice un prietenesc "Haida-de!".

    Un concurs pentru cel mai bun plan de redresare administrativa (business plan de tip occidental), selectarea managerului caruia sa i se dea mana libera in alegerea tehnicienilor de care are nevoie este singura solutie. Un mare scriitor presedinte ori un scriitor cumsecade presedinte este o idee falimentara.

    Administrarea Uniunii Scriitorilor nu mai poate fi un joc de-a opera fara om ori om fara opera la varful institutiei. Prestigiul literar al unui presedinte ori cumsecadenia altuia nu tine de foame nimanui. Timisoreanul Ioan Holender nu a devenit directorul Operei din Viena, pentru ca "suna" mai bine ca Pavarotti ori e mai bland ca Maica Tereza, ci pentru ca este un manager exceptional.

    Chiar si in ceasul al doisprezecelea se vehiculeaza solutii aiuritoare prin inadecvarea la timpul real. Gaselnite de tipul Nicu-Niebelungul ori Coriolan Zdranganescu nu sunt parte a solutiei, ci parte a problemei. Un poet exceptional, dar cunoscut si sub numele de "omul cu ranga" (pe vremuri a taiat o bucata dintr-o ranga, a ascuns-o in husa unei miniumbrele si isi altoia inamicii cu ea) declara ca motivul pentru care intentioneaza sa candideze la presedintia Uniunii Scriitorilor este ca s-a saturat de atatea conflicte interne si vrea sa aduca pacea in institutie. De ce n-ar candida si Ossama ben Laden la presedintia Crucii Rosii Internationale?

    Dupa cum arata lucrurile, tot ce poate aduce luna iunie la Uniunea Scriitorilor este o noua Ciolaniada de Vara.
    Citeşte mai multe despre:   editorial,   scriitorilor

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de