x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Libertatea presei, pe înţelesul tuturor

Libertatea presei, pe înţelesul tuturor

de Tudor Octavian    |    24 Noi 2008   •   00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



În mai multe ziare şi reviste, n-aş scrie şi n-aş semna şi de-ar fi să mor de foame. Asta înseamnă libertatea presei, să scrii în publicaţiile unde te simţi acasă, între ai tăi. În nici o ţară democratică, jurnaliştii nu scriu ce vor şi unde vor. Libertatea presei e certitudinea dreptului la opţiune. Problema e dacă ai de unde alege.

În unele ţări, altfel democratizate, presa şi televiziunile merg aliniate la guvern din tot felul de motive: tra­di­ţionale, economice, politice. Nu există un singur model de democraţie. Şi, apoi, de ce să te legi la cap dacă nu te doare? Cenzură e şi atunci când impui un tip de democraţie, care nu se potriveşte cu psihologia locului. Binele impus cu forţa e tot un rău, iar binele tuturor poate fi nenorocirea fiecăruia în parte.

Cenzura nu-i de mai multe feluri. Dictaturile n-au mai multe ministere ale cenzurii, ci doar unul, care comunică numai de sus în jos, şi nu se cheamă mi­nister, nici măcar birou de cenzori. Cenzura are un nume neutru şi acţionează discreţionar. Cu patronii unui ziar mai poţi trata, cu cenzorii unor guvernări totalitare niciodată. Nu ajungi la ei, nu ştii cine sunt şi cum pot fi abordaţi.

Când unii colegi se plâng că-s cenzuraţi, vor să spună de fapt că au greşit uşa sau că bat la uşi încuiate.
Dacă vrei să fii liber în absolut, îţi faci ziar. După ce-l faci, descoperi că nici aşa nu poţi fi liber în absolut, că intră în ecuaţie nişte interese. Pe banii tăi şi în ziarul tău, eşti liber să-ţi defineşti, să-ţi aperi şi să-ţi controlezi interesele. Altfel spus, să ţi le cenzurezi.

O dată-n an, nu ştiu care organizaţie internaţională face un clasament al li­bertăţii presei şi scoate România pe poziţii proaste, între ţări africane cu guvernări brutale şi haotice. Această organizaţie internaţională e, în esenţă, un cenzor global, care procedează cu nişte unităţi de măsură americane, în ţări cu economii în transformare. Cineva are un interes şi-i plăteşte pe angajaţii acestei organizaţii parastatale ca să ne pună la punct într-un chip profund nedemocratic. Nişte oameni, pe care nu-i cunosc şi care n-au nici o treabă cu viaţa mea, îmi spun că nu mi-o trăiesc bine, că am probleme cu coloana vertebrală. Ei au dreptate, că suntem cam laşi, dar numai când toată presa noastră le citează concluziile şi le preiau cu evlavie recomandările ca şi cum vin direct din ceruri. Noi, românii, suntem exagerat de respectuoşi cu sfaturile sosind de pe aiurea. Sfaturile, indiferent din ce direcţie vin, nu-s niciodată dezinteresate. E o jignire ca un american, plătit de nu ştiu care fundaţie, companie sau birou al CIA cu câteva mii de dolari pe lună, să îi spună unui amărât de jurnalist din Est, care trage din greu pentru trei sute de euro, că nu-i liber şi că e sub vremi. Cum dracu’ să fii liber, când altă posibilitate de a-ţi face meseria nu ai? Unde-i sărăcie, libertatea e şi ea săracă, se îmbracă de la magazinele second-hand şi calcă strâmb, fiindcă piciorul e obişnuit cu bocancul, nu cu pantoful.

×
Subiecte în articol: editorial