Licenţă la anecdote

Un mare mister al culturii e nas­te­rea anecdotelor. In cei zece ani pier­duti – sau poate castigati, inca nu m-am lamurit – in redactia re­vis­tei Rebus, am citit, am selectat si am rotunjit stilistic mai multe mii de anecdote, la tipar ajungand, in final, cateva sute de pagini sa­vu­roa­se. Faptul ca a trebuit sa renunt la anecdotele gretoase, arhicunoscute sau care iritau cenzura mi-a dat posibilitatea sa public mai multe anecdote bune decat cele de interes popular, dar spiritual li­mi­tate. Anecdotele, pe care eu le consideram bune, erau in esenta niste povestiri concentrate in ca­teva fraze.

Unii scriitori rusi, columbieni, ame­ricani si francezi au facut cariera publicand povestiri scurtissime cu un rafinat cuprins filozo­fic si social. Cehov si Berthold Brecht erau maestri ai parabolei iro­nice de un sfert de pagina se­ma­nad a anecdota. Pot reconstitui, da­to­rita mecanicii lor interioare pre­cise si sugestive, mai multe dintre povestirile-anecdote ale lui Brecht, Cortazar sau Cehov. Ce m-a retinut la ele a fost tocmai eloc­venta compozitiei si puterea de iradiere a ideii. Recunosc ca in ne­nu­marate cazuri as fi vrut sa fiu eu autorul unor anecdote, atat de in­ci­tante, prin structuri si suceala de minte, erau.

Cei care intocmesc culegeri de anec­dote reusesc, de regula, sa pro­be­ze doar pana unde le merg lor gustul si simtul umorului. Un fran­cez, care toata viata numai asta a facut, a cules, a sistematizat tematic si a tiparit culegeri de anec­dote cu o larga circulatie, a fost frapat de evolutia istorica a multor parabole venind tocmai din antichitate. E foarte greu sa se­pari anecdota cu o dezvoltare foar­te ingenioasa de parabola. La ba­za, in punctul de pornire, anecdota are un autor. Folclorul preia mie­zul si il prelucreaza intr-un in­fi­nit de variante, conform cu darul la povestit al celui care le ras­pan­des­te. E interesanta si motivatia omu­­lui care spune anecdote. Un test de tipul "cele mai bune zece anec­­dote pe care le stiu" e mai re­ve­­­lator, pentru gandirea insului, de­­cat "cele zece carti pe care le-as lua pe o insula pustie", pentru ca lis­­ta cartilor se completeaza conform cu celebritatea lor, pe cand se­­ria de zece anecdote trebuie re­col­­ta­ta din memorie. Simtul umo­ru­lui poate fi astfel situat pe o scara de la unu la zece, adica de la anecdota de sant la aceea de apartament.

Iata o anecdota care sper sa va placa. Bula vine de la scoala plangand si zicand ca nu se mai duce, deoarece copiii il scuipa, ii pun piuneze pe scaun si striga dupa el: Prostu’! Prostu’! Nu se poate, ii spune maica-sa, trebuie sa te duci, s-o termini si tu odata si odata. Doar ai cincizeci de ani. Si apoi, esti directorul scolii!