Licuriciul de la capAtul tunelului

Prefer sa scriu aceste lucruri, decat sa le rostesc, intrucat nu este frumos sa vorbesti cu gura plina. Nu cred ca mai este cazul sa reiau presupusa afirmatie a presedintelui Basescu facuta intr-o noapte, la o carciuma (aceeasi), unde domnia sa se afla impreuna cu doua consiliere prezidentiale , cu un director de ziar, un realizator de televiziune si un redactor-sef adjunct al unui saptamanal. Domnul Basescu incerca, folosind o comparatie erotica si zoologica, sa exemplifice, cat mai clar si mai concentrat, pe intelesul tuturor celor de fata, conceptia si determinarea presedintiei in ceea ce priveste politica externa a Romaniei. A reusit, dupa parerea mea. Multa lume a fost scandalizata, intrucat discutia, presupusa a fi off the record (expresie la moda), a ajuns on the record, si anume pe buzele tuturor. Si uite asa, din gura in gura, intocmai ca folclorul-din care intamplarea va face fara doar si poate parte-a inceput sa circule. S-a scris mult pe tonuri acuzatoare despre deontologia profesionala a directorului de ziar care a facut publica strategia prezidentiala, in toata oralitatea ei. Pe mine nu ma intereseaza deloc acest subiect. Cu atat mai mult cu cat, desfasurarea evenimentelor este un d...jà vu semanand cu o stire de la ora 5:00. De cate ori nu am vazut cum romanasi de-ai nostri, prieteni la catarama, ba chiar mai mult, comeseni, se duceau la crasma , zaboveau activ cateva ore, dupa care se luau la cearta si se paruiau de-i stia tot satul , ba mai venea si televiziunea sa transmita evenimentul national. Deci alba-neagra deontolgiei ma lasa rece. Ce ma intereseaza insa, este alegerea de catre presedinte a licuriciului ca fundament pentru expozitiunea strategiei domniei sale intru propasirea neamului. De ce nu l-au inspirat coropisnita, ornitorincul sau pelicanul? De ce tocmai licuriciul? Suntem tentati sa credem ca arbitrarul si optiunea aleatorie au marcat, in contextul euforic, mentalitatea presedintelui. Eu insa sunt convins ca aceasta diafana gaza a fost aleasa primului om in stat, in urma unei mature si responsabile chibzuinte, probabil consiliate si de doamna Udrea, scrupulousa si atenta la detalii. (Chiar, acum ca pozitia presedintelui e publica, nu ar tine de interesul legitim sa aflam si pozitia doamnei Udrea?) Iata si argumentele: in drumul anevoios al iesirii la lumina, Romania are nevoie de aliati puternici, care sa-i neutralizeze stangaciile inerente, sa-i pompeze energic "know how", si mai ales sa o propulseze spre prosperitate, intocmai ca un sef satisfacut de secretara destoinica. E dificil. tineti minte ca in trecut, se vorbea des despre luminita de la capatul tunelului. Atunci ne intrebam, facand, specific noua, haz de necaz: Cine e Luminita? intrebarea actuala se formuleaza corect astfel: a cui este luminita? Ei bine, dupa ce vom fi indurat toate experimentele devotatilor nostri conducatori, pe care intotdeauna am gasit resurse sa-i mai credem inca o campanie, dupa ce vom fi platit costuri acoperitoare pentru nepricepere, erori, comisioane, conturi in Elvetia, dupa ce ne vom fi zdrelit coatele si mai ales genunchii tarandu-ne prin tunel catre lumina, la capatul acestuia, cand vom deschide gura sa strigam: Victorie!!!!, ne va astepta ranjind Licuriciul!