x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Lificiu, sătulul şi flămândul

Lificiu, sătulul şi flămândul

de Petru Calapodescu    |    31 Mai 2012   •   11:39

Demiterea vicepresedintelui Agentiei Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, Petre Lificiu, era nu necesara, ci obligatorie. Trecandu-i cu vederea nesimtirea, premierul Ponta ar fi lasat impresia ca si sub guvernarea sa populatia va fi tratata cu aceeasi aroganta cu care o privea de sus de curand debarcata trupa portocalie, ingrasata ca plosnitele intr-o perioada cand majoritatea locuitorilor faceau foamea, neputand sa acopere pretul alimentelor si, mai ales, tarifele pentru utilitati (energie electrica, gaze) si nestiind daca a doua zi vor avea o bucata de paine pe masa.

Personaj controversat, cu numele legat si de alte scheme ciudate, Petre Lificiu se afla de vreo 20 de ani tot in fruntea bucatelor. Secretar de stat si apoi ministru la Mediu, deputat, jupan la ANRE, sarind ca puricele de la PSD la PER si apoi la PDL, a stat mereu in fotolii moi, privind prin geamurile limuzinei de serviciu gloata de pe strada. In a carei carca n-avea decat sa puna noi tarife. Cerute de furnizori cu politici monopoliste si acceptate de ANRE deoarece figurau in Acordul cu FMI, semnat ca orbul de Boc, dar decis de Franks de coniventa cu Basescu.

Actualul guvern are mainile legate, nu poate denunta Acordul, asa ca Lificiu a anuntat ca energia electrica se scumpeste iar, cu 5%. Putea sa comunice atat si sa taca. A simtit nevoia, zbarnaindu-i la ureche nemultumirea publica, sa adauge ca nu-i asa mare problema, ce atata tevatura, 5% e un fleac. Atitudine aroganta, tipica unui ipochimen pentru care, intr-adevar, o scumpire cu 5% nu-i mare lucru, are de unde.

Atitudine-brand pentru un individ care "a avut, are si va avea", declaratia sa de avere cuprinzand 9 locuinte, 3 masini, terenuri etc. Nici nu e de asteptat ca, de la asemenea demnitari, populatia, aflata pe ultimul loc in Europa ca nivel de trai, sa spere sa-i fie intelese nevoile, necazurile. Pentru ca satulul nu crede flamandului.

Sunt in zona bugetara, pe palierele de varf ale ministerelor, agentiilor si companiilor de stat, inca multi, prea multi sinecuristi, plantati acolo pe merite politice si rasplatiti regeste. Cu venituri indecent de mari intr-o tara care - lasata cu visteria goala de Boc, Udrea & Co - nu are certitudinea ca va izbuti sa readuca veniturile la nivelul din 2008, sau barem din 2010, cand au fost hacuite la ordinul unui presedinte cinic, ascultat in genunchi de un Guvern de slugi.

Prin birourile ministeriale casca plictisite personaje care incaseaza lunar suta de milioane, pe la companiile cu capital majoritar de stat dezmatul financiar e regula (vezi si cazul tatalui Robertei Anastase, tipul care in decembrie 1989 sudase portile uzinei ploiestene 1 Mai, unde era director, ca sa nu iasa muncitorii la revolutie, iar acum e rasplatit de Conpet cu 350 de milioane pe luna). Onorabilii din Parlament n-au agreat taxa de 1,25% pe marile averi. Cabinetul Ponta poate insa sa-si materializeze intentia de a impozita suplimentar lefurile bugetare de peste 4.500 lei lunar. Sa vezi atunci tipete pe alde Lificiu ca e nedrept si nu mai fac fata cheltuielilor...

×
Subiecte în articol: editorial