x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Liniste

0
Autor: Marius Tucă 21 Mar 2005 - 00:00

Era mereu liniste. Dar atunci, la ora pranzului, orasul se cufunda si adormea in liniste. Timpul trecea masurat de clopotul de la biserica din centrul orasului, fiecare dangat, paradoxal, adancea linistea ca intr-un vis fara zgomot. Aerul plutea greu, topit de soarele verii, amestecandu-se cu linistea intr-o cupola care se aseza cuminte peste oameni, peste case, peste oras, veghind la somnul lor adanc si odihnitor.

Era pe vremea cand sunetele aveau linistea lor, era pe vremea cand stiam ciocarliile pe de rost! Era pe atunci pe cand trecerea de la copilarie la adolescenta o invatasem si o stiam dupa liniste. Stiam cum se aude campia, sunetul ei prelung si domol aidoma unui vant cuminte, stiam cum se aude padurea, ca un freamat amestecat cu liniste si racoare, stiam cum se aude via, ca un fosnet prelung si ametitor, stiam cum se aude ploaia, sunetul ei repede si patrunzator, stiam cum se aude rasaritul, calm si puternic, dulce si trecator, stiam cum se aude departarea...

Si apoi a venit uitarea. Si ea, tot pe de rost, cand linistea a devenit o amintire. Atat de rara, incat sunetul ei aproape pierdut abia s-a mai auzit ani si ani la rand. Cotropit si hartuit de atata zgomot, mi-am gasit refugiul in linistea de odinioara, in sunetul amintirilor care se auzea dinlauntrul meu. Linistea mea, ca o pasare rara inchisa in mine ca intr-o colivie de timp, prea slaba si prea tematoare atata vreme ca sa indrazneasca sa zboare in zgomotul de afara, e gata sa se razvrateasca, sa redescopere sunetele de altadata, de la sunetul aproape surd al ierbii pana la sunetul adanc si greu al departarii.
Liniste!
Citeşte mai multe despre:   editorial,   stiam

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de