x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Liniştea de la ţară

0
Autor: Tudor Octavian 17 Mai 2008 - 00:00

Un prieten mi-a lăsat casa lui de la ţară ca să-mi scriu articolele în linişte două săptămîni. Ai tot ce-ţi trebuie în frigider, mi-a zis el, baia e ca la Bucureşti, iar dacă închizi telefonul e ca şi cum ai fi un naufragiat norocos pe o insulă pustie. Să tot scrii, chiar şi romane! La despărţire, proprietarul casei m-a prevenit că vecina de peste drum e cam obraznică. Ca toate femeile de pe aici, a adăugat. Bărbaţii se duc după lucru la oraş şi muierile-s stătute.



Un prieten mi-a lăsat casa lui de la ţară ca să-mi scriu articolele în linişte două săptămîni. Ai tot ce-ţi trebuie în frigider, mi-a zis el, baia e ca la Bucureşti, iar dacă închizi telefonul e ca şi cum ai fi un naufragiat norocos pe o insulă pustie. Să tot scrii, chiar şi romane! La despărţire, proprietarul casei m-a prevenit că vecina de peste drum e cam obraznică. Ca toate femeile de pe aici, a adăugat. Bărbaţii se duc după lucru la oraş şi muierile-s stătute.

Petrecusem aici, în urmă cu o lună, sîmbăta şi duminica împreună cu primarul, popa şi medicul veterinar, lăudînd liniştea din satele de la munte. Oamenii se simţiseră datori să-mi dea cheile casei, ca să-mi fac damblaua. Să încerc să mă deprind şi cu liniştea. La mine, la Obor, le spusesem, e de groază. Tramvaie, maşini, metroul care face să tremure candelabrul, picamerele, care sparg tot timpul asfaltul. Nici nu mai ştiu dacă aş putea lucra fără toate astea. Preotul a fost categoric: Fiule te obişnuieşti şi cu răul, nu-ţi mai trebuie nimic. Sîntem oameni în toată firea şi pot să mă spovedesc şi eu vouă. Mă duc uneori şi trag clopotele aşa, degeaba, să mişc niţel aerul. E o linişte pe la noi de-ţi vine să-ţi iei lumea-n cap.

Preotul avea dreptate. Mi-am pus maşina de scris pe genunchi, adîncit în fotoliul de lîngă fereastră, dar cum aceasta dădea în grădina unde nu mişca nimic l-am mutat lîngă geamurile dinspre stradă. Într-un fel, toate  erau ca la mine acasă, cu excepţia zgomotelor, a zumzetului de fond. Zumzetul nu-l percepeam ca pe ceva în plus, în afara normalului, decît dacă îmi puneam ambiţia să deosebesc un huruit de altul. La ţară, mă simţeam vulnerabil. Parcă aş fi uitat să mă îmbrac şi nu-mi dădeam seama de asta. Cînd mă mişcam, aveam senzaţia că tulbur un teritoriu străin. Plină de cheflii, odaia îmi păruse primitoare. Goală şi în semiîntunericul unei dimineţi ploioase, avea ostilitatea unei celule. Undeva, în celălalt capăt al satului, se auzeau chirăiturile unui cocoş. Am aşteptat să se repete, dar brusc liniştea a devenit şi mai grea. Avea consistenţa gelatinei. Pînă către prînz, am luat camerele la rînd, mi-am băgat nasul în toate cotloanele, în şifoniere şi în cămări nădăjduind să scurtez adaptarea. Am aprins toate becurile din casă, dar liniştea a devenit şi mai prezentă. Cînd mi-am aruncat privirea peste drum, am zărit-o pîndindu-mă de după o perdea pe vecina cea stătută. I-am făcut semn cu mîna, dar nu mi-a răspuns. Nici nu putea să-mi răspundă, de vreme ce după perdea nu mă spiona nici o vecină. Liniştea mă făcea să am vedenii. Vecina mă urmărea, de fapt, din uşa grajdului. La ţară, liniştea de după amiază e şi mai deasă decît aceea de dimineaţă. Casa prietenului meu era ultima din capătul unei uliţi înfundate. Un cîine s-a aventurat pînă sub fereasta mea, ne-am uitat unul la altul şi dintr-odată m-a străbătut un sentiment călduţ şi prietenos. Pînă la ora şaptesprezece, cînd pleca autobuzul spre Bucureşti, nu mai erau decît trei ceasuri. La ţară, timpul se scurge mai greu, dar pînă la urmă, chiar dacă se tîrăşte, totuşi trece. Cînd şoferul autobuzului a numărat călătorii şi, ambalînd la maximum motorul, ne-a anunţat că pornim la drum curînd, zgomotele care au explodat din pîntecul hardughiei de tablă mi-au pătruns în toată carnea ca un ulei hrănitor.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   linistea,   lini

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de