x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Lista listelor lui Băsescu

Lista listelor lui Băsescu

de Adrian Năstase    |    08 Apr 2009   •   00:00
Lista listelor lui Băsescu
Sursa foto: Cristian Marcu/

Mă uit la lista depusă de PD-L pentru europarlamentare şi simt nevoia să adaug şi eu o filă la acest "dosar". Nu e o listă de partid, e una personală, lista lui Băsescu.



Pe ea sunt aşezaţi, la locuri de onoare, nu respectabili membri de partid cu state vechi şi experienţe dovedite, ci colaboratori ai preşedintelui sau lăudători ai lui. Monica Macovei. Traian Ungureanu. Nu ştiu cât de fericiţi sunt cei din PD-L cu o asemenea "listă a PD-L-ului"... Mai mult decât atât, deşi există o alianţă de guver­na­re, aceasta este, până la urmă, şi o listă anti-PSD. O listă care, în concretul campaniei electorale, va genera tensiuni suplimentare şi inutile.

Poate că nu există un simbol mai acut al unui stat ce tinde spre puterea discreţionară a cuiva decât faptul că din ce în ce mai multe lucruri,  din ce în ce mai multe domenii distincte încep să fie atribuite acelui om. Să fie judecate pro sau contra, dar mereu în legătură cu numele lui.

A făcut bine Băsescu atunci când "l-a săltat" pe Becali? Sau pe Popoviciu? A făcut rău? Asta se discută la televizor. Uneori părerile sunt împărţite în legătură cu faptul în sine, dar foarte mulţi dintre vorbitori nu au rezerve faţă de ideea că avem de-a face cu "justiţia preşedintelui". Mă uit la lista depusă de PD-L pentru europarlamentare şi simt nevoia să adaug şi eu o filă la acest "dosar".

Nu e o listă de partid, e una personală, lista lui Băsescu. Pe ea sunt aşezaţi, la locuri de onoare, nu respectabili membri de partid cu state vechi şi experienţe dovedite, ci colaboratori ai preşedintelui sau lă­u­dă­tori ai lui. Monica Macovei. Traian Un­gu­rea­nu. Nu ştiu cât de fericiţi sunt cei din PD-L cu o asemenea "listă a PD-L-ului"...
Mai mult decât atât, deşi există o alianţă de guvernare, aceasta este, până la urmă, şi o listă anti-PSD.

O listă care, în concretul campaniei electorale, va genera tensiuni suplimentare şi inutile. Va amplifica agresivitatea. Nu va menaja colaborarea necesară la nivel politic. Va crea falii. Pentru că persoane de genul celor amintite şi-au creat profilul politic, atât cât e, pe o singură dimensiune, într-o singură direcţie: antipesedismul, rămas şi el mereu la nivelul rudimentar din 2004-2005. Ce vor spune aceşti oameni în campanie?
Ce spun de ani şi ani. Pentru că e singurul lucru la care se pricep.

Mai mult decât atât, "cazul" Monica Macovei e problematic inclusiv în zona postelectorală. Fostul ministru al Justiţiei are la activ o lungă carieră de prezentare voit eronată a realităţilor româneşti în plan internaţional. Cum va participa ea la efortul comun şi transpartinic al grupului de eurodepu-taţi români în sensul apărării unor interese naţionale? Monica Macovei nu va duce la Bruxelles România cu bunele şi relele ei, cu şomeri, cu proiecte, cu rămâneri în urmă, cu eforturi şi sacrificii generate de criză, ci o Românie băsesciană, cu obsesiile ei electorale specifice. Toate astea pot crea probleme partidului, dar lista e a domnului preşedinte, şi dânsul face ce vrea cu ce e al lui, nu?

Aşa cum şi împrumutul supravegheat de FMI merită să poarte, pentru viitorimea care-l va plăti, numele de "împrumutul Băsescu". Cuantumul său e uriaş, pe măsura unui mare şef de stat. Preşedintele l-a propus, l-a explicat, l-a susţinut, i-a supravegheat atent negocierea. În 2001, guvernul pe care l-am condus a  împrumutat de la FMI 400 de milioane de dolari, ceea ce a corespuns cu nevoile de dezvoltare din perioada aceea. Un împrumut de peste 60 de ori mai mic, folosit cu eficienţa rezonabilă şi plătit fără suferinţe din partea cuiva. Rămâne de văzut cum va folosi preşedintele banii de acum şi, mai ales, ce va presupune peste ani plata datoriei pentru fiecare cetăţean. Sau, poate, astea sunt, de acum, răspunderile viitoarelor guverne? Poate că şeful statului nu are timp de toate detaliile într-un an electoral în care aleargă pe cal, precum voinicul din poveste, aruncând în urma sa oglinda, pieptenul şi tot ce mai are prin dosare ca să se apere de căpcăunii din Mihăileanu, din Marea Neagră, din Băneasa, din Dobrogea şi de mulţi alţii?

×
Subiecte în articol: editorial lista