Lista muribunzilor

Scriu acest text cu amărăciune. Cu indignare faţă de nesimţirea cu care guvernanţii calcă în picioare dreptul fundamenal al oamenilor, dreptul la viaţă, la sănătate. Scriu acest text uluit de rictusul cu care ministrul Sănătăţii a bifat întâlnirea formală cu medicii protestatari, ridicând impasibil din umeri: "N-am bani, nu mi s-au dat"... Şi cu asta, basta! !n spatele cortinei rămând personalul medico-sanitar, adus la exasperare de dispreţul şi nesimţirea cu care a fost tratat de valurile de nesimţiţi şi de hrăpăreţi care s-au succedat la cârma ţării. Rămâne, mai ales, o populaţie bolnavă, tot mai bolnavă, căreia, sub acelaşi nenorocit pretext "Nu-s bani", i se refuză o îngrijire decentă şi responsabilă.

În hărmălaia iscată de Roşia Montana, în turnirul , mai curând bâlciul, în care sunt angrenaţi primii patru oameni ai ţării, fiecare cu scutierii săi, protestele civilizate şi revendicările neagresive ale medicilor şi asistenţilor au fost primite de puternicii zilei cu un căscat de plictiseală, având subînţelesul "Dacă nu vă convine, plecaţi şi voi după celilalţi vreo 20.000 de colegi de-ai voştri, încotro vedeţi cu ochii!". Este imposibil ca, dacă ar avea barem 3-4 neuroni, onorabilii din vârful piramidei politice şi administrative a ţării să nu priceapă că s-a ajuns la limita limitelor, că sistemul medical este el însuşi în comă, devenind mai curând un furnizor al firmelor de pompe funebre. Şi nu din cauză că medicii, asstentele, celălalt personal din spitale, din reţeaua medicală în general sunt dezinteresaţi. Ci pur şi isimplu pentru că nu au mijloacele strict necesare sprea a-şi practica profesia şi nici , ei înşişi sunt oameni, cu nevoi şi necazuri, spre a face faţă vieţii.  Aceste ultime proteste au abordat situaţia dramatcă a reţelei în general, dar cu accent puteric şi îndreptăţit pe aceea a medicilor rezidenţii. A tinerilor din sistem care, după 6 ani de coate tocite prin amfiteatre, după 6 ani de trai de pe o zi pe alta, cu un covrig şi cu o haină cumpărată de la second-hand, după un examen greu, au ajuns rezidenţi. Continuând să primească o leafă de mizerie, de 8-900 lei, mult sub venitul unui proaspăt agent de poliţie, de câteva ori mai mică decât a unui conţopist din ministere, sau a unui şofer ori a amantei angajate drept consilieră a vreunui mahăr. În timp ce tinerii rezidenţi plecaţi afară primesc salarii de 8-10 ori mai mari.

Cu o inconştienţă strigătoare la cer, responsabili din Ministerul Sănătăţii şi de la CNAS nu văd sau nu vor să vadă tragedia de sub palierul lor, nu văd sau nu vor să vadă că alungă din ţară noi şi noi promoţii. Am avut de curând ocazia să observ de visu şi nu în treacăt, într-un reputat institut clinic universitar drama pe care guvernanţii îi obligă deopotrivă pe pacienţi şi personalul medico-sanitar să o suporte.  O mână de medici pentru care Jurământul lui Hipocrat chiar are conţinut, se zbate, în condiţii de o precaritate greu de descris să salveze vieţi, să facă faţă unor diagnostice extrem de severe. Sunt ajutaţi de rezidenţi care duc o bună parte greul unei acitivităţi prea dure pentru lipsa lor de experienţă. Am văzut tinere abia plecate din amfiteatre, dar punându-li-se in spate responsabilităţi imense şi lucrând câte 9-10 ore. Am văzut medici completâd reţete şi explicând jenaţi pacienţilor că farmacia spitalului e goală, dar că există chiar în incintă farmacii private prospere şi bine aprovizionate.

Viaţa bolnavilor e ultimul lucru care-i iinterează pe onorabilii noştri administratori de ţară. Nu ştiu, nu mai ţin minte, când preşedintele sau primul ministru să mai fi călcat şi prin vreun spital românesc. Programele naţionale de sănătate sunt lăsate de izbelişte. Nu l-am auzit nici pe ministru, nici pe preşedintele CNAS spunând că le vine să se spânzure ei înşişi sau barem să-şi dea demisia, pentru că nu-s capabili să asigure minimum de atenţie unor largi categorii de suferinzi, inclusiv analgezice pentru bolnavii de cancer. Cu un indescriptibil cinism, se întocmesc "liste de aşteptare" pentru când şi dacă vor veni niscaiva medicamente. În ce fel de stat trăim? Ce fel de guvernare e aceea care-şi lasă populaţia să piară? Cu ce e mai bună o democraţie care asistă impasibilă la  grăbirea "ieşirii pe care naturală" din viaţă a unor grav bolnavi, faţă de, pur şi simplu, uciderea lor, după modelul nazist? Nu sunt bani, perorează neostenit ministrul, tot pritocind o lege stupidă, în care ideea de bază e să se facă rost de fonduri tot de la bolnavi, prin împingerea lor către acoperirea cheltuielilor nesusţinute de stat şi silirea angajării unor asigurări private inaccesibile unor oameni cu salarii sau pensii de mizerie. Această molimă, însă, nu atinge decât prostimea, bugetarii de rând sau cei din sistemul privat. Adică, boii care trag la jugul unor impozite şi taxe din care se înfruptă căpuşele. Pentru că există categorii stufoase (instituţiile militarizate, sistemul de justiţie, serviciile secrete, funcţionărimea guvernamentatlă) care nu resimt vitregiile. Dimpotrivă, au medicamente gratuite, au o asistenţă privilegiată. "Nu sunt bani", îl tot aud pe Eugen Nicolăescu ţinându-i isonul lui Victor Ponta. Aşa e, nu sunt bani petru nevoile sociale, dari va veni probabil vremea cînd populaţia nu va mai înghiţi supusă aceast găluşcă. Până atunci, o întrebare simplă: unde-s banii?
Pentru a rămâne în zona concretului, o comparaţie la zi. Guvernul are ca urgenţă cheltuirea a 56 milioane de euro, pentru achiziţionarea unui superavion de lux pentru primii demnitari. Dr Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiuilui Medicilor, preciza că dublarea salariilor medicilor rezidenţi abia dacă s-ar ridica la 41 milioane de euro anual. În bătaie de joc, contabilul Nicolăescu le-a spus tinerilor medici că poate încerca să le dea 2% în plus şi să caute cu forcepsul fonduri pentru 20%. Dar nu se ştie când...