Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A strălucit în roluri de teribilă complexitate. A jucat-o pe Veronica Micle în piesa “Eminescu”, a ilustrat furtunile sufleteşti şi filozofiile subtile în “Pescăruşul” de Cehov, în “Trei surori”, “Regele Lear”, “Maestrul şi Margareta”, “Să îmbrăcăm pe cei goi”, a fost inegalabilă în piruetele de comportament ale Otiliei din “Enigma Otiliei”. Valeria Seciu. Actriţa care te adâncea în prelungite gânduri după ce o admirai pe scena Naţionalului, a Teatrului Mic, pe ecran. Îmbrăcând atâtea conştiinţe complicate, începi să te întrebi fără răspuns cine mai eşti tu, actriţa Valeria Seciu. Când fostul asistent al tău de pe vremea studenţiei, celebrul Octavian Cotescu, îţi devine soţ, încărcătura de simţiri şi gânduri te copleşeşte. Când nedrept de devreme bărbatul majestuos Cotescu se înalţă la cer, ţi-e sufletul şi mai viscolit. Atunci când călugăria la Muntele Athos a singurului fiu te desparte şi de acesta, te îndrepţi şi tu spre biserică, ai nevoie de punctul de sprijin reprezentat de Dumnezeu. Valeria Seciu e nelipsită de la slujbele bisericii din apropiere. Drumul credinţei l-a urmat şi o altă actriţă de zbor înalt, Mariana Buruiană. N-a jucat nici ea în piesuleţe, a interpretat personaje feminine de misterioase frământări. Şi-a aflat şi ea liniştea în ascultarea Evangheliei în apropierea altarului. Un alt actor cu profunzimi întâlnite mai rar, Dragoş Pâslaru, a intrat şi el în liniştea mânăstirii, în straie de călugăr. Puţini se aşteptau ca hazosul Nelu Curcă din serialul trecut, cel pus mereu pe ghiduşii să îmbrace haine închise, să-şi lase barbă şi să devină religiosul Mihai Coadă, pensionat de la Teatrul din Ploieşti şi de la televiziuni. Când grele încercări, când hachiţele destinului par a depăşi geometria vieţii obişnuite, mulţi îşi află echilibrul în încrederea faţă de Atotputernic. Să nu uităm că în această intersecţie de viscole ale istoriei, poporul nostru a reuşit să-şi păstreze fiinţa naţională sprijinindu-se pe două minunăţii, biserica şi limba română. S-a călugărit şi o extraordinară intelectuală, sclipitoarea profesoară universitară de literatură Zoe Dumitrescu Buşulenga. Când l-am întrebat pe uriaşul Amza Pellea care au fost scenele încrustate etern în sufletul lui, mi-a răspuns: “Momentul intrării lui Mihai în Catedrala Albei, pohta ce-am pohtit, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească, dar şi scena finală din «Osânda», când ţăranul hăituit pe nedrept urca dealul cu o cruce de lemn în spate şi gloanţele poterei muşcau din trupul lui”.
