Livrăm şi în Mali tineri români?

Cu uşile închise, comisiile reunite de politică externă ale parlamentului au discutat ieri despre tragedia din Algeria, convocat fiind ministrul Titus Corlăţean. S-a discutat "noi între noi", Laszlo Borbely afirmând în final că nu erau chestiuni de uz public. Tot discrete sunt şi argumentele datorită cărora, isprăvind lupta cu criminalitatea din ţară, DIICOT a deschis un dosar penal legat de atacul Al-Quaida De uz public, însă, se pare că vor fi urmările unor declaraţii ale preşedintelui Băsescu şi ale ministrului Corlăţean. Primul declarase că trebuie să decelăm "ce ne asumăm din ce s-a întâmplat în Algeria", iar celălalt i-a ţinut imediat isonul: "România să rămână ferm angajată în lupta contra terorismului".

Aşa este, România trebuie să facă tot ce poate spre a stăvili fundamentalismul şi terorismul care, în multe zone de pe glob, fac numeroase victime. Dar îi e practic imposibil să asigure protecţia celor care pleacă pe cont propriu, prin angajamente personale cu firme străine, mai ales în zone fierbinţi. Guvernanţii români de ieri şi de azi, înainte de a înregistra certificate de deces ale unor români nevoiţi să plece din ţară pentru a găsi o pâine, ar trebui să răspundă ce au făcut spre a le asigura acasă un loc de muncă. România, la posibilităţile şi resursele sale, îşi poate demonstra angajarea antiteroristă făcând din ea însăşi o zonă securizată, fără acces şi rezidenţă ori tranzit pentru nişte sceleraţi. Care au cam început să ne calce pragul.
Este lesne, însă, de observat, sub mandatul lui Băsescu, o tendinţă belicoasă, de accentuată implicare armată, cu sacrificii omeneşti şi cu mari costuri materiale, în teatre de luptă cu care nu avem nimic - sau în orice caz nu direct - de a face. Oricum, de fiecare dată, am avut mari pierderi umane şi materiale. Ne-am implicat în Irak, în căutarea unor inexistente arme de ucidere în masă invocate de CIA şi în speranţa că firmele româneşti vor fi invitate să particpe la reconstrucţie: ne+am ales cu praful de pe tobă şi cu creanţele irakiene dispărute. Am aflat apoi că trebuie să instaurăm democraţia în peşterile din Afganistan, dar şi acolo servim, cu preţul vieţii militarilor noştri, interesele strategice ale altora.

De fiecare dată, la Cotroceni se invocă parteneriatul strategic cu SUA sau rezoluţii ONU, omitându-se că multe alte ţări, inclusiv din UE, se derobează, nu-şi trimit deloc sau îşi retrag cât mai repede trupele. Noi, tot de fiecare dată, cu degetele ridicate, ba chiar plusând: "Ne ducem noi, ne ducem noi!".  Servilism, evaluări greşite sau ignorarea intereselor naţionale, în favoarea unui mângâiat pe chelie: "Bravo, bun băiat!".

CSAT urmează să analizeze - Băsescu, dar şi Guvernul şi-au şi anunţat disponibilitatea unui angajament militar - de a trimite trupe şi logistică în Mali. Intervenind într-un conflic în care nu prea e clar care-i tabăra legitimă, care-s democraţii şi care teroriştii. Sunt acolo evidente interese franceze şi nici Licuriciul cel Mare nu e indiferent. De ce trebuie să ne amestecăm iar, fizic şi financiar, în războaie care nu ne privesc, de ce titularii de la Cotroceni, Victoria şi Aleea Alexandru mizează din nou pe "voluntariatul" tinerilor ostaşi romîni, de fapt pe riscul pe care aceştia şi-l asumă tot pentru o bucată de pâine, e greu nu de înţeles, ci de admis. Şi nu-i vorba doar de zicala "Unde-i bine/ nu-i de mine/ unde-i rău/ hop şi eu/ berbecul lui Dumnezeu", ci de angajamente şi interese tranşate de puţini, în spatele uşilor închise şi în dauna celor mulţi şi răbdători.