x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lucica sau Mariana. Ori, poate, Angelica

0
Autor: Tudor Octavian 19 Feb 2009 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Domnul Perianu s-a trezit îmbrăţişat în plină stradă de o blondă parfumată, căreia, de la distanţă, nu i-ai fi dat mai mult de patruzeci de ani, dar care de aproape, în ciuda fardurilor şi a garderobei de firmă, îşi spunea vârsta. Femeia avea vârsta lui. Hai, că nu mai ştii cine sunt, a zis doamna excesiv de parfumată. Şi, ca să fie limpede că nu face din asta un caz, l-a sărutat lung pe obrazul drept iar apoi şi-a frecat nasul cu un anume subînţeles erotic de cel stâng.

În urmă cu patruzeci de ani, în Institutul de provincie, unde era proiectant doi la secţia Apă-Canal, colegele aveau acest obicei. Se spunea că aşa se sărutau chinezii, cu nasul. Cu două din colegele sale, una de la secţia Topografi şi alta de la Beton armat, inginerul Adrian Perianu îmbunătăţise mult galanteria ajungând, după un ocol prin sărutul spaniol şi cel rusesc, la foarte angajantul sărut franţuzesc, practicat în orele suplimentare pe canapeaua de la sediul sindicatului. Cine să fie, cine să fie?, – s-a întrebat Adrian Perianu străduindu-se să desluşească în trăsăturile femeii trecută bine de şaizeci de ani pe acelea ale "iubitei de la servici" de odinioară. Un Institut de proiectare, în care, din opt sute de salariaţi, şase sute erau domnişoare şi doamne, devenea, în mod fatal, un poligon al păcatului. Vorba lui Coşcoveanu, în şedinţa aia de pomină de la Investiţii: Ce, bre, mai am eu timp de nevastă, când mă ţineţi în fiecare zi până la miezul nopţii să facem planul?! Aici sunt nevestele mele, aici e viaţa mea intimă, pe planşetă sau pe canapeaua aia de la sindicat, fie binecuvântat tovarăşul Stere care a avut ideea să ne-o cumpere!

Inginerului pensionar Perianu îi stătea pe limbă s-o întrebe pe doamna cea elegantă: Nu te supăra, dar tu cine eşti, Lucica sau Mariana? Dacă n-ar fi fost un bărbat bine crescut, domnul Perianu ar mai fi trebuit s-o întrebe şi până unde mersese relaţia lor "de servici". Te pomeneşti că nu-i nici Lucica, nici Mariana, şi-a zis domnul Perianu ferindu-şi cu delicateţe privirea de căutătura insistentă, lipsită de echivoc a necunoscutei. Poate că e Angelica. Sau, ferească Dumnezeu, Manuela, nebuna de care fugeau toţi, fiindcă despărţirile de Manuela deveneau un prilej de scandal monstru.

Sincer, nu-i aşa că nu mai ştii cine sunt?, l-a întrebat din nou necunoscuta, dar cu un glas lipsit de reproş. Recunoaşte, Neluţule că m-ai uitat, a mai zis ea, lipindu-şi încă o dată nasul de obrazul bărbatului.

Dar pe mine nu mă cheamă Neluţu, a zis cu un discret oftat de uşurare domnul Perianu. Mă confundaţi. Femeia, care nu era nici Lucica, nici Mariana, şi cu atât mai puţin Manuela a făcut cu un glas gâtuit de regret: Dar eu sunt Angela.

Puteţi să fiţi şi Sarmisegetuza, a mai zis pensionarul Perianu, mulţumit că tocmai ieşise cu bine dintr-o confuzie cum numai unui bărbat care a proiectat instalaţii de apă-canal într-un institut cu şase sute de domnişoare şi femei i se putea întâmpla. Important e că eu nu sunt Neluţu. Sunt Adrian. Ah, da, Adi, a zis necunoscuta dându-şi cu graţie ochii peste cap. Dacă nu şi i-ar fi dat peste cap, poate că povestea ar fi avut alt sfârşit dar de acum Adrian se făcuse nevăzut.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   perianu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de