Lucrurile pe care le iubim

La sfarsitul saptamanii trecute am fost la un seminar cu Jasmuheen (voi comenta in perioada urmatoare unele dintre ideile deosebite, care au ridicat nivelul de constiinta al oamenilor la acest seminar). Intr-o meditatie, Jasmuheen ne-a cerut sa cautam in sertarasele fiintei noastre toate lucrurile pe care le iubim. Noi nu meditam prea mult asupra lucrurilor pe care le iubim, pare ca ne lipseste timpul, dar se intampla mai mult pentru ca ne concentram atentia asupra lucrurilor care nu ne plac, pe care nu le iubim, pe care le vedem gresite sau rele si asta-i ...una dintre cele mai mari erori ale noastre.

Asta-i o atitutudine interioara negativa, care umbreste frumusetea vietii si ne ia puterea de a fi constienti de iubire. In ce ma priveste, printre lucrurile pe care simteam ca le iubesc cu adevarat era 'intelegerea'; simteam ca iubesc sa inteleg fiinta umana, ca iubesc fiecare clipa in care o intelegere patrunde in constienta mea si simteam ca intelegerea insasi ma energizeaza, imi da viata si bucurie. Asta observasem de mult, dar ceva din mine ma imbia sa observ ca mai era ceva ce iubeam, era ceva dincolo de intelegere, care – daca n-ar fi existat – n-as fi trait niciodata bucuria intelegerii. Ce era acel ceva misterios care venea in ajutorul bucuriei mele de a intelege? O...! Fireste, era insasi neantelegerea. Era necunoscutul, care cheama la cunoastere, era neintelesul, ce invita la inteles. Cum sa te bucuri ca intelegi fara a fi ceva ce nu intelegi? si, e limpede ca, iubind sa intelegi, iubesti existenta neantelesului.

Asta mi s-a parut o revelatie, o uluire, asta a fost o intelegere, care m-a purtat mai departe; ea mi-a dezvaluit ca iubeam toate lucrurile aparent opuse, enervante, dureroase sau dificile ale vietii, caci fara ele nu avem cum sa le cunoastem pe cele frumoase. Cum sa stii ca esti atras daca nu ai experienta respingerii? Cum sa stii ca iubesti, daca nu te-ar provoca absenta iubirii? Asta stim cu totii, dar stim la nivel intelectual. A trai iubirea pentru tot ce credeai ca-i greu, a iubi neintelesul, necunoscutul, noaptea, umbra, ascunsul, nelinistea, respingerea pentru ca simti dintr-o data rolul, sensul lor in dinamica existentei, in creativitatea uluitoare a existentei este...ca o revelatie, ca un dar. Sub fundele acestui minunat pachetel din meditatie statea ceva si mai profund si anume sentimentul ca 'Dumnezeu e atat de destept; necunoscutul a fost facut pentru ca noi sa cunoastem, iar neantelesul pentru ca noi sa intelegem. Existenta-i perfecta asa cum este'.

Asa am trait in ziua aceea sentimentul ca iubesc totul asa cum este.Tot ce ne pare provocator, dureros sau greu nu-i altceva decat o alta fata a medaliei existentei; fara ea, fara fata aceasta, cum am cunoaste ce-i usor, ce-i frumos, ce ne face fericiti? Noi iubim opusele, provocarile, cautam disconfortul si suferinta pentru ca prin ele cunoastem pacea, confortul si fericirea. Plictisul nu-i o stare a existentei tocmai pentru ca ea-i conceputa sa nu intelegi niciodata totul, sa nu cunosti totul, dar tocmai asta iubim cu adevarat. Nu iubim faptul ca am inteles, ci faptul ca mai avem ceva de inteles, mai este ceva de cunoscut, mai este ceva de facut. Iubim miscarea prin existenta, adica viata insasi, asa cum este ea; fara a fi asa, se poate sa nu fi stiut/sa nu fi fost constienti ca existam.