x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lumea văzută cu mintea sau cu inima

0
Autor: Maria Timuc 22 Noi 2011 - 21:00

Oare ochii nostri privesc lumea sau exista o fiinta inlauntrul nostru care priveste lumea cu ajutorul ochilor? Cand privim lumea sau o frantura din ea, putem alege ce anume vedem in aceasta frantura? Raspunsul pentru ambele intrebari este categoric 'da'. Fiinta noastra priveste lumea cu ajutorul ochilor si alege ce anume vrea ea sa vada in frantura de lume pe care o observa in fiecare moment. Am fost recent la un concert deosebit si acolo am observat ce aleg uneori ochii oamenilor sa vada in lume. Am observat ochi care cautau sa vada culoarea, lungimea, latimea si frumusetea unghiilor, a coafurilor, daca toaletele erau asortate, adecvate sau elegante.

Privirile erau indreptate catre persoanele publice, dar cumva prin colturile ochilor, cu o oarecare discretie, insa pareau sa urmareasca lumea din aceeasi plinatate sumara a Egoului (dar pana si peste privirea asta poti observa cu inima si poti extrage o lectie de viata). A privi lumea aparenta sau lumea profunda este o alegere, iar felul in care alegem sa privim ceea ce ne inconjoara ne apropie sau ne indeparteaza de noi insine si de oamenii din jurul nostru. A vedea doar aparentele, doar ma­chiajul exterior si lucirea perfecta a straielor altora inseamna a vedea lumea cu ochi artificiali, si nu cu ochii inimii. Diferenta este ca diferenta dintre o floare artificiala si una naturala; pe cand una are mirosul, textura, caldura, viata, frumusetea si bucuria inscrise in sine, celeilalte ii lipsesc toate aceste atribute.

A vedea lumea din jurul nostru cu ajutorul inimii inseamna a fi conectati la Fiinta noastra si a emite in mediul inconjurator caldura, lumina si vitalitatea care caracterizeaza ce-i simplu, natural si sincer. O lume imbracata impecabil, preocupata de exterior pana la exagerare, obisnuita sa judece ceea ce se inscrie sau nu in criteriile ei de selectie va privi in exterior ceea ce valorizeaza in sine. To­cu­rile, hainele, culorile, aranjamentul parului, unghiile, decolteurile si tot cortegiul de lucruri care ascund, mas­cheaza si machiaza strident fiinta laun­trica. Inima, caldura si frumu­se­tea autentica a fiintei raman as­cun­se. Consecinta acestei ingropari in­vo­luntare a inimii, care ar putea observa lumea din alta perspectiva, cu dioptriile afectiunii si ale vibratiei vietii, se rasfrange automat asupra atomosferei si a tonusului energetic al tuturor. Asta se intampla pentru ca noi, chiar daca nu vedem lumea cu inima, avem nevoie sa fim vazuti ca fiinte sensibile, posesoare ale unei inimi; problema este aceea ca asteptam ca altii sa ne vada inima, in vreme ce noi continuam sa vedem lumea intreaga prin filtrul judecatii. Noi insine ne permitem adesea sa privim lumea prin filtrul a ceea ce stim, am invatat sau intelegem despre lume, mai mult decat prin filtrul afectiunii. Lipsa afectiunii intr-un mediu, fie el acasa, la slujba, la teatru, la Opera sau chiar in salile de conferinte, biblioteci, biserici si oriunde pe lume aceasta este o consecinta a faptului ca privim/judecam/intelegem si percepem lumea cu mintea. Iar acolo unde lipseste privirea plina de caldura a inimii nu este implinita nevoia esentiala a fiintei: aceea de a darui si a primi iubire.

Daca nu privim lumea cu inima, o judecam, iar judecata ne face sa ne simtim ca intr-un butoi cu gheata intr-o lume cu aspect grandios. Daca nu-i observam pe oamenii din jurul nostru prin filtrul perceptiilor inimii, nu vom avea empatie, nu vom sti cand si de ce rad sau plang; oamenii cei mai dragi noua vor plange singuri si se vor simti singuri, iar noi vom con­tinua sa vedem in ei judecatile ce ne populeaza mintile, dar niciodata pe ei insisi. Perceptia mentala pre­tinde, nu daruieste.

Perceptia mentala incadreaza fiintele in sabloane si apoi vrea ca ele sa arate potrivit prototi­pu­lui rece. Inima insa este cu­pri­n­za­toare, generoasa, maleabila, capabila sa accepte abaterile de la asorteuri, de la coafuri impecabile sau de la haine cu etichete scumpe. Inima priveste prin ochii nostri fiinta frumoasa ce se aflla dincolo de jocul uman al aparentelor. Inima accepta oamenii asa cum sunt, iar prin acceptarea asta straluceste chiar o pestera sau o bojdeuca de chirpici. Noi, cu totii, suferim adesea tocmai pentru ca oamenii din jur nu ne vad pe noi, ci ne judeca dupa accesorii sau aparente si ne valorizeaza prin ele. Dar, cum am vrut sa subliniez azi, privitorul are cheia propriei sale priviri si daca el alege sa vada cu inima sau cu mintea devine problema sa. Asta face diferenta intre cei care judeca si cei care iubesc, iar daca privim lumea cu judecata sau cu iubire este alegerea fiecaruia dintre noi!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de