x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lumea văzută de un stângaci

0
Autor: Tudor Octavian 29 Mai 2009 - 00:00

Am dus până la capăt cartea despre întâlnirile sale cu oameni de seamă ale unui autor fără simţul proporţiilor. Tot ce a remarcat el la oamenii de seamă au fost asemănările cu viaţa dumisale. Cu o bucurie vecină cu jubilaţia, autorul "Amintirilor" observă că în viaţa de toate zilele, savanţii, scriitorii, profesorii sunt simpli, abordabili.



Ce nu pare să realizeze entuziastul organizator de mese festive pentru oameni de seamă, în provincia în care şi-a trăit toată viaţa e că şi aceştia ar fi să aibă nişte amintiri despre întâlnirile cu provincia. Din poziţia de "oameni simpli" cu trataţia pe masă nu cred că oamenii de seamă ar fi avut multe motive să ţină minte persoanele din preajmă. Încă un caz în care reciprocităţile sunt excluse.


n
Un neam de-al meu, care mă cheamă să-i văd casa pe care şi-a făcut-o undeva, la dracu-n praznic, îmi dă o mulţime de indicaţii de cum trebuie să ajung la el. În mai multe rânduri, o iau greşit şi trebuie să-i telefonez ca să mă pun iarăşi pe direcţia bună.

Când, în sfârşit, ajung, după ce am rătăcit de câteva ori drumul, vine şi lămurirea: omul e stângaci şi toate precizările sale - "la semafor faci dreapta", "la rond o iei la stânga" - au fost pe invers. Pentru el, lumea e de stânga sau de dreapta, în funcţie de ce înseamnă pentru un stângaci normalitatea. Adică totul invers.


n
La Târgu-Jiu, indiferent care-i treaba cu care ai ajuns în oraş, localnicii se simt datori să aducă vorba de Brâncuşi. Iar dacă eşti o persoană cu o aplicaţie culturală, discuţia e obligatorie. În câteva cazuri, patriotismul local a avut aceeaşi exprimare: Brâncuşi a făcut mult pentru ţară, fiecare român e dator să facă şi el ceva pentru Brâncuşi. Numai că în artă, acest gen de servicii reciproce, valabile de la creator la comunitate, nu funcţionează şi dinspre omul de rând spre creator.

Când omagiul sau acţiunea sunt stângace, de bunăvoinţă, exagerat entuziaste şi acuzat naţionaliste, arta şi artistul pierd. Brâncuşi nu prea are a le mulţumi celor care reproduc Coloana Infinutului pe toate tipăriturile din zonă. Brâncuşi e el "de-al nostru", dar nu şi de al fiecăruia în parte, după puteri. Vulgarizarea e cel mai mare necaz pe care îl poate păţi o operă mare.

n Un coleg îmi spune, cu o supărare sinceră, că i s-a întâmplat un lucru extrem de neplăcut: e admirat de o lichea. Dacă ar fi numai o admiraţie de la distanţă, încă n-ar fi o nenorocire, dar licheaua vorbeşte mult de stima ce i-o poartă, iar colegul e blocat psihic. Nu poate să-i interzică, nu are motive să-i mulţumească, nu are soluţie. Iar ce-i şi mai neplăcut e că reacţia derbedeului, cu un rost de frunte în politică, ar putea să însemne lucrul acela de care se teme şi anume că una scrie şi alta se înţelege.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de