x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lumi despărţite

0
Autor: Tudor Octavian 11 Dec 2011 - 21:00

In nota biografica a unui roman din Germania, caruia i se traduc cartile la Bucuresti, sta scris ca a fost condamnat politic si ca atunci cand a fost eliberat din inchisoare, in 1964, mai avea de executat inca cinci ani, dintr-o sentinta de zece. Cu omul acesta am fost coleg de redactie si am lucrat in acelasi birou cativa ani. Il consideram un ins ciudat si inchis, cand de fapt el suporta cu demnitate un regim de izolat si se manifesta ca atare. Suporta tacand intens situatia. Cand ni s-a spus fara un minimum de lamuriri ca a plecat din tara, n-am fost curios sa aflu mai multe despre el. Parea invaluit intr-un secret, pe care nu era recomandabil sa-l fortezi. Cum si eu existam intr-un secret care nu trebuia facut public, l-am uitat pe acel coleg de indata ce n-a mai venit la redactie. Chiar si biroul sau, ramas neocupat vreme de mai multe luni, obliga la ideea de pacat, de om stigmatizat.

Nimeni nu-i pomenea cu voce tare pe cei plecati sau fugiti, pe "transfugi". Nu faceam diferenta intre un coleg plecat cu aprobare de sus si pasaport si unul care nu se mai intorcea dintr-o excursie sau o delegatie oficiala. Tacerea echivala cu o sentinta.

Nu-i singurul om caruia ii descopar viata cu o intarziere de decenii. Nici nu aveam posibilitatea sa i-o cunosc. Cunoasterea angaja intr-o taina si te facea partas. La o adica, la o ancheta, nu puteai sa spui ca nu stiai. In presa, resuscitarea trecutului era unul din mijloacele foarte eficiente ale serviciilor de epurare. Corect este sa spun ca am trait intr-o lume si ca ea era alta decat aceea in care credeam ca traiesc.

Daca ne-am aduna acum toti fostii colegi din redactiile prin care am trecut, ca absolventii unei facultati, dupa un numar de ani, si ne-am povesti trecutul cu multele lui dedesubturi, asta am constata, ca am evoluat in lumi paralele, despartite de o multime de secrete. La Arhitectura, am fost prietenul foarte apropiat al unei fete plecata si ea ulterior din tara, ca sa aflu tarziu, dupa 1990, ca era fiica unui mare mahar comunist de prin anii 1950 indepartat din guvern chiar de fostii tovarasi si executat ca tra­dator. Fata purta alt nume, fiindca fusese infiata de o ruda in­de­par­tata, fapt care o apara in­trucatva de razbunarea in forme con­tinuate a clanului lui Gheor­ghiu-Dej. Era supravegheata, sicanata si presata sa plece din tara, daca voia sa mai traiasca. N-aveam de unde sa stiu toate astea si ciudateniile amicitiei sale ma afectau pe termen lung. Acum stiu ca nu erau ciudatenii, ca ea ma apara, ma tinea in ignoranta, ca sa nu platesc pentru ceva ce n-avem sa cunosc niciodata destul. Altfel spus, destul ca sa pot fi, la randul meu cercetat, judecat si sanctionat pentru contaminare la secrete.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de