M-am săturat!

As vrea sa se termine odata si cu alegerile astea. Sa iasa cine o iesi invingator, sa mai incerce o data Traian Basescu o manevra, sa mai faca o data balamuc in tara, si gata! Sa-ncepem sa ne vedem d-ale noastre. Cu criza economico-financiara mondiala sau fara ea, Doamne ajuta!, sa incepem sa ne regasim identitatea si INTIMITATEA.

Pentru ca isteria politica a coborat din sferele inalte ale puterii in strada, ne-a intrat in case si ni s-a bagat printre prieteni si rude. Vremurile insele au devenit isterice si au capatat un fel de nerabdare nevrotica. Evenimentele se rostogolesc si ne cad in cap ca o avalansa. M-am saturat de toata tensiunea artificiala care este creata in jurul meu si in care sunt obligat si eu sa traiesc. Nu vreau sa mai stiu de crime, jafuri si violuri. Dar ca sa pot fi om prin­tre oamenii acestei tari intru, zilnic, in contact cu lucrurile de genul asta. Din simpla nevoie de a fi informat, de a cunoaste premisele zilei de astazi si pe cele ale zilei de maine. Pretul platit pentru asa ceva este enorm! Trebuie sa-mi tavalesc neuronii prin toata zoaia produsa de abjectia umana. Trebuie sa ma crispez si sa infrunt, barbateste, accidente, morti pe sosele, mame insarcinate care mor in spitale, copii abuzati, bolnavi incurabili care striga dupa ajutor. M-am saturat. Imi ajunge! Inteleg ca trebuie sa-mi port crucea.

Dar nu mai poate fi vorba despre asa ceva. Pentru ca de fapt mi se arunca in brate o piatra de moara. Am ajuns sa ma trezesc, terifiat, cu gandul la Serban Huidu. Sa privesc, de aproape si pe toate partile, o in­constienta monstruoasa. Deodata, intr-o buna dimineata de week-end care nu anunta nimic spectaculos, scara valorilor mele s-a frant si inconstienta n-a mai fost un atribut al tineretii, care, e adevarat, are in sine, latenta, potenta criminalitatii, ci a devenit, ca intr-o mutatie gene­tica, monstruoasa. Lungi zile, in sir, am fost rastignit cu fata catre aceasta priveliste oribila care mi se infatisa pe toate partile. Nu pot face nimic pentru a scapa, si calvarul se pare ca va continua pe un termen nedefinit. M-am saturat de interpretarile politice ale momentelor din viata mea, de felul in care de la televizor mi se explica de ce mi-e bine sau mi-e rau. Am timpanele infundate cu scandaluri de coruptie. A ajuns sa nu ma mai intereseze. Isteria care inconjoara si acest subiect ma irita la culme, imi creeaza o stare de indispozitie pentru multe zile dupa ce voi fi auzit, iarasi si iarasi, despre vreunul care este atat de calic, incat isi vinde, pe bani putini, liberatatea si linistea, si onoarea, si familia, si viitorul. Sau cand aud despre faradelegi facute la lumina zilei in virtutea constatarii ca 'puterea o detinem noi' mi se intoarce stomacul pe dos. Nu mai vreau!

Imi doresc sa ma pot odihni. Sa ma cuprinda un somn binefacator din care sa ma trezesc mantuit de cosmarul diurn. Sa fiu spalat si pe creier de toate imaginile oribile care mi s-au impregnat pe scoarta cerebrala si care imi deformeaza gandurile, si pe suflet de mazga tristetii, a neputintei si a uratului, care s-a facut scoarta si nu ma mai lasa sa simt nimic.

Nu, nu e vorba despre faptul ca sunt intr-o pasa proasta cand scriu toate astea. Am mai trecut, de-a lungul timpului, prin momente similare si am preferat sa mi le consum in singuratate sau macar in tacere. Dar acum dureaza de prea multa vreme, de ani in sir. De cand politica a inceput sa insemne ura si dezbinare si sa ne patrunda in case. De asta spun: sa vina odata alegerile si sa se termine, cum o fi, numai sa se termine!