Mă dau în vânt după cumpărături

Cartea lui Sophie Kinsella, cu titlul original Confessions of a Shopaholic, a avut mare succes, astfel că fost transformată şi în film. Într-o perioadă în care faci mai multe calcule până îţi cumperi ceva, filmul acesta poate să fie o evadare pentru multe femei.

Şi e un prilej să aşezăm cumpărăturile – shoppingul – la locul pe care-l merită.

Antropologii spun că shopping-ul este o activitate care-ţi solicită fantezia, e un fel de act creativ mass market care implică mai multe feţe ale personalităţii tale.

De ce atunci când intrăm într-un magazin cu haine ceea ce alegem noi e diferit de ce aleg alţii? Dacă vreţi să faceţi o excursie rapidă printre părerile şi atitudinile legate de copilărie, viaţă de familie, masculinitate, maternitate, poziţie socială mergeţi la cumpărături cu persoana care vă interesează: ceea ce cumpără e parte din personalitatea sa.

Shopping-ul e o operaţiune atât de obişnuită, de banală, face atât de mult parte din ritualul zilnic, că putem să-i pierdem semnificaţiile culturale. Ni se pare firesc să luăm decizii de cumpărare, o facem în fiecare zi când în câteva secunde evaluăm financiar, estetic, cultural oricare dintre cumpărăturile noastre.

Din când în când, shopping-ul e criticat. E o ţintă uşoară pentru oprobriul public; e foarte la îndemână să se spună că e o chestiune superficială (dacă alegi drept cumpărătoare o fată de plastic cu un comportament de manechin de vitrină), cum la fel de uşor e să creezi imaginea de dependent care îi ajută pe proprietarii de branduri, pentru că implică reîntoarcerea în magazinele lor.

De aici pornesc toate variantele criticilor răutăcioase. Shopping-ul ca vindecare a tristeţii care creează dependenţa, maladia “shopping” – un simbol al nehotărârii şi al unui comportament în care contează cât de mult investeşti în propria imagine, shopping-ul ca o expresie populistă a dezlănţuirii consumerismului. Aşa a apărut “fashion victim” ca formă de apărare la orice critică, o scuză pentru oricare dintre justificările impulsului de cumpărare.

Dar cheia interpretării interesului pentru cumpărături este în experienţa puternică, aproape primară, la exercitarea dreptului de alegere; libertatea individuală. Suntem libere să alegem ce ne place, avem iluzia că semănăm cu vedetele, modelele (în sensul “fashion”) şi intrăm într-o lume imaginară.

Cumpărăturile devin o formă de joacă, un teritoriu al fanteziei unde evadăm din când în când, dar sunt şi o modalitate de confirmare, de validare a propriei persoane. Rotiţa care se poate încadra în mecanismul care include bunul-gust, statutul social, stilul.

Bucuria că o haină ni se potriveşte nu e altceva decât confirmarea că noi suntem potrivite, că ne încadrăm în tiparul impus. La care se adaugă adrenalina care face ca inima să bată mai tare: ne bucurăm nu pentru că avem posesia acelui obiect, ci pentru că l-am descoperit.

Filmul “Mă dau în vânt după cumpărături” e mult mai puţin complicat decât această privire analitică asupra cumpărăturilor şi poate fi o alegere bună pentru acest week-end. Urmat desigur de shopping… fie el şi window shopping.