x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ma, europeanule!

0
Autor: Lucian Avramescu 10 Ian 2007 - 00:00
Ma, europeanule!


"Ma, europeanule, ce faci, ma, in sant?" este o formula care m-a amuzat, apoi m-a intristat. De ce sa fim noi, unii dintre noi, europenii din sant? Repet bucuria impartasita saptamana trecuta cand scriam despre bucurestenii imbracati sarbatoreste care se indreptau, in noaptea de Revelion, pe marile artere ale orasului spre pietele din centru. Calmi, luminati de un zambet, distinsi. Erau cetatenii Europei pe care i-am intalnit si la Luxemburg, si la Roma, si la Paris.

Formula, blajin-rastita, pe care am extras-o ca titlu al acestor insemnari, apartine unui cetatean din Sangeru, care-l ironiza astfel pe numitul Fischer, aflat in pozitia lat in sant. "Ma, europeanule, ce faci, ma, in sant?" De fapt, "ma" era un fel de "ba". Pe Fischer nu-l cheama in buletin Fischer. Il cheama altfel. Nu stiu de unde ii vine porecla. Alaturi de sase Lei, este unul din pilangiii notorii ai satului. Daca sase Lei, pe numele lui adevarat Marin, este un betiv simpatic, Fischer este agresiv. Se posteaza, de pilda, in fata unei porti si doua ceasuri injura stalpii si zabrelele. Sase Lei, in schimb, zambeste clatinandu-se. De ce te-ai imbatat, sase Lei? "Pai, ai vazut matale om care a baut sa nu se imbete? Am baut si m-am imbatat." La sapte dimineata e cam devreme. Ma rog!

"Ma, europeanule, ce faci, ma, in sant?" este o formula care m-a amuzat, apoi m-a intristat. De ce sa fim noi, unii dintre noi, europenii din sant? Repet bucuria impartasita saptamana trecuta cand scriam despre bucurestenii imbracati sarbatoreste care se indreptau, in noaptea de Revelion, pe marile artere ale orasului spre pietele din centru. Calmi, luminati de un zambet, distinsi. Erau cetatenii Europei pe care i-am intalnit si la Luxemburg, si la Roma, si la Paris. Numai ca nu erau luxemburghezi, italieni sau francezi, ci romani. In rest, nici o deosebire. Prin multime, fara sa uzeze de sirena asurzitoare, isi facea loc o limuzina a politiei. Incet, discret, pentru a nu tulbura sarbatoarea. Iata-i, brusc europenizati, si pe politistii nostri, carora le zicem, nu o data, militieni, trimitere la anomalia de a nu se dezbara, unii dintre ei, de metehnele trecutului. Totul a fost frumos. A venit apoi numaratoarea schiopatata a presedintelui, dansul cu steagul, despuierea pe scena la Sibiu cu aruncarea paltonului in multime. Goana reluata, goana ieftina dupa voturi. Strada care a redevenit murdara. Lumea cenusie in piete.

Intr-un gest inspirat, Palatul Parlamentului, numit de multi, pe buna dreptate, Palatul lui Ceausescu, a fost deschis publicului larg. Eu l-am vazut imediat dupa Revolutie, cand am realizat un reportaj, avand-o ca ghid chiar pe arhitecta-sefa Anca Petrescu. Am fost impresionat. Nu de lucrarea lui Ceausescu, ci de lucrarea formidabila a arhitectilor romani (au fost vreo 50), a inginerilor romani si a mesterilor romani. Am fost impresionat si de ambitia, considerata de unii prosteasca, de a construi acest edificiu gigant, vizibil de pe Luna, ca si Marele Zid Chinezesc, numai din materiale romanesti. Impresiile miilor de vizitatori au fost impartite. Multi au identificat cladirea cu somnul parlamentarilor, simptom vanat predilect de cameramani si fotoreporteri. Altii au injurat lefurile alesilor poporului. Nimeni insa, de la copil la varstnic, sau aproape nimeni n-a considerat constructia o rusine. Dupa Revolutie, cativa carturari de prestigiu, cu vizibilitate sporita azi, au propus transformarea respectivei cladiri intr-un "pisoar public". Fiecare roman care trece pe aici, propunea un intelectual, "sa se pise pe magaoaie". Nu stiu cati au ascultat indemnul. Poate vreun parlamentar aghesmuit care, manat de trebuinte, n-a mai nimerit closetul. Un fel de Fischer de la mine din sat. "Ce faci, ma, europeanule?!"

Indemnul a prins insa ceva mai tarziu. Cativa dintre vizitatorii Palatului Parlamentului au plecat acasa cu turturii de cristal ai candelabrelor, cu franturi de basorelief si petice din pielea fotoliilor. E o obisnuinta arheologica, as zice, la romani. Stau marturie birjele medievale si tramvaiele noi din Bucuresti, vagoanele de tren si scaunele cinematografelor. De ce rupi, ma, europeanule, scaunul?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de