x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mad Max din Hong Kong

0
Autor: Cristina Bazavan 06 Dec 2008 - 00:00

“Când m-am dus la şcoală, profesoara de engleză m-a întrebat care e numele meu englez. N-aveam unul, aşa că m-a trimis acasă să mă gândesc. M-am dus şi m-am uitat la filme. La multe. Ai văzut «Mad Max»? Aşa mă cheamă. Mad Max.”



Max are 27 de ani, locuieşte în Hong Kong şi lucrează ca ghid. A studiat la şcoala engleză cu eforturi mari din partea părinţilor lui şi-şi trăieşte viaţa, asemeni multor chinezi, cu gândul la Vest. Vrea să fie ca europenii sau americanii; de la haine până la gesturi, de la nume până la educaţie.

Săptămâna trecută am fost la Hong Kong. Erau cozi la cinematografe, chiar şi în timpul săptămânii, nu doar în week- end. Rulau şi filme asiatice, dar şi multe producţii americane.

Roger Moore era în Hong Kong ca să promoveze biografia care face trimitere la James Bond, iar afişele cu “Quantum of solance” erau la loc de cinste.

Cinematografele erau găzduite de mall-uri cu 10-12 etaje şi cu sute de magazine. Două străzi mai încolo însă, oamenii locuiau în cutii de carton suprapuse în formă de baracă futuristă.

Hong Kong-ul e oraşul care a dat unul dintre cei mai rafinaţi regizori de film, Wong kar Wai, cel care a făcut “In the Mood For Love”, “2046” şi mai recentul şi mai americanizatul “My Blueberry Nights”. Iar dacă vezi oraşul de la faţa locului simţi toată tristeţea personajelor din “In the Mood For Love”, cum te uimeşte nevoia chinezilor de a plonja în ficţiune pentru că realitatea lor e foarte crudă.

“Fiecare geam înseamnă o casă, o familie care locuieşte acolo”, mi-a spus Mad Max arătându-mi unul din blocurile-turn uriaşe. La baza unuia dintre ele am văzut ceva ce ei numesc parc: trei băncuţe cu câte o copertină de ploaie, însoţite de trei copăcei şi de trei ghivece cu flori. Plus o inscripţie cum că fumatul în parc e interzis. Lipsa de spaţiu şi suprapopularea par o legendă, dar, când un domn de 40 de ani îţi spune că nu se poate căsători şi nici nu poate avea o iubită pentru că nu are spaţiu şi pentru ea, realitatea ţi se pare incredibilă.

Pe stradă în Hong Kong am avut sentimentul că mă aflu în filmul “Time” al lui Kim Ki Duk. Povestea unei tinere care-şi face operaţii estetice radicale, schimbându-şi chipul integral pentru ca iubitul să nu se plictisească de prezenţa sa.

Probabil că n-o să ajungeţi prea curând acolo, dar puteţi vedea filmele pe care le-am numit aici, doar pentru a intra puţin într-o lume care este fascinantă la suprafaţă şi ucigător de dureroasă la două străzi distanţă de bulevardul principal.

P.S. Vineri, la Hong Kong se lansa pe DVD “Help Me, Eros”, cu cronici bune în ziare. Un film care a fost prezent şi la Festivalul Anonimul, un motiv în plus ca să mă gândesc cu drag la cei de acasă.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   hong,   hong kong,   kong

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de